URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 03 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
Scandalul începutului de an este, în Oradea, conflictul preotului Ciprian Mega cu episcopul Sofronie Drincec, unul în care ortodocșii, și nu doar ai locului, se împart de o parte și de alta. Preotul, suspendat de la amvon pentru o lună, dar și de la șefia parohiei, iar în plus trimis în „cercetare disciplinară bisericească” cu riscul caterisirii, își acuză ierarhul de păcatul sodomiei, căci l-ar prigoni de dragul unui consilier „iubit”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Februarie 2024, 15:32

De la realitate la poveste: Măști folosite în tratamentul bolnavilor de cancer au noi forme și culori, într-o expoziție deschisă la Oradea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Timp de două săptămâni, orădenii au ocazia să vadă o nouă expoziție interesantă găzduită de Casa Darvas-La Roche.

26 de măști purtate de bolnavi de cancer la tratamentele cu radioterapie au fost reinterpretate de artista locală Mirela Dobrescu, cea care a dat fiecărui obiect o nouă formă și culoare, transformându-l dintr-un dispozitiv medical într-o poveste.

Nu întâmplător expoziția intitulată „Războinicul Timpului” a fost deschisă duminică, deoarece pe 4 februarie se sărbătorește Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului. De asemenea, pentru organizatoarea evenimentului, Asociația Buni Prieteni Împotriva Cancerului, a fost un dublu prilej de sărbătoare: ONG-ul orădean a împlinit trei ani de existență.

„Dacă nu ne rămâne speranța, ce ne rămâne?”

Măștile au fost expuse într-o încăpere de la etajul Casei Darvas-La Roche, fiecare având o poveste sau făcând parte dintr-o poveste.

Prima mască pe care o văd vizitatorii expoziției este și singura care nu a fost stilizată, ci a fost expusă exact cum a arătat când Sandu Dascăl, co-fondatorul Asociației Buni Prieteni Împotriva Cancerului, a folosit-o, în timp ce făcea tratamentele cu radioterapie pentru a învinge cancerul oral. După tratament, Dascăl a ținut masca acasă, la loc de cinste, folosind-o ca prilej pentru a le spune musafirilor săi cum a învins boala. „Atunci mi-am dat seama că, prin aceste măști, putem transmite un mesaj de speranță. Este o luptă grea, dar dacă nu ne rămâne speranța, ce ne mai rămâne?”, a spus, la vernisajul organizat duminică, Alina Dascăl, soția lui Sandu Dascăl și „motorașul” care ține în mișcare ONG-ul înființat de cei doi.

„Este lupta prin care am trecut și mi-am dat seama că trebuie să îi ajutăm și pe ceilalți. (...) Această boală te transformă, iar prin această expoziție am vrut să arătăm și această transformare, dar că în același timp viața trebuie să aibă cursul ei, iar noi trebuie să fim optimiști. Trebuie să privim această mască și acest tratament ca pe o luptă pe care 100% o câștigăm”, a spus bărbatul, privind spre masca lui, agățată acum pe peretele singurului muzeu Art Nouveau din România.


Soții Dascăl și masca ce amintește de victoria lor împotriva cancerului

Femei cu nori, fluturi, funde...

În România, s-au mai organizat două asemenea expoziții-liant între lumea medicală și lumea artistică, dar la Oradea este pentru întâia oară când cineva imaginează alt aspect pentru aceste dispozitive medicale, menite să țină capul pacientului imobil, în timpul tratamentului.

Povestea măștilor orădene, obținute cu ajutorul firmei Medeuropa, și-a imaginat-o artista Mirela Dobrescu (foto jos), care și-a prezentat conceptul, pentru publicul prezent la vernisaj. Patru măști negre, asociate cu un ceas impunător și cu niște valize, simbolizează trecerea timpului și anotimpurile care „curg” normal, indiferent ce s-ar întâmpla. „Nu întâmplător, tema timpului, pentru că majoritatea dintre noi suntem obsedați de timp: ne trebuie timp, nu avem timp să dormim, nu avem timp să facem mai multe lucruri, și de aceea mintea mea a creat aceste măști. Toate probleme se pot rezolva cu puțin timp, cu o noapte dormită, cu o discuție cu un prieten. Timpul rezolvă foarte multe”, a spus artista.

Într-o altă parte a expoziției, alte măști, vopsite în alb și nuanțe de roșu și „acompaniate” de o oglindă, sunt măștile-femei, cu „nor” deasupra ori cu fundă. O mască a fost acoperită cu numeroși fluturi, iar alte trei s-au transformat în trei iele diafane, cu voaluri lungi, care par că urmează să danseze în mijlocul încăperii.

Alte măști au fost puse pe manechine elegant îmbrăcate, iar o alta, devenită ea însăși „rochie”, a fost accesorizată cu numeroase fundițe mov, simbol universal al luptei împotriva cancerului. Toate exponatele sunt însoțite de poezii scrise de Alina Petrescu.

„Au prins viață”

Inițiatorii expoziției au fost felicitați de Angela Lupșea, directoarea Oradea Heritage, instituția care administrează Casa Darvas-La Roche, care a recunoscut și că a fost sceptică la început, temându-se că o asemenea expoziție ar putea să nu se potrivească decorului Art Nouveau. „Când am pășit în atelier, am înțeles ce vrea Mirela să facă”, a declarat Lupșea.

Ea a deconspirat și un detaliu „de culise”: în prima noapte în care măștile au fost instalate în Casa Darvas-La Roche, alarma din clădire s-a declanșat, aparent fără niciun motiv. „Firma care asigură paza a verificat, a văzut că nu s-a întâmplat nimic, și m-a întrebat dacă avem vreo expoziție interesantă. Am zis da, măștile au prins viață”, a mai spus directoarea.

Expoziția va rămâne deschisă până pe 18 februarie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7959 RON
  • 1 EUR = 4.9767 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON