Conducerea AUR explică de ce l-a exclus pe deputatul de Bihor Mihai Lasca din partid. Cum era de aşteptat, motivele ţin de trecutul său penal, pe care l-a ascuns reprezentanţilor partidului.
"La momentul includerii sale pe listele de candidaţi AUR, Mihai Lasca a omis să prezinte conducerii partidului faptul că este urmărit penal pentru organizare de grup infracţional şi este condamnat penal pentru vătămare corporală. Trecut său de natură infracţională şi comportamentul nesincer în raport cu colegii de partid îl fac pe domnul Lasca să fie incompatibil cu principiile şi valorile AUR. Începând cu data prezentei decizii, domnia sa îşi va exercita mandatul de deputat în afara grupului AUR", se arată într-un comunicat citat de Alba24.ro.
Astfel, Mihai Lasca pierde şi conducerea filialei bihorene a AUR.
Decizia a fost luată miercuri, în cadrul şedinţei Biroului Naţional de Conducere al Partidului Alianţa pentru Unirea Românilor, unde "pe ordinea de zi a fost inclusă şi analizarea cazurilor mai multor parlamentari aleşi pe lista AUR, al căror comportament a adus atingere intereselor şi imaginii partidului".
Cu aceeaşi ocazie, reprezentanţii au decis şi "retragerea sprijinului politic" acordat senatoarei Diana Şoşoacă Ivanovici, motivând că aceasta "a refuzat sistematic să acţioneze, atât în parlament, cât şi în spaţiul public, în conformitate cu strategia grupului senatorial AUR, precum şi cu deciziile conducerii partidului", astfel că şi ea îşi va continua mandatul "în afara grupului senatorial al AUR".
Lasca şi Şoşoacă nu sunt singurii sancţionaţi în cadrul şedinţei de miercuri, AUR anunţând şi "continuarea demersurilor pentru invalidarea mandatului de deputat al lui Francisc Tobă", ex-PSD-ist acuzat că a activat pentru represiunea manifestațiilor din Sibiu de la Revoluția din 1989.
Comunicatul AUR încheie cu promisiunea că "pentru viitoarele scrutine electorale, AUR va institui un sistem mult mai riguros de verificare şi selecţie a candidaţilor, prin care să nu mai fie posibilă alegerea în funcţii publice a unor persoane incompatibile cu legea sau cu valorile AUR şi care nu acţionează în conformitate cu deciziile forurilor de conducere ale partidului".
Presa centrală notează că în aceeaşi zi în care a fost îndepărtată din AUR, Diana Şoşoacă a făcut acuzaţii grave în Parlamentul României despre campania de vaccinare împotriva coronavirusului. Profund indignată, avocata a început să ţipe în timpul unei şedinţe, iar microfonul i-a fost tăiat.
În discursul ei, Şoşoacă a susţinut, fără să prezinte vreo dovadă, că "femeile sunt omorâte şi se distruge matricea naţională a poporului român! Puteţi să mă amendaţi, puteţi să faceţi ce vreţi, adevărul va ieşi la iveală! Omorâţi România pas cu pas, vaccinând femeile, care duce la sterlitate".
Până la ora publicării acestei ştiri, Mihai Lasca nu a reacţionat public faţă de decizia partidului.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.