Cu mottoul „Dăruiește fericire de Crăciun”, studenții și profesorii Facultății de Drept din Oradea au organizat un târg de prăjituri la care i-au invitat și pe colegii lor de la Protecția Mediului.
Toți banii strânși din vânzarea dulciurilor, peste 10.000 de lei, i-au donat unor asociații locale ori unor persoane bolnave. Mai precis, banii au mers către căsuța Leo, programul „Masa săracilor”, Centrul de zi DASO, Casa de lângă Spital, fundația „Miros de cer” și către familia lui Marc, un copilaș de 3 ani din Lugașu de Jos bolnav de cancer, respectiv către Sergiu Mureșan, tânărul orădean diagnosticat recent cu o tumoare gravă.
„Adresăm mulțumiri, recunoștință și respect tuturor celor care au contribuit la reușita acestei activități”, se arată într-un comunicat al Facultății de Drept, care a organizat evenimentele împreună cu asociația studențească ELSA Oradea.
Pentru toți studenții implicați în târgul de caritate, profesorii au organizat și o tombolă, în urma căreia cei norocoși au primit cărți de specialitate.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.