URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 29 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imediat după Revoluție, din punct de vedere cultural, Oradea a intrat în Evul Mediu. Banii, atâți câți erau pe la Primărie, se împărțeau după criterii strict politice. Veneau udemeriștii cu ONG-urile lor, pediștii la fel, mai pupau ceva bănet pesediștii și liberalii și cu asta, gata. Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat se definește ca un exces permanent de zahăr în sânge, adică hiperglicemie cronică, determinată de o rezistență progresivă a organismului la acțiunea insulinei, un hormon produs de către pancreas (care face să scadă glicemia).
26 Iunie 2024, 10:10

Dacian n-ar da un ban: Consilierul viceprimăriței Nica își parchează Chryslerul în curtea Primăriei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Instituită încă pe vremea când instituţia era condusă de Ilie Bolojan, regula ca angajaţii Primăriei Oradea care vin cu maşinile la serviciu să şi le lase în parcările cu plată din jurul palatului administrativ, la fel ca toţi orădenii de la care municipalitatea ia taxe de parcare (ce pot ajunge şi la 8 lei pe oră), este literă moartă.

Multilateralul consilier personal al viceprimarului Antonia Nica, Dacian Palladi, jurist, consultant în afaceri, comentator politic şi frate mason, face însă excepţie.

Fratele Dacian şi-a făcut un obicei din a-şi parca Chryslerul în curtea interioară de la turnul Primăriei, cu acces restricţionat prin barieră şi oficial rezervată maşinilor de serviciu ale directorilor din instituţie.

Dacă tot consiliază Primăria Oradea cum să facă economii de bani, trebuie să dea şi exemplu, nu?

Cât despre orădeanul de rând, acesta nu are decât să plătească...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
33 Comentarii
Daciane...daca to citam...
...hai sa citam corect. "EU mă urăsc că nu-s ca ei.. eu îi iubesc că nu-s ca mine.."
Postat 27 Iunie 2024, 20:45 de Advertorial
Kk p
Iti dau un sfat gratis: daca esti prost, mai bine sa taci din gura, decat sa vorbesti si sa inlaturi orice dubiu. Eu cred ca tu ai fost prost de mic, pt ca acuma numa' te joci. In alta ordine de idei, adu-mi aminte daca ne intalnim vreodata, sa-ti smulg parul din nas, fir cu fir! In cu totul alta ordine de idei, eu zic sa mergi cu oile lu' Florea, ca esti bun doar de cioban. Stii sa fluieri?
Postat 27 Iunie 2024, 18:07 de Kid
Florea
Stai mai bine cu oile tale ::::))
Postat 27 Iunie 2024, 17:04 de Sandu2100
mai era si level 5 s 6
dar nu vreau sa iau painea de la gura Dl Poiu,va spune el daca sunteti vreunii interesati
Postat 27 Iunie 2024, 16:51 de florea
mai era si level 5 s 6
dar nu vreau sa iau painea de la gura Dl Poiu,va spune el daca sunteti vreunii interesati
Postat 27 Iunie 2024, 16:51 de florea
ba se poate sa fiii anonim online
level 1 anonomitate android: vpn gratuit,ca acelea cu bani deja trebuie sa le dai date bancare cel putin,deci nu mai esti anonim,appoi browser cu setari cookies care se sterg la incheierea browsingului level 2 anoimitate android:cele de mai sus plus folosirea de retele wifi publice level 3 telefon android cu acces la baterie,retele wifi publice, cele 2 de la punctul 1. level 4: device android (telefon,tableta, versiuni mai vechi)cu acces la baterie si psibilitate de a fi dezmembrat usor,se scoate microfonul din uz se desprind conectorii camerelor, se folosesc aceleasi indicatii ca si la level 1, si 2 doar ca dispozitivul va fi folosit doar in locuri aglomerate si ptr perioada scurta,si va fi distrus dupa folosire.ptr toate acste scenarii treebuie tinut cont a nu se folosi sub nici o forma aplicatii care au caracter personal gen facebook,wathsup,mail pe acel device.eu nu sunt expert ca si Dl Poiu ,tineti cont cei care cititi.el ptr suma de 400 de euro/ora va poate spune mult mai multe probabil.
Postat 27 Iunie 2024, 16:49 de florea
Kp idioten kamarad
Lasa jignirile. Nu sunt bugetar ci sunt in mediul.privat. Ala ce contribuie la bugetele de stat de nu stii tu numara atatia bani, ca de vazut nu o sa vezi vreodata. Iar cybersecurity tu pe mine ma inveti? Au cum e cu rețelele si cu vpn, eu care fac security de muuuulti ani. Lasa chatgpt cand scrii aberatii. Dar tu oare ce esti de vesnic, la fiecare articol este prezent(a)? Stii tu. Unii muncim pentru noi nu pt altii, nu toti sunt sclaveti. Iar muncind pentru noi, avem program cum vrem. Dar nu stii tu de astea, tu esti la 8 ore....plantatia, care?
Postat 27 Iunie 2024, 13:43 de poiu
#Poiu + Kid ...
... a nu uita ce aveți de făcut, pițigoilor. Chiar dacă IP-ul este dinamic și poți să apari la sute de km față de locul cu pricina, aveți grijă să setați ștergerea automată de cookies și istoric, la fiecare ieșire din pagină. Dacă nu știți, mai întrebați și voi pe la operatorul vostru de internet, că acolo se știe cum se face.
Postat 27 Iunie 2024, 13:06 de KP
#Poiu + Kid ...
... alți pițigoi care sunt atât de proști, încât trebuie să ceară voie de la stăpâni ca să treacă strada pe zebră. Niște mucoși fără de care bugetul.publuc s-ar putea lipsi, pentru că oricum sunt plătiți degeaba. Orele la care postează pițigoii indică faptul că sunt niște amărâți de angajați sau funcționari, care merg la serviciu ca să citească presa online.
Postat 27 Iunie 2024, 13:02 de KP
Bai kapu poolii
Zici ca nu tu nu scuipi pe unul sau pe altul? Pai tu ti-ai facut un scop in viata din a scuipa si improsca pe altii cu noroi pe forum. Fiecare comentariu de-al tau musteste de voma si scuipat. Cat despre anonimizarea pe net descrisa de tine, m-au trecut lacrimile de la atata ras. Nu am pregatire in IT sau retele, dar totusi pricep niste chestii elementare. Esti cel mai mare cretin de pe forum. Parol!
Postat 27 Iunie 2024, 10:53 de Kid
Kp
Ramai la.voma nu te baga in IT si anonimizare. Ca scrii mai.prost decat vomiti. Vezi-ti acolo de mizeriile si namolul in care te scalzi vomitand aberatii fara acoperire pe aici si de adulatiile pe care crezi ca ti le da vreo linie politica. Baga la cap, povestile tale nu au fond iar experitza ta IT zici ca ai dat-o din chatGPT. Aberatia aia e la fel de valida ca si "darkweb e anonim, stai pe tor, nu te gasi" asa crezand silkroad si alti traficanți de chestii. Internet (dark, deep. Normal) = prezenta online => prezenta online inseamna identitate. Dar na... Parem telectuali vomitand aberatii. Vezi ca poate intra la dezinformare voita, ai in constitutie de citit putin. Iar ai tu server??? Stii macar cum arata, ce e ala un teaming, balancer de load, de raid nu intrebam ca zici de warcraft sau lol :))) esti de lol, sa stii
Postat 27 Iunie 2024, 10:26 de poiu
Dacian: daca taceai. filozof ramaneai..
Serios? Adica primaria care ne invita sa fim eco, sa folosim otl, sa mergem.pe jos.. agreaza astfel de mascarici? Astia care ar trebui sa fie un exemplu pentru societate, au tupeu sa protesteze cand li se arata obrazul intr-o chestie de bun simt??? Intr-o lume normala, toti angajatii primariei ar fi invitati sa vina pe jos, cu bicicleta sau tramvaiul, drept pedeapsa pentru astfel de arogante. Din pacate in Oradea se aplica pefect fabula Cainele si catelul. Daciane, esti o mare rusine si dezamagire, pentru felul cum tratezi problema.
Postat 27 Iunie 2024, 09:45 de oradeanbihor
Apropo de pițigoi habarniști precum Kid.
Anonim pe net poți fi extrem de simplu, în 3 pași. 1). Server propriu cu mai multe adrese deschise în regim personal, deschis temporar și scos din uz în mod curent. 2). Adrese de Email pe servere dedicate, mai puțin uzitate (în afara celor 8 care preiau peste 90% dintre conturile-client). 3). Deschiderea de conturi cu propriile adrese de Email, cum ar fi pe Bihoreanul, utilizând același ID anonimizat, dar alternând serverele dedicate ale adreselor. Ai priceput? Sau o să invoci faptul că sistemul costă ceva bani, din moment ce ai și un server propriu inițial (la serviciu sau acasă). Succes!
Postat 27 Iunie 2024, 07:34 de KP
Măi, pițigoilor lipsiți de logică și caracter ...
... eu scriu sub pseudonim dar nu mă apuc să scuip pe unul sau pe altul, doar pentru că lui Bolojan i s-a acrit de Palladi și a dat ordin Bihoreanului să-l tăvălească fără motiv. Habar nu aveți cine și cum a decis, astfel că brusc și dintrodată, într-o ședință de redacție s-a pus tunul pe consilierul viceprimăriței Nica. Sunteți habarniști prin definiție și paraleli cu culisele demersului.
Postat 27 Iunie 2024, 07:23 de KP
KP, mare caracter
Oare cu cine trebuie să vorbim ca să îți dea ordin să își faci un uprade de creier? Cu Mang sau cu Filip? Cum naiba poți să îți imaginezi că Bolojan și face „strategii” cu noi ca să lovim în Palladi scriind de felul în care-și parchează mașina? Crezi că astea sunt marile lovituri de presă? A fost pur și simplu o constatare de pe teren care merita semnalată sub forma unei înțepături de-a lui Bihorel, ca o minimă pledoarie pentru respectarea unor reguli. Mai departe, e treaba Primăriei să urmărească aceste reguli. Nu cred că va falimenta Palladi dacă își va plăti parcările, ca toată lumea...
Postat 27 Iunie 2024, 13:18 de Florin Ciucas
@kp
Pe logica ta, ma gandesc ca pe tine te cheama kp in buletin sau te pomenesti ca te-ai facut si pe tine las si nu te cheama kp "de la carte"? Faptul ca scrii sub un pseudonim, nu inseamna ca esti anonim pe net. Pe net nu ai cum sa fii anonim. Daca nici macar asta nu stii si ai mai mult de 5 ani, inseamna ca ai trait degeaba. Daca eu sau alt cetatean avem treaba la Primarie, nu vrem ca toate parcarile din proximitate sa fie ocupate de angajati in mod gratuit si noi sa pierdem timpul cautand locuri de parcare sau parcand la mama dracului si mergand pe jos un km. Nu scrie nicaieri ca trebuie sa vii cu masina la serviciu. Sau daca o faci, platesti! Poti merge cu autobuzul sau tramvaiul cu bani putini sau cu bicicleta ori pe jos in mod gratuit. Pricepi? Anonimule!
Postat 27 Iunie 2024, 06:27 de Kid
bWise
Buldozerul de la biserica conduce judetul. Acolo se dau contractele la firmele de casa si se recruteaza sclavi obedienti
Postat 27 Iunie 2024, 02:09 de sandu2102
Domnule Palladi
Cu asemenea mentalitate si comportare aroganta nu faceti cinste niciunei institutii de care apartineti,in primul rand primariei. Apoi masoneriei din care ziceti ca faceti parte. Si in al treilea rand ca o persoana (presupus) pocaita si botezata la Biserica baptista Emanuel aduceti doar prejudicii imaginii acesteia nedand dovada ca sunteti ceea ce pretindeti a fi. Compromiteti insasi notiunea de crestin nou-testamentar. Care nu inteleg cum este compatibila cu masoneria. Nu inteleg la ce ati mai facut botezul nou-testamentar. Biblia spune ca acest act este ,,marturia unui cuget curat". Ceea ce la dvs nu se vede. Din contra.
Postat 26 Iunie 2024, 23:30 de bWise
KP
Si tu de pe cate conturi scrii, LASULE ::::))) tocmai tu ai spus ca " nu știm noi câte conturi ai tu " ::::))) despre ce vorbești că te contrazici la fiecare comentariu ::::)))) știm ca ai N conturi de propagandă, dar măcar Paladi nu are conturi cate ai tu ::::)))) Ce draq vorbești mai nebună care este.
Postat 26 Iunie 2024, 23:24 de Sandu2100
Lașii sar isteric pentru că sunt lipsiți de caracter și dorm cu logica sub fund.
Palladi scrie de pe numele lui, în timp ce, fanii oricărui "neterminat" care face reguli doar pentru el, postează comentarii sub anonimat. Bravo lașilor. Sunteți plini de inteligență, caracter și onoare, precum șobolanii de prin gurile de canal ale orașului. Regula trebuie să fie simplă și echilibrată, la fel pentru toți, în sensul că orice instituție sau firmă, că-i publică sau privată, are obligația firească de a asigura angajaților posibilitatea parcării gratuite pentru cei care lucrează în cadrul acestora. Numai un idiot precum Bolojan, care parchează gratuit oriunde, putea obliga angajații primăriei să plătească loc de parcare, în timp ce o mulțime de curți din patrimoniul public aflate în proximitate stau goale. Astăzi, cele 8 ore de lucru pentru un funcționar al primăriei, dacă parchează mașina personală pe străzile apropiate, înseamnă 64 lei zilnic. Dar pentru lașii care bat din gură sub anonimat e ceva normal ca acel funcționar să scoată din buzunar aproape 1.400 lei lunar. Lipsiții de caracter sunt nu numai lași, dar sunt și idioți.
Postat 26 Iunie 2024, 22:34 de KP
Ehe...
Cam ăsta este nivelul a 95% dintre înfometați, abonați la caşcavalu' bugetului...
Postat 26 Iunie 2024, 21:29 de Maikeltroll
@kp
Nu intelegi nimic, ca de obicei. Sa-ti desenez: in curtea interioara, directorii parcheaza gratis doar masinile de serviciu. Daca tot e sa iei apararea cuiva, normal era sa scrii ca nu ti se pare normal ca TOTI angajatii PMO, trebuie sa dea 1000 de lei lunar pe parcare? Vad ca-i lingi pa aia cu grade mai mari! Pt tine nu conteaza la fel de mult si aia cu grade mai mici?
Postat 26 Iunie 2024, 19:58 de Kid
Directorii din primărie parchează gratis ...
... dar consilierul unui viceprimar trebuie să dea 1.000 lei lunar pe parcare, la locul de muncă. Foarte inteligent cel care a instituit regula, nu-i așa? La fel de inteligent a fost "neterminatul" și în momentul în care a interzis proprietarilor unor case din zona A, să staționeze și să parcheze pe stradă, în fața propriilor uși de intrare în locuințe.
Postat 26 Iunie 2024, 18:06 de KP
Dați un ban pentru Dacian!
Bihorele,te rog sa schimbi titlul articolului,eu și ceilalți cititori fideli ai Bihoreanului propun să facem o chetă, să-i achităm lunar taxa de parcare acestui domn multi și pluricalificat care își sacrifică pe lânga timpul sau prețios,iată și un bun personal(mașina) pentru îndeplinirea activitaților și sarcinilor de serviciu în slujba cetătenilor.Hai sictir! Fără s-o mai lungesc,omul e incorigibil,argumentele corecte și de bun simț ale celor care-au comentat mai jos nu l-au convins.
Postat 26 Iunie 2024, 13:38 de altoradean
Rusine.
Pe langa ,ca nu este in stare sa-si cumpere o masina ,nici parcarea nu-i in stare sa-l plateasca. Oamenii astia ,daca nu ar fii penibil ,si-ar manca rah@tul.
Postat 26 Iunie 2024, 13:14 de Citizen
Inca un articol va rog....
Ebihoreanul, va rog sa faceti screenshot la raspunsurile fratelui mason palladi si sa le mai publicati intr-un articol, sa vada tot orasul cum a raspuns si care e nivelul lui.
Postat 26 Iunie 2024, 12:39 de cristianteofil
Am vazut ce poate javra...
... asteptӑm reactia celei/celui care o tine in lesӑ! P.S. Aia/ӑla n-are nicio scuza! E suficient sa-i spuna cerberului de la bariera sa aplice regulamentul.
Postat 26 Iunie 2024, 11:50 de pinonel
Daciane
Tu esti marunt si ai anumite frustrari legate de asta. Repetă după mine: am gresit si imi cer scuze. Atat! Dar sa știi că nu ești cu nimic mai presus ca toti care sunt contractori ai primăriei si parcheaza cu plata. Și ei își plătesc cheltuielile si in contracte sunt incluse, care includ si parcarile. Ești arogant si vorbesti celorlalti de sus. Nu e nimeni moralist si legalist cand tie iti lipsesc caracteristicile alea. Ia-o mai moale cu jignirile si cu vorbitul de sus ca nu esti nici cel mai bine platit, nici cel mai avut, nici cel mai destept, nici cel mai scolit. Esti un om de rand si atat!
Postat 26 Iunie 2024, 11:33 de poiu
personal contractual
Bai, amaratilor care nu sunteti personal contractual, ciocul mic!Intrebare: Unde ne putem inscrie si noi restul sa devenim personal contractual? Ca vrem si noi sa parcam moka in curtea primariei si sa putem scuipa cu aroganta peste capetele plebei, platitori de taxe.
Postat 26 Iunie 2024, 11:16 de unul
DacianPalladi
Eu nu sunt personal contractual nici accelerat, și eu plătesc impozit pe mașină si toate alea. Dar nu parchez cum vrea plua mea. Tu de ce ???
Postat 26 Iunie 2024, 11:05 de Sandu2100
Sunt personal contractual, fără mașină de serviciu
Tuturor “legaliștilor moraliști” de pe aici: Sunt personal contractual în relație cu Primăria Oradea și nu sunt funcționar public. Nu am mașină de serviciu. Îmi folosesc mașina personală și în scopul realizării activităților din relația cu Primăria Oradea. Eu plătesc impozitul pe mașină, eu plătesc combustibilul, eu plătesc întreținerea. Mă lăsați cu “sfințeniile” voastre…
Postat 26 Iunie 2024, 10:58 de DacianPalladi
DacianPalladi
Nu-i vorba de mașină, oricum e vechi " diugul " ala made in Austria, nu-i vorba nici de 8 lei/h . E vorba ca parchezi dupa cum vrea Plua ta, aici e problema. Mang mai face asa, Biro. Lazy se spune in INGLIȘ ::::)))) Saracia mea de căruță nu o parchez aiurea, și platesc parcare. Tu de ce nu faci la fel??
Postat 26 Iunie 2024, 10:47 de Sandu2100
Daciane
Aroganta nu e demna de un frate mason, parca asa era, nu? Iar referitor la masina, hai ca e vechiuta, avem altii masini mai scumpe si nu ne dam rotunzi cu ele. Dupa aroganta data, citatul din Minculescu e ca nuca in perete. Iar cand incalcam reguli, fie ele si de bun simt, ne plecam capul si admitem. Recunoasterea unei greseli e o mare calitate, chiar promovată in masonerie. Dar cand masoneria nu mai e ce a fost, aici ajungem. Nu a dat nimeni lectii de morala dar dogma din templu se aplica si in afara lui.
Postat 26 Iunie 2024, 10:46 de poiu
Frustați, invidioși, mărunți…
Mai demult dar și de-acum, unora le stau în gât pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce fac, iar acum și pentru ce mașină conduc, dar și pe unde o parchez… Realitatea este că nici pe aceștia și nici pe alții, nimic nu-i îndreptățește, dar absolut nimic nu-i îndreptățește, ca ei să-mi predea mie lecții de morală, după cum, nimic nu îi îndreptățește, nici măcar să o invoce…(la morală mă refer)… Vorba lui Ion Minculescu: “Ei mă urăsc că nu-s ca ei, iar eu îi iubesc că nu-s ca mine.” Doamne ajută. E fain Chrysler-ul, nu…? ????
Postat 26 Iunie 2024, 10:33 de DacianPalladi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6516 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON