Pe mine nu mă interesează cine îmi vinde curentul. Că o face socrul lui Ponta, naşa lui Udrea, Electrica sau Teszari, mi-e totuna. Dar sigur mă interesează să primesc energie electrică la cel mai convenabil preţ.
Vestea că magnatul Zoltan Teszari îşi face o reţea de distribuţie prin care orădenii vor beneficia de reduceri la facturi de cel puţin 16% i-a bucurat pe viitorii clienţi. Dar a provocat transpiraţii reci în rândul mafioţilor care de 25 de ani fură cu neruşinare din şi aşa subţiata pungă a românilor.
Primii care au reacţionat au fost cei de la Agenţia Naţională de Reglementări în Energie. Orădenii au simţit pe propria piele nocivitatea unor asemenea agenţii, populate în mare măsură de politruci, curviştine şi neamuri proaste. Chiar acum câteva zile ANRE a cerut bătrânului nostru CET restituirea a 25 milioane lei, date iniţial ca bonus pentru cogenerare.
Acum, şmecherii de la ANRE au intrat din nou în scenă, pentru a ne lămuri că monopolul pe distribuţie e un dat de la Dumnezeu şi nu ne mai putem atinge de el. Îi înţeleg, că doar marile şpăgi pentru protejarea afacerilor oneroase s-au dat deja, şi unde aţi mai văzut dumneavoastră ca banii murdari să se dea înapoi?
Pentru astfel de instituţii putrede, cu evident suport politic, DNA-ul nu este suficient. Iar aici le dau dreptate politicienilor roşii, care cer ca arestul preventiv şi cătuşele să nu fie folosite în cazul corupţilor din Parlament. Un pluton de execuţie, ca în China, ar fi mult mai eficient.
Citiţi pe această temă şi articolul "Zoltan Teszari dă lovitura: RCS&RDS vinde cel mai ieftin curent din România"
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.