URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 05 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În sfârșit, Primăria se apucă de proiectarea reabilitării și extinderii Stadionului Tineretului. Vreme de mulți ani baza sportivă a rămas la stadiul anilor 70, doar că ceva mai dărăpănată. De altfel, multe obiective au căzut pradă, în toată țara, lipsei de bani sau nepăsării, pentru că patrimoniul aparține diverselor ministere incapabile să acceseze fonduri europene.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
08 Noiembrie 2016, 18:59

Cum ne apărăm de rujeolă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Încă din 1965, în SUA s-au semnalat cazuri severe de rujeolă, atipică, la copiii vaccinaţi cu 2-4 ani înainte cu vaccin cu virus inactivat, iar ulterior şi la adulţi tineri vaccinaţi cu acelaşi vaccin cu 20 de ani înainte sau mai mult.

De asemenea, s-au înregistrat cazuri de rujeolă atipică la pacienţi vaccinaţi cu virus viu atenuat. Rujeola atipică are perioadă de incubaţie, ca forma tipică, dar debutul este cu febră mare, dureri la nivelul capului, muşchilor şi abdomenului, tuse seacă şi erupţie asemănătoare urticariei sau sub formă de mici pete roşii, hemoragice şi/sau vezicule, care apar, spre deosebire de forma tipică, începând de la mâini şi picioare, continuând spre cap, leziunile bucale fiind rare.

Frecvent poate apărea pneumonia asociată cu edeme (acumulări lichidiene sub piele) la nivelul extremităţilor. Aceste simptome durează minimum 2 săptămâni. Forma atipică de rujeolă se poate confunda cu pneumonia bacteriană sau cea din varicelă, cu scarlatina sau cu infecţia cu meningococ.

Profilaxia rujeolei se poate face prin imunizare activă cu vaccinuri care conţin virus viu atenuat, dar cel mai potrivit la ora actuală (chiar şi pentru adulţi) este trivaccinul rujeolă-oreion-rubeolă (ROR), cu rezultate remarcabile (imunitate la circa 95% din cei vaccinaţi la vârsta de 15 luni sau mai târziu, cu durata de peste 20 de ani şi cu probabilitate mare de a fi definitivă şi cu asigurarea protecţiei chiar la administrarea în primele 3 zile de la infectare).

Rujeola poate fi prevenită şi prin administrarea de gamma-globulină injectabilă în primele 6 zile de la infectare, dar metoda nu se recomandă pentru limitarea epidemiilor, ci doar la cazurile cu contraindicaţie la vaccinare, cum sunt gravidele, unii bolnavi de cancer aflaţi sub tratament cu chimioterapie, sau cei cu SIDA.

ATENŢIE! Vaccinarea cu trivaccin ROR se face la 12-15 luni de la naştere sau şi mai târziu, următoarea doză administrându-se la vârsta de 11 sau 12 ani. Nu se administrează la gravide şi la bolnavii cu TBC netratată, leucemie, sau alte afecţiuni care scad imunitatea. În caz de epidemie, vaccinul se poate administra şi la 9 luni, cu revaccinare la 15 luni.

REŢINEŢI! Majoritatea celor născuţi înainte de 1957 pot fi consideraţi imuni la rujeolă şi nu necesită vaccinare. Studenţii din anul I de studii şi cadrele medicale care nu au dovadă de vaccinare se vor vaccina cu 2 doze administrate la interval de o lună. Persoanele vaccinate cu virus inactivat pot fi expuse unui risc crescut, de aceea se vor vaccina cu o doză de trivaccin ROR, la fel ca toţi cei vaccinaţi în perioada 1963-1967 cu vaccin antirujeolic necunoscut (viu sau atenuat).

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
simplu
...prin vaccin. Daca in 2016 aceasta este o intrebare grea inseamna ca nivelul nostru de inteligenta a scazut. Pacat
Postat 08 Noiembrie 2016, 20:34 de FLORIN64
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8595 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON