URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 30 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu cred că există un cetățean care ar dori să-și vadă casa distrusă numai pentru că acolo trebuie să treacă un drum ori să se facă un pasaj sau un sens giratoriu. Și chiar dacă sumele oferite drept despăgubire sunt generoase, ceea ce nu e cazul la scârțara Primărie Oradea, tot mai rămâne disconfortul de a-i scoate pe oameni din rutina zilnică.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
20 August 2021, 16:00

CSM CSU Oradea şi-a aflat adversarii din noua ediţie a FIBA Europe Cup

CSM CSU Oradea şi-a aflat adversarii din noua ediţie a FIBA Europe Cup sursa foto: csmoradea.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea şi-au aflat joi adversarii din prima fază a grupelor din noua ediţie a FIBA Europe Cup.

În urma tragerii la sorţi, care a avut loc în Germania, la Munchen, formaţia bihoreană, care este şi vicecampioana României, a fost repartizată în Grupa H, alături de echipele: Szolnok Olajbanyasz (vicecampioana Ungariei), Legia Varşovia (formaţie situată pe locul 4 în Polonia) şi câştigătoarea turneului preliminar.

Cea din urmă va opune echipele I, GGMT Viena (echipă de locul 7 din Austria), BC Parnu (locul 5 din Estonia), Keravnos (vicecampioana Ciprului) şi FC Porto (vicecampioana Portugaliei).


Rezultatele complete ale tragerii la sorţi pentru calificari şi prima fază a grupelor FIBA Europe Cup :

Calificări

Sferturi de finală

- TFT Skopje - Naturtex Szeged (1)

- KK Kumanovo - Swans Gmunden (2)

- GGMT Viena - BC Parnu (3)

Semifinale

- BC Dnipro - Trefl Sopot (A)

- Medi Bayreuth - Câştigător sfert de finală 1 (B)

- Ironi Ness Ziona - Câştigător sfert de finală 3 (C)

- Donar Groningen - Câştigător sfert de finală 2 (D)

- Iraklis Salonic - Akademic Plovdiv (E)

- Benfica Lisabona - CSO Voluntari (F)

- Enisey Krasnoyarsk - Hapoel Haifa (G)

- Keravnos - FC Porto (H)

Finale

- Învingător D - Învingător F (X)

- Învingător A - Învingător E (Y)

- Învingător B - Învingător G (Z)

- Învingător C - Învingător H (W)

Faza grupelor

- Grupa A – U-BT Cluj-Napoca*, Kapfenberg Bulls, Învins sfertfinală turneu BCL, Câştigător turneul FEC Z

- Grupa B – BC Kiev, Rilski Sportist, BC Prometey, Hapoel Eilat

- Grupa C – BC Parma*, Heroes Den Bosch, Opava, Câştigător turneul FEC X

- Grupa D – Casademont Zaragoza, Una Hotels Reggio Emilia, Avtodor Saratov, Hapoel Gilboa Galil

- Grupa E – Bahcesehir, Învins semifinală turneu BCL, Mornar Bar, Câştigător turneul FEC Y

- Grupa F – Antwerp Giants, Învins sfertfinală turneu BCL, Sporting Lisabona, Ionikos

- Grupa G – Învins turneu BCL 2, Învins semifinală turneu BCL, Peristeri*, Crailsheim

- Grupa H – CSM CSU Oradea, Szolnok Olajbanyasz, Legia Varsovia, Câştigător turneul FEC (W)

* Dacă nu se califică în grupele Basketball Champions League. Dacă se califică în grupele BCL atunci eliberează locul pentru un lucky loser din calificările FIBA Europe Cup.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6036 RON
  • 1 EUR = 4.9747 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON