URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 30 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu cred că există un cetățean care ar dori să-și vadă casa distrusă numai pentru că acolo trebuie să treacă un drum ori să se facă un pasaj sau un sens giratoriu. Și chiar dacă sumele oferite drept despăgubire sunt generoase, ceea ce nu e cazul la scârțara Primărie Oradea, tot mai rămâne disconfortul de a-i scoate pe oameni din rutina zilnică.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
07 Septembrie 2021, 13:44

Croaţia 1.75, Danemarca 1.38 şi Bosnia 1.30 - cele mai mari cote din lume, doar la Mozzart Bet!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Bucură-te de fotbalul internaţional cu cele mai mari cote din lume! Iată care sunt cele mai importante dueluri de astăzi cu cele mai atractive cote de la Mozzart Bet!

Croaţia – Slovenia (ora 21:45) cota 1.75

Vicecampioana Mondială din 2018, Croaţia, are duel pe teren propriu contra Sloveniei în această seară de la 21:45, în vederea rundei şase din grupa H de calificare la Campionatul Mondial de la anul, din Qatar.

Înaintea duelului, Croaţia ocupă poziţia 2 în clasament la egalitate de puncte cu liderul grupei Rusia, iar Slovenia se află pe locul 3, la doar trei puncte distanţă în spatele primelor două clasate.

Partida tur a fost câştigată de sloveni (aceasta fiind şi singura victorie din istorie în faţa croaţilor), iar o nouă potenţială victorie în faţa Croaţiei le-ar da avantaj direct în vederea calificării la Mondial.

Danemarca – Israel (ora 21:45) cota 1.38

Semifinalista Europeanului din această vară, Danemarca, primeşte vizita selecţionatei Israelului pe teren propriu în această seară de la 21:45 în runda şase a grupei F de calificare la Mondial.

Echipa daneză conduce fără drept de apel clasamentul grupei F, cu cinci victorii din tot atâtea partide, iar în duelul de astăzi cu siguranţă vor ataca o nouă victorie.

De-a lungul istoriei cele două reprezentative s-au întâlnit în nouă rânduri, iar danezii s-au impus în opt dintre ele, singura victorie a Israelului datând din 1978 într-o partidă amicală.

Bosnia – Kazakhstan (ora 21:45) cota 1.30

În această seară de la 21:45 are loc confruntarea codaşelor grupei D de calificare la Campionatul Mondial din Qatar, dintre selecţionata Bosniei şi cea a Kazakhstanului.

Această partidă reprezintă o premieră, fiind pentru prima data când cele două formaţii se întâlnesc într-o partidă oficială.

Dacă echipa kazakhă a rămas cu şanse minime la una dintre primele două poziţii, Bosnia stă mult mai bine, aceştia având şi o partidă restantă.

NOTĂ: Cotele pot suferi modificări, însă la Mozzart Bet ele vor fi în orice moment cele mai mari din lume.

(advertorial)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6036 RON
  • 1 EUR = 4.9747 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON