URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 24 APRILIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La cât de mult suntem noi iubiți de autoritățile centrale, Bihorul ar putea liniștit să-și declare autonomia. Avem în lucru o autostradă care nu se mai termină, iar ministrul Transporturilor își permite să nu dea ordin de începere a lucrărilor la un tronson, numai pentru că are niște polițe de plătit unui constructor. Despre linia ferată Oradea - Cluj, și implicit spre București, ce să mai zicem? Specialiștii au arătat că gradul de realizare a investiției de 2 miliarde de euro este ceva mai mare decât o alcoolemie de Vaslui.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea arată bine, nu doar în comparație cu alte surate românești, ci și cu orașe de talia ei din Vest. În multe locuri chiar superb, binemeritându-și magnetismul din clipurile turistice și „nielcoșagul” cu care unii localnici o laudă pe rețelele sociale. Baiu-i purtarea altora dintre cei care o locuiesc.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota la alegerile prezidențiale din luna mai? (Candidații sunt enumerați în ordinea de pe buletinele de vot)












De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută arătam că nu există nicio reglementare legală privind modul în care pot fi gestionate parcările private în România. Pornind probabil de la această realitate, în data de 31 martie a.c. a fost înregistrată la Senatul României o propunere legislativă semnată de mai mulți senatori și deputați prin care se urmărește definirea și reglementarea parcărilor private. Cum anume?
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
10 Mai 2016, 17:47

Criză totală: Vaccinul hexavalent pentru nou născuţi lipseşte din întreaga ţară!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vaccinul hexacima, cel care imunizează copiii împotriva a şase boli, lipseşte din cabinetele medicilor de familie de câteva săptămâni. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au confirmat pentru MEDIAFAX că există întârzieri în aprovizionarea cu vaccinul Hexacima la nivel naţional.

Hexacima este un vaccin împotriva difteriei, tetanosului, pertussisului (acelular, componente), hepatitei B (rADN), poliomielitei (inactivat) şi Haemophilus influenzae tip b conjugat.

Potrivit oficialilor din minister, contractul cu firma producătoare a vaccinului hexavalent a fost semnat în luna martie, însă producătorul nu a putut asigura stocul. Problema ar urma să fie remediată în următoarele zile, urmând să fie semnat un nou contract, au mai spus sursele citate.

În judeţul Dolj reprezentanţii medicii de familie susţin că întârzierea este de două luni. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj au declarat că au făcut comandă la Ministerul Sănătăţii, dar până acum dozele de vaccin nu au fost trimise în judeţ.

„Noi am făcut comandă, aşteptăm aprovizionarea. Ministerul Sănătăţii cumpără vaccinul de pe piaţa externă şi durează. Când le primim, le repartizăm medicilor de familie şi vor relua vaccinarea. Noi consumăm cam 1.500 de doze pe lună”, a declarat dr. Ştefan Popescu, purtătorul de cuvânt al DSP Dolj.

Situaţia nu este nouă. Şi anul trecut au fost înregistrate întârzieri la aprovizionarea cu vaccin hexacima.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3576 RON
  • 1 EUR = 4.9775 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON