Cu o zi înainte de pronunțarea sentinței definitive în caz, părinţii lui Gabriel Cudi, tânărul de numai 19 ani care a fost omorât cu o motocoasă în urmă cu 4 ani în localitatea Ţeţchea, protestează miercuri în faţa Palatului de Justiţie din Oradea, temându-se că bărbatul care le-a ucis copilul, Vasile Onița, nu va plăti pentru fapta sa și va fi lăsat liber. Asta, după ce la precedentul termen de judecată, completul Curții de Apel Oradea a decis schimbarea încadrării juridice a faptei, din „omor”, în „ucidere din culpă”.
"Se va muşamaliza totul"
Îmbrăcaţi cu tricouri negre imprimate cu chipul băiatului lor, cu o pancartă cu portretul fiului şi cu mesajul "Dreptate pentru Gabriel", o cutie cu medalii şi diplome câştigate de tânăr la competiţiile de karate şi certificatul medico-legal, părinţii Mihaela și Crăciun Tușe și-au început protestul miercuri dimineață la ora 8. Alături de ei s-au mai aflat două vecine și o prietenă de familie.
Oamenii le-au declarat jurnaliștilor prezenți că vor să stea în faţa Palatului de Justiţie până joi, zi în care instanța este chemată să pronunțe sentința definitivă în caz.
Amintim că, în luna aprilie, Vasile Onița a fost condamnat, în primă instanță, de Tribunalul Bihor, la 10 ani de închisoare cu executare și la plata unor despăgubiri de 100.000 de euro, pentru omor.
Părinții victimei se tem că, după ce la precedentul termen de judecată magistrații au schimbat încadrarea juridică, din „omor”, în „ucidere din culpă” - iar în noile condiții inculpatul riscă o pedeapsă mai mică, de închisoare între 1 şi 5 ani sau chiar închisoare cu suspendare -, judecătorii Curții de Apel îi vor aplica o pedeapsă blândă inculpatului și îl vor lăsa în libertate.
Familia nu se poate împăca cu acest gând.
"Dimineaţa şi seara să te duci la el (la Gabriel - n.r.) la mormânt, să stai acolo... e greu, e foarte greu. Nu pot să merg să-i spun că acest criminal e în libertate! Ce e justiţia până la urmă? Să merg să-i dau în cap şi să-mi fac eu singură dreptate? Sau ce să fac? Nu pot să fac asta. Sper să se depună din nou dosarul pe rol şi să putem să-l strămutăm de aici oriunde. Să demonstrăm că a omorât un om. Să fie pedepsit precum merită", a spus mama băiatului, Mihaela Tuşe (foto).
Întrebat, la rândul său, ce a simţit când a aflat de noua încadrare, tatăl adoptiv a spus că "nu se face dreptate". "În toată perioada asta ni s-au pus piedici. (Anchetatorii - n.r.) n-au vrut să îi asculte pe martorii pe care i-am indicat noi, n-au vrut să aducem o motocoasă în faţa lor să vadă cum funcţionează, am fost la Cluj pentru testul poligraf, ceilalţi martori n-au vrut... Ajung la concluzia că se va muşamaliza totul", a mai spus Crăciun Tuşe.
Așa cum BIHOREANUL a mai scris, tragedia s-a produs pe 19 august 2017, după ce tânărul Gabriel Cudi a intervenit într-o dispută dintre tatăl său vitreg şi un vecin, Vasile Oniţa (foto), care tăia iarba cu o motocoasă în grădina lor. Discuţiile dintre cei doi bărbaţi au degenerat într-o altercaţie.
Tuşe a apucat un par, Oniţa a ridicat motocoasa pornită, iar băiatul care se afla lângă tatăl său a ajuns în bătaia aparatului, care i-a sfârtecat pieptul şi o mână. Părinţii au sunat imediat la 112 şi, pentru că li s-a spus că va fi trimis elicopterul SMURD, tânărul a fost dus spre terenul de sport, unde medicii au încercat din răsputeri să-l salveze, dar din nefericire tânărul a murit din cauza hemoragiei.
"A intimidat-o pe fiica mea"
Tot la protestul de miercuri, părinţii au mai susţinut că, la câteva luni după moartea fiului, Vasile Oniţa a ieşit de mai multe ori în calea fetei lor, care pe atunci avea 10 ani, intimidând-o, în timp ce mergea la şcoală. "Ieşea în fiecare dimineaţă la ora 7 în stradă, când fata mea mergea în staţia de autobuz. Nu-i zicea nimic, doar se uita direct la ea, o intimida. Fiica mea mi-a spus că nu mai poate trece pe acolo, că îi este frică. Atunci am vorbit cu şoferul autobuzului să o ia din faţa casei şi să o lase în faţa casei", a povestit Mihaela Tuşe.
Familia e susţinută şi de cele trei femei prezente la protest. "Gabi era cu un an mai mare decât mine. Am copilărit cu el. Vreau să se facă dreptate", a spus Cristina.
"Noi doi nu plecăm de aici. Vom dormi în maşină. Vom protesta până când vom primi comunicarea", a mai spus Mihaela Tuşe.
Caz controversat
Cazul a născut controverse încă de la început. După tragedie, autorul, Vasile Oniţa, a fost reţinut şi inculpat pentru omor în primele 24 de ore, însă o zi mai târziu acuzaţia a fost schimbată în cea de ucidere din culpă, considerându-se că tragedia s-a produs, de fapt, ca urmare a unui accident nefericit.
După câteva luni, dosarul a luat o nouă direcţie. Bărbatul a fost dus în faţa procurorilor, iar apoi şi în faţa instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă pentru omor, solicitare care a fost respinsă, însă, la Curtea de Apel Oradea, bărbatul fiind plasat sub control judiciar.
În aprilie 2021 Tribunalul Bihor a luat prima hotărâre. Vasile Oniţa a fost condamnat la 10 ani de detenţie, minimumul prevăzut de Codul penal pentru infracţiunea de omor, iar instanţa a decis ca bărbatul să achite familiei tânărului ucis daune materiale în valoare de 18.580 lei şi daune morale în sumă de 100.000 euro: 60.000 euro pentru mamă, 30.000 euro pentru soră şi 10.000 euro pentru bunică.
Hotărârea n-a fost însă definitivă. Instituţia care va oferi un verdict final va fi, joi, Curtea de Apel Oradea.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.