Prefectura şi Direcţia de Sănătate Publică Bihor au raportat luni dimineaţă 134 noi îmbolnăviri Covid, bilanţul de la începutul crizei sanitare ajungând la 12.687 cazuri. O noutate pentru judeţul Bihor este descoperirea unei reinfectări, în cazul unei asistente de la Spitalul Municipal Dr. Pop Mircea din Marghita.
Din nou şi copii
Bihorenii recent diagnosticaţi sunt din Oradea, Răbăgani, Popeşti, Nojorid, Beiuş, Tarcea, Aleşd, Tărcaia, Marghita, Ciumeghiu, Drăgăneşti, Ştei, Aştileu, Oşorhei, Sălard, Bunteşti, Tulca, Tileagd, Câmpani, Chişlaz, Bratca, Gepiu, Cherechiu, Balc, Săcueni, Sălacea, Tăuteu, Vadu Crişului, Abram, Auşeu, Salonta, Pietroasa, Tinca, Dobreşti, Husasău de Tinca, Sânmartin, Roşiori, Curtuişeni, Tulca şi Biharia.
Între cele 134 persoane descoperite cu Covid sunt şi 7 cadre medico-sanitare, precum şi copii de 5 şi de 13 ani.
Prima reinfectare
Potrivit surselor BIHOREANULUI, între cadrele medico-sanitare diagnosticate în ultimele 24 de ore se află şi o asistentă de la Spitalul Municipal Dr. Pop Mircea din Marghita, în vârstă de 39 ani, care a mai avut Covid şi în luna august.
Acesta este prima situaţie de reinfectare înregistrată în judeţul Bihor de la începutul pandemiei până în prezent, asemenea cazuri fiind rare.
Deocamdată, reinfectarea femeii nu a fost explicată de epidemiologi. "Tot ce ştim este că a mai fost confirmată Covid pozitivă şi în 25 august. Astă-vară a fost asimptomatică, la fel cum este şi acum, cel puţin deocamdată", a spus un reprezentant al spitalului din Marghita.
În asemenea situaţii, recomandarea Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, care consideră că imunitatea post-infectare durează în medie 3 luni, este ca persoanele care au intrat în contact cu cele reconfirmate pozitive să intre în izolare.
Situaţia internărilor
Autorităţile au anunţat luni dimineaţă un bilanţ total de 336 decese, ceea ce înseamnă că faţă de ultima raportare au încetat din viaţă încă 8 pacienţi cu Covid ai Spitalului Municipal din Oradea.
În acelaşi interval de timp, numărul vindecărilor a crescut la 9.024, astfel că în judeţ sunt încă 197 persoane vindecate.
În secţiile Spitalului Municipal din Oradea erau internate luni dimineaţă 438 persoane, din care 45 în compartimentele ATI ale acestei unităţi şi în secţia de specialitate a spitalului privat Pelican.
Pe de altă parte, numărul cazurilor active din judeţ a coborât luni dimineaţă la 3.327.
Amenzi mai mici
Echipele mixte de poliţişti şi jandarmi din Bihor au executat şi în ultimele 24 de ore misiuni pentru prevenirea şi combaterea răspândirii noului coronavirus, iar acolo unde s-a impus oamenii legii au luat şi măsuri de sancţionare pentru încălcarea legislaţiei în vigoare.
Poliţiştii şi jandarmii au verificat 3.368 persoane carantinate şi 2.456 persoane izolate la domiciliu. De asemenea, echipele mixte au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecţie individuală şi a prevederilor legale în vigoare în 153 societăţi comerciale şi 116 mijloace de transport în comun.
În urma controalelor au fost aplicate 311 sancţiuni contravenţionale, din care 163 cu avertisment scris şi 148 cu amenzi în valoare de 72.900 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei.
În aceste misiuni au fost implicaţi 193 de poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, precum şi 54 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor, din care 11 în patrule mixte, aplicând 25 sancţiuni contravenţionale din care 16 cu avertisment scris şi 9 cu amenzi în valoare de 4.500 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020. Totodată, 6 jandarmi, în patrule mixte cu poliţişti, au asigurat paza permanentă în cele două localităţi carantinate, Câmpani şi Fînaţe.
Vezi mai jos Incidența cumulată a cazurilor de SARS-COV-2 în jud. Bihor, pe UAT, în ultimele două săptămâni, valabilă la nivelul zilei de duminică, 22 noiembrie!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.