URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 03 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
06 Decembrie 2023, 17:45

Contra-cronometru: Constructorii noii policlinici a Spitalului Judeţean din Oradea au de finalizat lucrări de 9 milioane lei până la sfârşitul anului (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Constructorii ambulatoriului Spitalului Judeţean din Oradea au de finalizat lucrări de 9 milioane lei până la sfârşitul anului, pentru ca municipalitatea să nu piardă finanţarea europeană.

"S-au finalizat lucrări de 2 milioane lei..."

După cum BIHOREANUL a mai scris, lucrările de construire a ambulatoriului au fost atribuite în luna septembrie unei asocieri de firme conduse de Precon Transilvania, controlată de patronul grupului Selina, Beniamin Rus, pentru suma 44 milioane lei, fără TVA.

Acestea se desfăşoară contra cronometru, pentru că din investiţia totală, suma eligibilă de 9 milioane lei, fără TVA, alocată prin Planul Operaţional Regional 2014 – 2020, trebuie cheltuită până la sfârşitul anului.

"Constructorul şi-a asumat execuţia lucrărilor finanţate din fonduri europene în cursul acestui an, pentru ca oraşul să nu piardă banii. Până în prezent s-au finalizat lucrări de circa 2 milioane lei", a declarat pentru BIHOREANUL directorul adjunct al Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, Ovidiu Guler, care gestionează proiectul.

În ultimele două luni, așadar, executantul a pus în operă lucrări de 2 milioane lei, dar mai are de cheltuit de trei ori pe atât în următoarele trei săptămâni.

"Până acum constructorul a reuşit devierea de pe amplasament a vechilor reţele de curent electric, apă şi canalizare, şi a săpat toţi cei 177 de piloți foraţi ai fundației. În perioada următoare va trece la realizarea canalului tehnic şi a radierului viitoarei clădiri", a spus Guler.

Conform evidenţelor, stadiul fizic de execuţie a lucrărilor este undeva la 10%, acestea urmând să fie finalizate în prima parte a anului 2025.

Săpături pentru piloţii foraţi

Noua policlinică a Spitalului Judeţean, cu demisol, parter şi trei etaje, va fi legată printr-o pasarelă de clădirea parcării supraetajate, aflată și aceasta în lucru în imediata vecinătate.

Construirea parcării cu 516 locuri dispuse pe cinci niveluri (S + P + 2E + terasă) a fost atribuită în toamna acestui an unei asocieri de firme reprezentate de Drum Asfalt, patronată de acelaşi Beniamin Rus, şi Grup Construcţii Est, pentru circa 48 milioane lei.

"Înainte de toate, executantul s-a concentrat pe accelerarea lucrărilor la viitorul ambulatoriu, finanţate în parte din fonduri europene, ca să nu pierdem banii. În prezent, acesta amenajează cei 157 de piloţi foraţi ai viitoarei parcări, lucrare care urmează să se finalizeze până la sfârşitul acestei săptămâni", a declarat şeful Direcţiei Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea, Lucian Popa, coordonatorul proiectului parcării.

După finalizarea săpăturilor, constructorii vor trece la consolidarea coronamentelor grinzilor şi pregătirea radierului peste care va fi turnat stratul de beton în 2025. "Lucrările ar trebui să se termine anul viitor", a explicat Popa.

Construcţia policlinicii şi a parcării supraetajate se desfăşoară în paralel, astfel ca executantul să poată amenaja pasarela ce va lega cele două clădiri pentru a facilita accesul pacienţilor şi personalului medical în Spitalul Judeţean.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7959 RON
  • 1 EUR = 4.9767 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON