Consiliul Local Oradea s-a reunit vineri în şedinţă online, pentru a aproba extinderea şi mansardarea Şcolii Gimnaziale Szacsvay Imre, precum şi reorganizarea incintei acesteia.
Potrivit primarului Florin Birta, şedinţa a fost convocată "de îndată" pentru aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu al zonei înainte de predarea documentaţiei de reabilitare a şcolii şi a curţii acesteia către Ministerul Dezvoltării, pentru implementarea proiectului de către Compania Naţională de Investiţii.
După cum BIHOREANUL a mai scris, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, bihoreanul Cseke Attila, a promis la Oradea, încă din decembrie 2021, investiţii consistente în reabilitarea incintei şcolii şi construirea unui corp nou.
"Urgenţa convocării acestei şedinţe a reprezentat-o acest material. După ce am parcurs toţi paşii, inclusiv consultarea publică, suntem astăzi în posibilitatea de a aproba acest Plan Urbanistic de Detaliu, urmând ca după aprobare să depunem documentaţia la Compania Naţională de Investiţii, respectiv Ministerul Dezvoltării. Dacă avem această Hotărâre de Consiliu Local putem înainta toate documentele pentru finanţare", a explicat vineri, în deschiderea şedinţei online, primarul Florin Birta.
Documentul a fost aprobat cu majoritate de voturi. Consilierul local Szabó József, singurul de altfel, s-a abţinut de la vot. Fiind şef de cabinet al Ministerului Dezvoltării, acesta a vrut să evite să intre în stare de incompatibilitate.
Piaţetă pentru capelă
Proiectul aprobat vineri de Consiliul Local Oradea vizează extinderea printr-o construcţie nouă a clădirii şcolii Szacsvay, reabilitarea unui corp din curtea acesteia şi mansardarea lui şi punerea în valoare a capelei romano-catolice Sfântul Ladislau, din imediata vecinătate.
"În jurul capelei va fi amenajată o piaţetă, prin demolarea actualului gard al şcolii dinspre strada Nicolae Iorga", a explicat primarul Florin Birta pentru BIHOREANUL.
Conform proiectului, investiţia se va face în trei etape distincte. În prima etapă vor fi eliminate magaziile şi corpurile parazitare din curtea şcolii, va fi reabilitat şi mansardat corpul deja existent şi va fi construit unul nou cu destinaţie de bloc alimentar, sală de mese pentru 100 de persoane, vestiare, grupuri sociale, săli de clasă, sală de sport şi laboratoare.
În etapa următoare proiectul vizează reabilitarea capelei romano-catolice Sfântul Ladislau şi demolarea gardului şcolii dinspre strada Nicolae Iorga, pentru amenajarea unei piaţete publice accesibil publicului larg în jurul lăcaşului de cult.
În cea de-a treia etapă, municipalitatea ar urma să demoleze actualul punct de transformare din vecinătatea intersecţiei străzilor Nicolae Iorga şi Roman Ciorogariu, în vederea mutării în subteran, şi să demoleze clădirile părăginite din zonă.
Amplasamentul eliberat ar urma să fie scos la licitaţie cu destinaţia de bloc de locuinţe în aliniament cu clădirile din vecinătate de pe strada Roman Ciorogariu.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.