URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 03 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cum să aibă magistrații vreun respect pentru cetățenii țării, justițiabili sau doar contribuabili, când arată dispreț până și față de instituțiile ei și de aleșii lor? Joia trecută, membrii Consiliului Județean Bihor și cei ai Consiliului Local Oradea au fost nevoiți să accepte rezilierea unui parteneriat încheiat în decembrie 2022 cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea al cărui scop viza sprijinul celor două administrații locale pentru ca Procuratura să aibă, pe bani europeni, un nou sediu. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
13 Decembrie 2011, 16:06

Consiliul Local a tăiat bugetul oraşului cu 93,3 milioane lei

Consilierii locali au hotărât marţi cu unanimitate de voturi şi fără comentarii rectificarea negativă a bugetului local pe anul în curs. Din totalul de 831,3 milioane lei, reprezentând veniturile estimate ale oraşului pe anul în curs, aleşii orădenilor au scăzut nu mai puţin de 93,3 milioane lei.

"Am fost nevoiţi să luăm această hotărâre datorită nerealizării unor venituri. Din cele 831,3 milioane lei, la cât se ridică bugetul pe anul 2011, 215,1 milioane lei erau planificate să fie atrase de la bugetul de stat şi din fonduri europene, lucru care nu s-a întâmplat. Din acest motiv am fost nevoiţi să diminuăm bugetul cu 93,3 milioane lei, sumă care nu va intra anul acesta în contul oraşului", a declarat pentru BIHOREANUL Eduard Florea, directorul economic al municipalităţii.

În cele 93,3 milioane lei care nu vor mai constitui venituri la bugetul local intră subvenţia aferentă gigacaloriei facturată populaţiei, ajutor financiar care a fost eliminat, proiectele europene care, deşi aprobate, nu au intrat în plată datorită întârzierii licitaţiilor şi finanţările pe proiectul de 43 milioane euro iniţiat de Companiei de Apă Oradea pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare.

Proiectul iniţiat de CAO încă în urmă cu patru ani trebuia finalizat în anul 2009 şi a fost prelungit în mod repetat datorită finanţărilor insuficiente alocate an de an de la bugetul de stat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
@cool
Ar trebui inchisa toata zona centrala si dat autorizatii pt. instalat tarabe. Sa se vada cu ochiul liber tigania din acest oras ! Sa faca din primarie un moll, asa s-ar strange bani la buget, nu s-ar cheltui ca acum, aiurea.
Postat 14 Decembrie 2011, 06:45 de pinonel
parcari cu plata
pt. a colecta mai multi banii la bugetul local de ce nu se fac mai multe locuri de parcare cu plata in centrul orasului cum ar fi strazile moscovei,postavarului,piriului,noua,cosbuc,baritiu,ingusta.cu tarife de parcare triple fata de restul parcarilor din oras pt. ca este centrul orasului,ridicarea si imobilizarea masinilor care parcheaza neregulamentar ar trebui taxata bublu fata de tariful actual
Postat 13 Decembrie 2011, 23:18 de cool
E greu si sa minti !
,,... finanţările pe proiectul de 43 milioane euro iniţiat de Companiei de Apă Oradea pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare.....Proiectul iniţiat de CAO încă în urmă cu patru ani trebuia finalizat în anul 2009 şi a fost prelungit în mod repetat datorită finanţărilor insuficiente alocate an de an de la bugetul de stat.'' Motivul amanarii in mod repetat l-ati publicat mai deunazi si anume tampeniile pe care le prezinta la Bucuresti drept ,,proiecte'' spre aprobare kuncz, gavra &co ! Da' la cat mintiti, cine sa mai tina minte ?!
Postat 13 Decembrie 2011, 20:33 de pinochio
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6462 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON