URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 30 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu cred că există un cetățean care ar dori să-și vadă casa distrusă numai pentru că acolo trebuie să treacă un drum ori să se facă un pasaj sau un sens giratoriu. Și chiar dacă sumele oferite drept despăgubire sunt generoase, ceea ce nu e cazul la scârțara Primărie Oradea, tot mai rămâne disconfortul de a-i scoate pe oameni din rutina zilnică.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Iulie 2024, 20:55

Consiliul Județean Bihor vrea bani de la Administrația Fondului de Mediu pentru panouri fotovoltaice pe sediul DGASPC

Consiliul Județean Bihor vrea bani de la Administrația Fondului de Mediu pentru panouri fotovoltaice pe sediul DGASPC foto arhivă BIHOREANUL
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aleșii bihorenilor au aprobat în unanimitate, în cadrul unei ședințe extraordinare desfășurate luni, depunerea unui proiect pentru accesarea de fonduri nerambursabile în scopul instalării de panouri fotovoltaice pe clădirea din Oradea în care funcționează DGASPC Bihor.

Potrivit hotărârii adoptate, proiectul va fi depus la Administrația Fondului de Mediu, în cadrul Programului privind instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice pentru unitățile de cult, instituțiile publice, entitățile juridice non-profit din domeniul asistenței sociale, program deschis din 17 până în 19 iulie.

Panourile fotovoltaice, cu o putere maximă instalată de 200kW, vor genera energie electrică verde, asigurând o parte din necesarul de energie electrică al DGASPC, care astfel va economisi anual circa 84.000 lei.

Cuantumul maxim al finanțărilor pentru acest program este de 1 milion de lei.

Pe de altă parte, în toamna anului 2022, Consiliul Județean Bihor a aprobat și depunerea unui proiect de 1,32 milioane euro, cu fonduri europene prin PNRR, pentru reabilitarea energetică, a instalațiilor electrice, termice, sanitare și de ventilare, precum și a finisajelor interioare și exterioare la trei clădiri din Oradea ale DGASPC – Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități din strada Înfrățirii, Centrul Rezidențial de Asistență și Reintegrare Socială a Persoanelor fără Adăpost și Centrul de Îngrijiri și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități, ambele din strada Traian Lalescu.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
KP
Faci si decorațiuni interioare, adică zugrăveli, nu de alta dar te pricepi de la Virusologie până la Rusologie.
Postat 16 Iulie 2024, 11:28 de Sandu2100
No, scuze ... văd că e vorba de dublu la KW.
Adică dublu și la bani. "Never-never-never" nu se recuperează cei 400.000 Euro cât ar costa lucrarea asta ... nici dacă ar mânca curent electric cu polonicile la fiecare pauză de masă. Amatorismul merge mai departe la CJ Bihor.
Postat 16 Iulie 2024, 08:41 de KP
Altă tâmpenie marca CJ Bihor.
Cele mai bune panouri fotovoltaice care se montează în România, sunt garantate de producător la maxim 10 ani și au o eficiență energetică maximă de 27,5% ... care în perioadele de vară excesivă ca acum, sau de iarnă înnourată, scade chiar și la 7,5%. Așadar, la un necesar de cca. 50kw cum ar trebui la sediul DGADOC, este necesară o instalație de minim 100 kwh, cu acumulatori pe măsură ca să fie și teoretic prosumator. Așa că, ce vrea CJ Bihor este o tâmpenie la banii de cofinanțare pe care îi va aloca proiectului, pentru că tot costul lucrărilor ar ajunge la 200.000 Euro, nicidecum la cât estimează. Iar asta nu ar însemna eliminarea altor surse de energie, cum ar fi căldura sau răcirea, ci doar bani aruncați în soare, pe lumina becurilor de noapte folosite de funcționari în timpul programului diurn.
Postat 16 Iulie 2024, 08:36 de KP
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6036 RON
  • 1 EUR = 4.9747 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON