URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 03 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
12 Septembrie 2024, 14:04

Consiliul Județean Bihor le spune „nu” orădenilor din Podgoria: nici dezbatere publică, nici hărți detaliate!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Joi, 12 septembrie, expiră termenul până la care proiectul privind Inelul Metropolitan de Nord, care i-a pus pe jar pe locuitorii din Podgoria, a fost lansat în consultare publică. Contactați de BIHOREANUL pe această temă, reprezentanții Consiliului Județean spun că nu vor prelungi acest termen, nici nu vor organiza o dezbatere publică pe subiect și nici nu fac publice hărți detaliate ale traseelor, așa cum au cerut orădenii.

Consultare de formă

BIHOREANUL a adresat întrebările în ultima zi de consultare în contextul în care câțiva locuitori din cartierul Podgoria, constituiți în Asociația pentru apărarea dreptului de proprietate privată, au solicitat Consiliului Județean Bihor să organizeze o dezbatere publică reală cu privire la traseul viitorului Inel Metropolitan de Nord, deoarece se tem că acesta le va afecta locuințele.

Orădenii au acuzat că simpla consultare publică lansată de CJ pe marginea a trei trasee reliefate pe o singură hartă la scară mare (foto jos) este „pur formală” și riscă să se transforme într-un simulacru, câtă vreme administrația nu publică hărți de detaliu ale variantelor viitorului drum.

De altfel, în acest sens, Asociația a transmis CJ și o adresă prin care a cerut organizarea unei dezbateri publice reale, pe o „documentație exhaustivă”, și să publice, pe site-ul instituției, „hărți de detaliu imperios necesare pentru o consultare publică reală”.

Documentul amintea că data limită stabilită de Consiliul Județean pentru transmiterea opțiunii cetățenilor privind variantele de traseu este 12 septembrie 2024, dar consultarea publică este una pur formală și ineficientă, câtă vreme „site-ul www.cjbihor.ro găzduiește în continuare o hartă generală care nu oferă niciun detaliu privind străzile, categoria de terenuri (intravilan sau extravilan) tranzitate, posibilitatea de a identifica zonele locuite și/sau distanțele aproximative față de acestea”. Cu toate că a fost trimisă pe 2 septembrie, cererea Asociației a rămas fără răspuns.

„Vom respecta”

Contactată de BIHOREANUL, purtătoarea de cuvânt a Consiliului Județean, Bianca Firezar, a declarat joi că termenul de consultare nu va fi prelungit, pentru că cetățenii care au dorit au transmis CJ puncte de vedere pe această temă, că CJ nu va organiza o dezbatere publică și, deocamdată, nici nu va publica alte hărți, care să detalieze situația din teren.

„Termenul a fost stabilit tocmai pentru ca oamenii să se poată exprima pe baza celor trei trasee propuse. Nu vom organiza o dezbatere publică. Proiectul este de așa natură încât, nefiind în transparență decizională, nu se impune organizarea unei dezbateri publice. Demersul a fost strict pentru a primi din partea cetățenilor recomandări pe baza hărții prezentate”, a declarat Bianca Firezar.

„Explicația” pentru care CJ nu pune la dispoziție hărți detaliate, deși consultarea vizează tocmai alegerea unui traseu optim, este aceea că... variantele de traseu nu sunt fixate, ci sunt încă „în analiză”. „Documentația este în lucru, nu există o documentație finală. În prezent se lucrează la studiile de specialitate, abia ulterior vom avea documentații finale și traseele care vor fi supuse unor analize multicriteriale. Dar urmează să fie prezentate, după ce studiile vor fi făcute”, a precizat Bianca Firezar.

Întrebată, în acest context, dacă instituția a răspuns adresei Asociației, tocmai ca membrii acesteia să se poată pronunța, reprezentanta CJ a spus că se va răspunde „în termen legal”. Asta, deși consultarea publică se încheie joi, 12 septembrie, iar termenul legal ar putea ajunge chiar și la 30 de zile.

Întrebată dacă CJ Bihor va mai face o consultare sau o dezbatere publică, atunci când vor fi variantele finale de trasee, reprezentanta CJ nu a putut oferi un răspuns concret. „Vom respecta toți pașii legali pentru implementarea proiectului”, a spus Bianca Firezar.

Trei variante de traseu

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, pe 29 august a.c., președintele CJ Ilie Bolojan a prezentat aleșilor bihorenilor trei variante de traseu ale Inelului Metropolitan de Nord al Oradiei desprinse din studiul de fezabilitate, afirmând că face acest lucru în urma controverselor din campanie și pentru a informa atât consilierii, cât și publicul, care va avea la dispoziție două săptămâni pentru a consulta concluziile studiului de fezabilitate realizat de firma Term SRL.

Cele trei variante apar reliefate pe o singură hartă, la scară mare, traseele pornind toate din DN1, din diferite puncte, urmând să străbată dealurile Oradiei, către centura Biharia, ocolind localitățile Paleu și Săldăbagiu de Munte, fără să fie, însă, clar cât de afectate vor fi proprietățile localnicilor.

UPDATE: Au votat pentru unul dintre trasee

Cu toate că nu au primit până joi un răspuns de la Consiliul Județean Bihor, membrii Asociației pentru apărarea dreptului de proprietate privată și-au exprimat, totuși, opțiunea pentru unul dintre traseele puse în consultare publică.

„Pentru că nu ne erijăm în proiectanți și - în lipsa unor hărți de detaliu - nu știm cum anume ar putea aceste trasee să afecteze zonele locuite, nu am putut să dăm un răspuns detaliat, pentru că riscam să dăm în oameni. Am preferat un răspuns general, pornind de la o postare de pe rețelele de socializare a cetățeanului din Fughiu, care spunea că harta nu traversează doar arabile și fânețe. Astfel, am transmis CJ că optăm pentru traseul T3, care se presupune că la start nu ar afecta zonele locuite, dar cu ajustări”, a declarat joi BIHOREANULUI Ana Amzăr, unul dintre membrii fondatori, responsabilă cu comunicarea în cadrul asociației.

Asociația a propus ajustarea traseului în extravilan, ținând cont și de planul de mobilitate urbană durabilă al municipiului Oradea, așa încât traseul să evite zonele locuite. „A fost un răspuns general, pe măsura informațiilor lapidare care ni s-au pus la dispoziție”, a precizat aceasta.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Grigore
Nu mai lua tratamentul câinelui.
Postat 13 Septembrie 2024, 20:16 de Sandu2100
Votati...
,,,birtinezii!Sa plece!La mama lor...pe mama lor!Pe ..pe..pe ei mama lor!
Postat 13 Septembrie 2024, 13:22 de grigore
La 500 Euro/mp, cât le-a dat birtinezul "germenilor" pe un teren viran de care nu avea nevoie nimeni ...
... niciun locuitor din Podgoria nu s-ar revolta. Așa însă, la 15-20 Euro/mp cât se vrea în expertiza fără dezbatere a lui Bolojan, nimeni nu vrea să trăiască ani mulți într-un șantier impropriu și distrugător de grădini și livezi productive.
Postat 13 Septembrie 2024, 12:08 de KP
ONG-ul asta
Exagerează mult
Postat 12 Septembrie 2024, 18:58 de Sandu2100
Nici birtinezii nu știu care să fie traseul, dintre variantele de lucru.
Bineînțeles că, în stil caracteristic birtinez, o să aleagă cea mai proastă dintre variante, la cel mai mare preț. Că și gura lor trebuie să aibă ce mânca în următorii 4 ani.
Postat 12 Septembrie 2024, 17:22 de KP
tres bien!
bine ca se face!
Postat 12 Septembrie 2024, 14:20 de denis
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7959 RON
  • 1 EUR = 4.9767 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON