URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 02 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oradea este un oraș frumos ziua, iar noaptea de-a dreptul spectaculos. Asta, datorită iluminatului arhitectural care scoate în evidență splendoarea clădirilor Art Nouveau. De aceea, nu e totuna cum ne jucăm cu luminile în orașul care, de o bună bucată de vreme, se pretinde turistic.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vinerea trecută, în dimineața când Administrația Fondului de Mediu a lansat sesiunea pentru depunerea cererilor în Programul Casa Verde, pentru finanțarea instalării de panouri fotovoltaice și, în premieră, și a dotării cu acumulatori, am simțit gustul frustrării. Nu al invidiei față de cei care le-au înregistrat în mai puțin de 2 minute (am prieteni care au reușit), ci al frustrării că n-am priceput unde am greșit...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
02 Octombrie 2024, 18:33

Consiliul Județean Bihor a stabilit firma care va construi pasajul suprateran pe DN1 la ieșirea din Oșorhei spre Cluj

Consiliul Județean Bihor a stabilit firma care va construi pasajul suprateran pe DN1 la ieșirea din Oșorhei spre Cluj sursa foto Consiliul Județean Bihor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Comisia de evaluare a Consiliului Județean Bihor a desemnat oferta câștigătoare dintre cele șase depuse de firmele interesate să construiască pasajul rutier suprateran la ieșirea din Oșorhei pe șoseaua națională DN 1.

Potrivit unei informări a administrației județene, câștigătoarea licitației este o asociere formată din firmele Freyrom (aceeași care a construit Podul Centenar, implicată și în lucrările de realizare a pasajelor din Centrul Civic al Oradiei), Integrated Road Solutions, Inginerie Drumuri și Poduri și Procons Group.

Contra sumei de 28,236 milioane lei (fără TVA), bani din fonduri europene, această asociere are obligația să încheie lucrările în 13 luni de la emiterea ordinului de începere, dintre care 3 luni proiectarea și 10 luni execuția propriu zisă.

Noul pasaj va fi construit peste sensul giratoriu existent la intersecția cu drumul comunal spre localitatea Fughiu, centura Oșorhei și DN1. El va avea o lungime totală de 402 metri (pasajul propriu-zis + rampe) și o lățime de 10 metri, cu două benzi de circulație.

În perioada următoare va fi desemnat constructorul și pentru proiectarea și construirea pasajului rutier subteran situat în Oradea la intersecția străzilor Oneștilor și Tudor Vladimirescu, pentru aceasta fiind depuse 5 oferte. Acest pasaj ar urma să aibă o lungime de 191 metri.

CJ Bihor are în derulare o procedură de licitație pentru încă alte patru pasaje rutiere, care vor fi construite pe cele mai aglomerate artere din Oradea, la ieșirile din oraș spre Arad, Cluj și Satu Mare. Termenul de depunere a ofertelor pentru acestea este 7 octombrie.

Un alt pasaj va fi construit pe centura Oradea, peste calea ferată care leagă Oradea de Sânmartin – Băile Felix. Proiectul a primit aviz favorabil din partea comisiei tehnico-economice a CNAIR și urmează lansarea licitației pentru proiectare și execuție.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4857 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON