URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
09 Februarie 2022, 14:50

Consiliul Județean Bihor a semnat contractul cu firma care va proiecta Centrul Cultural Multifuncțional (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Consiliul Județean Bihor oferă 390.000 euro, adică 2,6% din valoarea totală a contractului de execuție, firmei Stefano Pozzi & Partners, care a câștigat concursul internațional pentru proiectarea viitorului Centru Cultural Multifuncțional al județului și dirigenția de șantier pe perioada lucrărilor de construcție.

Instituția a comunicat miercuri că în ziua precedentă a fost semnat contractul cu firma care a câștigat concursul de soluții arhitecturale organizat la finele anului trecut și în cadrul căruia au depus oferte 6 firme de profil.

„Centrul Cultural este un proiect important pentru județul Bihor și Municipiul Oradea. Într-un termen de aproximativ trei luni, am parcurs etape importante, de la derularea concursului, la jurizare, negocieri și, într-un final, semnarea contractului”, a transmis vicepreședintele CJ Bihor Călin Gal, care a condus și comisia de jurizare.

Comunicatul instituției precizează că „pe întreaga derulare a acestor etape, proiectul a fost monitorizat de Agenția Națională pentru Achiziții Publice, ceea ce ne garantează că a fost organizat corect din punct de vedere juridic și economic”.

În decurs de cel mult 10 zile, CJ Bihor va emite ordinul de începere a lucrărilor la studiul de fezabilitate, pentru care firma are la dispoziție o perioadă de 4 luni și jumătate, iar pentru pregătirea documentației de execuție și proiectul tehnic alte 3 luni și jumătate. „Firma va asigura, de asemenea, asistență tehnică pe durata execuției lucrărilor”, precizează CJ Bihor.

Valoarea contractului este de 390.000 euro, fără TVA (1.929.681 lei), sumă ce reprezintă 2,6% din valoarea totală a contractului de execuție a Centrului Cultural Multifuncțional.

„În luna septembrie proiectul tehnic ar trebui să fie predat integral, cu toate avizele obținute. La finalul lunii septembrie vom demara procedura de licitație pentru selectarea unui constructor. În primul trimestru al anului următor ar trebui să începem efectiv lucrările”, a precizat și preșdedintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan.

Proiectul va fi depus pentru finanțare pe fonduri europene, în cadrul programului transfrontalier România-Ungaria.

Centrul Cultural Multifuncțional va fi construit în perimetrul delimitat de terenul de sport al Liceului Sportiv, Colegiul Partenie Cosma, Biblioteca Județeană, Muzeul Țării Crișurilor, Inspectoratul Teritorial de Muncă, noul sediu al Curții de Conturi și strada Făgărașului. Clădirea va găzdui spectacole, concerte, congrese și conferințe, administrația județeană mizând aceste activități vor contribui la dezvoltarea turismului cultural, științific și de afaceri în Oradea și Bihor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON