URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
21 Decembrie 2021, 17:25

CJ Bihor a pus la lucru camerele de supraveghere video din Defileul Crișului Repede pentru a-i descoperi și sancționa pe cei care aruncă gunoaie (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Consiliul Județean Bihor a anunțat că, în baza unui parteneriat încheiat între Agenția pentru Managementul Destinației, aflată în subordinea sa, cu Poliția Bihor, Garda de Mediu, primăriile Bulz, Bratca și Șuncuiuș, precum și cu firma Intersec General Protect, cele 22 camere de supraveghere video amplasate în Defileul Crișului Repede, pe teritoriul celor trei comune, au început să fie folosite pentru identificarea și sancționarea persoanelor care depozitează ilegal deșeuri în Defileul Crișului Repede.

Acțiunea face parte, conform unui comunicat al CJ Bihor dat publicității marți, dintr-un proiect inițiat de AMD Bihor care se va desfășura în următorii cinci ani, începând din 17 decembrie anul acesta, până în 17 decembrie 2026.

Potrivit CJ Bihor, camerele de supraveghere afișează imaginile în direct pe un monitor, în dispeceratul firmei Intersec General Protect, care le urmărește 24 de ore din 24, „iar când apare o posibilă infracțiune decupează imaginile și face un raport către Garda de Mediu, care ulterior, împreună cu Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, identifică persoana”.

Contravenienții sunt sancționați în conformitate cu legea în vigoare, în funcție de încadrararea faptei, fie contravenție (de către Garda de Mediu), fie infracțiune (de către Poliție). „Deja au fost sancționate primele persoane pe baza înregistrărilor video”, a declarat BIHOREANULUI Bianca Firezar, consilier al președintelui CJ Bihor Ilie Bolojan.

AMD Bihor a încheiat cu SC Intersec General Protect SRL un contract valabil deocamdată pe o perioadă de 12 luni, pentru ale cărei servicii achită 1.800 lei/lună.

Cele 22 camere de supraveghere video au fost montate în Defileul Crișului Repede încă din anul 2019, în urma unor demersuri ale fostului consilier județean PNL Sebastian Lascu, care insista pentru igienizarea acestei zone turistice și sancționarea celor care aruncă deșeuri ilegal, însă nu au folosit, până acum, la nimic.

Explicația? În 2019, fosta conducere a CJ Bihor a făcut un contract pentru monitorizarea înregistrărilor video cu o firmă care, deși s-a angajat să semnaleze toate contravențiile și infracțiunile de acest fel înregistrate video, precum și să trimită rapoarte de constatare a contravențiilor și respectiv infracțiunilor către AMD Bihor, Garda de Mediu și Poliție, nu a făcut acest lucru.

De altfel, tocmai din acest motiv, la propunerea actualilor angajați ai AMD Bihor, conducerea de acum a CJ Bihor a reziliat contractul cu respectiva firmă și a înlocuit-o cu Intersec General Protect. De asemenea, dacă în 2019 protocolul de colaborare era valabil doar între AMD Bihor, Garda de Mediu și Poliția Bihor, acum au fost cooptate și primăriile comunelor Bulz, Bratca și Șuncuiuș.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON