URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Aprilie 2013, 14:57

Cod Silvic antifurt: proiectul Luciei Varga, cea mai grea lovitură pentru hoţii de lemne (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Jaf de 5 miliarde euro

În prezenţa vicepremierului Liviu Dragnea şi în faţa autorităţilor administrative şi de specialitate, din mai judeţe din precum Bistriţa Năsăud, Alba, Satu Mare, Cluj, Sibiu şi, fireşte, Bihor, ministrul Pădurilor, Lucia Varga, a prezentat sâmbătă la Oradea proiectul unui nou Cod Silvic, inspirat din reglementările similare ale statelor europene care au reuşit încă de mai multe decenii să stopeze sau să reducă drastic furtul de lemne.

Potrivit ministrului, noul Cod Silvic urmăreşte atât limitarea acestui fenomen de proporţii naţionale, care doar conform actelor s-a soldat în ultimii 13 ani cu furtul de material lemnos în valoare de peste 5 miliarde de euro, cât şi o mai bună şi corectă gestionare a pădurilor, în aşa fel încât calitatea acestora să asigure prevenirea unor fenomene naturale cum sunt inundaţiile, alunecările de teren şi incendiile, precum şi o calitate mai mare a aerului şi apelor.

"Motivul pentru care am iniţiat modificarea Codului Silvic este că în conformitate cu legile de acum hoţii de lemne, adesea în complicitate cu proprietarii şi administratorii de păduri, cu pădurarii şi inspectorii silvici, dar şi cu angajaţi ai altor instituţii ale statului (n.r. - poliţiştii şi procurorii), pur şi simplu nu pot fi pedepsiţi", a arătat ministrul Pădurilor, Lucia Varga. "Dacă un pădurar sau un inspector silvic sunt prinşi şi dovediţi că au fost parte la furtul de lemne riscă cel mult tăierea a 30% din salariu sau o analiză în comisiile de disciplină în urma căreia nu păţesc nimic", a mai spus Varga.

Modificări dure

Potrivit ministrului, noul Cod Silvic nu va mai permite vânzarea de lemne "pe picior", din pădure sau de la marginea drumului, ci doar din rampe şi depozite anume amenajate şi autorizate. "Este o măsură radicală, după model european, care micşorează furtul de lemne cu cel puţin 50-60 la sută", a spus ministrul, precizând că această noutate ar urma să fie aplicată de anul viitor, deoarece între timp vor trebui construite rampele şi depozitele care vor avea regim fiscal.

De asemenea, a mai spus Lucia Varga, noul Cod Silvic va interzice cu desăvârşire transportul lemnelor pe timpul nopţii, va reduce valabilitatea avizelor de însoţire a mărfii de la 72 de ore, cât e în prezent, în funcţie de distanţa la care trebuie transportate lemnele, iar mijloacele de transport în legătură cu care se va dovedi că au fost folosite la furtul de lemne ar putea fi confiscate.

O altă prevedere extremă a viitorului Cod Silvic se referă la situaţia în care pădurile sunt în litigiu, iar cei care se judecă, nefiind siguri că vor câştiga procesele, pur şi simplu le taie înainte de a primi vreo sentinţă judecătorească, aşa încât în asemenea cazuri va fi interzisă orice tăiere, iar exploatarea va fi preluată de un custode anume numit care să administreze pădurea până la soluţionarea definitivă a proceselor.

Încurajarea pazei şi limite pentru samsari

Pentru că suprafeţe mari de pădure aflate în proprietate privată sunt în prezent nepăzite, adesea din cauză că proprietarii nu au bani pentru plata acestui serviciu, noul Cod Silvic va prevedea posibilitatea ca administrarea lor să fie preluată de stat, care va preda în schimb proprietarilor câte 2 metri cubi de lemne pentru fiecare hectar.

De asemenea, proprietarii care nu vor încheia contracte de administrare a pădurilor ar putea fi executaţi silit, iar pădurile să intre în proprietatea statului, care va avea drept de preemţiune la cumpărarea lor.

Pentru că în prezent există firme care exploatează sălbatic pădurile, iar o companie din Austria are chiar monopol în domeniu, în timp ce micii proprietari de păduri nu pot să-şi taie nici măcar lemne de foc şi micile fabrici de prelucrare a lemnului dau faliment pentru că majoritatea exportului făcut de "mogulii" pădurilor exportă buşteni şi cherestea, noul Cod Silvic va avea în vedere şi limitarea drepturilor de exploatare a marilor firme, precum şi descurajarea exportului de lemn neprelucrat.

Compensaţii şi împăduriri

Pentru prima oară, noul Cod Silvic prevede şi acordarea dintr-un fond special a unor compensaţii băneşti pentru persoanele care deţin păduri în ariile parcurilor şi rezervaţiilor naturale, care în prezent sunt în absurda situaţie că nici nu au dreptul să exploateze propriile păduri, nici nu primesc compensaţii în schimb, şi mai sunt obligaţi şi să plătească paza lor.

Viitorul Cod Silvic prevede, totodată, şi programe de împăduriri masive, dar şi de creare a unor perdele verzi, în special în zonele din ţară unde suprafeţele ocupate de păduri sunt mult sub media naţională, precum şi de-a lungul căilor de comunicaţii, ceea ce va uşura în timpul iernii şi deszăpezirea drumurilor, deoarece vor fi prevenite troienirile de zăpadă.

S-a furat cu ordine de ministru

Cu ocazia dezbaterilor din sala mare a Consiliului Judeţean, cei prezenţi, mai ales prefecţii şi primarii (nu şi pădurarii şi inspectorii silvici), au dat numeroase exemple privind modul în care se fură lemne, cel mai adesea cu complicitatea poliţiştilor şi procurorilor, care îi acoperă pe pădurari.

Chiar şi ministrul Pădurilor, Lucia Varga, a vorbit despre "ordine de ministru date tocmai pentru a permite şi uşura furtul de lemne", dând şi exemple de acte normative în acest sens. De pildă, a spus Varga, au fost anulate reglementări mai vechi ce suspendau pe 6 luni în mod automat activitatea pădurarilor cercetaţi pentru furt de lemne, dar şi cele care instituiau obligativitatea ca aşa-numitele "ciocane" cu care se marchează arborii ce pot fi doborâţi să aibă acelaşi regim strict precum armele, astfel încât "pădurarii umblă acum cu ciocanele după ei toată ziua".

"Voinţă politică pentru noul Cod Silvic există, provocarea cea mare va fi în aplicarea lui", a concluzionat ministrul Lucia Varga, precizând că proiectul va fi trimis după Paşti în Parlament, urmând ca votul pentru adoptarea lui să fie programat la sfârşitul actualei sesiuni a legislativului sau la începutul celei viitoare, în toamnă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
18 Comentarii
semnal de alarma
Va informez stimata doamna ministru Varga caci ani de-a rindul fostul Procuror General al Romaniei Laura Codruta Kovesi isi petrecea concediile pe Valea Muntelui din Judetul Neamt la Pensiunile si Stinele din zona fiind insotita de catre procurorul bataus Budai si unii dintre Capi Mafiei Lemnului . Toate infractiunile comise de-a lungul timpului de catre procurorul Budai de la Parchetul din Bicaz au fost musamalizate si sa aplicat NUPuri de fiecare data de catre procurorii de la Bacau. Din aceasta cauza Actiunea Gaterul din anul 2005 a esuat cu adoptarea unei solutii incredibile , un generos NUP in favoarea infractorilor care au napadit Institutiile statului , iar cele citeva miliarde de euro prejudiciu produs prin Jafurile Silvice , evaziune fiscala , munca la negru etc . ,care trebuia sa fie recuperate la Bugetul Statului Roman au ramas nerezolvate , dreptatea si adevarul batjocorite , iar Primul Procuror de la Parchetul Bicaz Manuel Humulescu culmea avansat drept ca Sef al DNA Bacau. In prezent si-a construit o vila imensa care sfideaza cel mai elementar bun simt si respect. Pot face o lista neagra cu nenorocitii care au contribuit din plin la distrugerea economica a Romaniei
Postat 28 August 2013, 22:04 de enescu
semnal de alarma
Buna ziua ! Stimata doamna ministru , Veniti pe Valea Muntelui in Judetul Neamt si o sa vedeti cu ochii dvs. ce Crima Ecologica de dimensiuni incredibile sa comis de catre Mafia Retrocedarilor frauduloase in armonie cu Mafia Lemnului. Sint implicati functionari importanti din Primarii , Directie Silvica , ITRSV Suceava , Prefectura si unii magistrati importanti de la Parchetul si Judecatoria Bicaz , loviti cu totii de slabiciunea de a se imbogati peste noapte , deja au averi ilicite imense. Sa prejudiciat Bugetul Statului cu miliarde de euro , si sa furat dreptul cetatenilor batrini , cu putina carte , si care nu mai au mult de trait , care sint foarte vulnerabili. Primarii de comubna impreuna cu secretarii au intocmit in \"Laboratoarele \" Primariei Dosare de Rotrocedare in fals imitind semnatura oamenilor care aveau dreptul sa primeasca suprafete de teren cu padure. In cirdasie cu unii Responsabili de la Comisia Judeteana de fond funciar sau emis Hotariri de stabilire a dreptului de propietate privata care au fost \"validate\". Pentru a nu fi descoperite hotiile nu sa mai respectat termenul legal de emitere a Titlurilor de Propietate si se tot tergiverseaza la infinit.
Postat 28 August 2013, 21:04 de enescu
denunt
la doi pasi de cabinetul parlamentar al doamnei ministru , in gheghie , sunt rase 10 hectare padure chiar linga E60 si se defriseaza accelerat in Luncsoara . asta nu se vede de la minister ? pe cind un control la ocolul silvic alesd ?
Postat 30 Mai 2013, 22:35 de iancu angela
vic
In tara asta nu se vede muntele de deal . Acest proiect nu face decat o noua oportunitate pentru samsari si o alta problema pentru cei care-si vad de treaba si se vor obosii sa inteleaga si sa aplice. Inainte de asta n-ar strica o evaluare a performantelor sistemului si personalului. Acelasi guvern, printr-un ministru cauta nodul din papura in scopul doar declarat de-a reduce defrisarile pe de o parte, iar pe de alta, face plati (APIA) pentru defrisarea pasunilor impadurite.Nimeni nu spune nimic de asta desi tot suprafete impadurite sunt si astea . In tara asta nu se vrea ordine . De asta vom fi dusi de nas permanent cu tot felul de schimbari inoportune atata timp cat reglementarile existente nu s-au aplicat in totalitate astfel incat concluzia sa fie ca nu-i suficient.
Postat 26 Mai 2013, 15:09 de sil
DEFRISARE SUP.MICA
Faceti ceva cu legea in privinta defrisarii permanente a suprafetelor mici de padure necesara constructiilor si dezvoltarii turismului.Am un teren in intravilanul statiunii Paltinis si de 5ani, nu am reusit sa defrisez 200mp pentru a construi o casa de vacanta,deoarece actuala lege interzice defrisari mai mari de 5% din parcela de padure in cauza nu din totalul de padure aflat in proprietate,chiar daca impaduresti de 7 ori mai mult pe un teren proprietate privata,(cumparat special pentru impadurire) ,aflat in granita cu un fond forestier. Sa ne concentram pe defrisari necontrolate mari nu pe 200mp necesari dezvoltarii unor zone turistice. Multumesc
Postat 19 Mai 2013, 20:02 de GRECU SORIN
penalii din silvicultura
D-na ministru LUCIA VARGA ,tot respectul pentru dumneavoastra pentru cea ce doriti s-a faceti ,dar nu ve-ti reusi ,din moment ce in fruntea I.T.R.S.V. ORADEA a-ti numit un individ santajabil,UN PENAL CU DOSARE PENALE PENTRU FURT DE LEMNE SI ABUZ IN SERVICIU,cum credeti ca acesta ar putea stavili acest flagel al exploatarilor ilegale ,eu propun s-a efectuati un control si la OCOLUL PRIVAT CODRII BEIUSULUI condus de FERKO JENO si ar fi interesant s-a luati la control Districtul silvic Tarcaita ,unde pana nu demult ,actualul sef I.T.R.S.V. era sef de district ,atunci va cred ca aveti intentii serioase d-na ministru .Deasemenea o forma de capusare a acestui OCOL prin firmele angajatilor ex.firme de prestari servicii a lui FERKO ,care executa amenajamentele silvice ,platatii de puieti ,binenteles fictive ,un alt exemplu ar fi firma de exploatare a d-nei contabil care are restante de plata catre OCOL ,RESTANTE care nu au fost si nu vor fi achitate niciodata fiind radiate din contabilitate de catre cine oare ,de catre d-na contabila,nu mai vorbim de licitatiile aranjate de dansa si de valoarea mult diminuata a partizilor adjudecate de firma dansei ,care este pe numele sotului.VERIFICAT
Postat 02 Mai 2013, 01:23 de un silvicultor
hotii
Daca vreti sa vedetii adevaratul furt de lemne haideti pe valea Birgaului in Bistrita Nasaud sa vedeti aicia furt de lemne aranjat de padurari si hotii de padure. Scot lemnul din radacini de nici nu stii ca a fost vreodata lemn pe acolo.Noaptea il transporta fiecare cu ce are de la remorcii la remorcute legate dupa aro si carute toi se descurca cum pot si se infrupta din padure ca din proprietatea lor personala. Politia si jandarmeria trebuie sa patruleze daca vreti sa ai opriti pina nu e prea tirziu.
Postat 30 Aprilie 2013, 17:17 de florin
Sefii padurilor
O sa vedem la urmatoarea d-le Butnaru cine a furat mai mult FV si FA s-au Silaghi si Groza vestitii brigadiri de la Dobresti care vreau cu orice pret scaunul de sef de ocol,pentru ca spun ei ca se cuvine sa fie al PNL'.
Postat 30 Aprilie 2013, 09:54 de Dinu
@Carp III
”Adică, dacă o lege în RO se copiază după una din UE, care e funcțională de vreo 40 de ani, cu mici modificări pe parcurs, dar care nu a necesitat în ultimii 15 ani nici o intervenție, atunci înseamnă că Varga e inteligentă sau e pe linia lui Copy-Paste !?! Că dacă ar fi doar inteligentă, ar ştii şi faptul că teoria e una iar practica e alta când discutăm de implementarea legislaţiei europene.” 1. Pentru conformitatea celor afirmate: Despre care Regulament/Decizie UE este vorba?
Postat 28 Aprilie 2013, 22:06 de stefan
Culmea prostiei finantistilor (garzii)
Lucica draga o parte din lemnele furate se vand de ani de zile chiar din parcare din fata DGFP. HA HA HA HA HA.
Postat 28 Aprilie 2013, 19:00 de Padurarul
pt carp III
Carp III, porc ai fost, porc ai ramas
Postat 28 Aprilie 2013, 17:26 de oradean
Luca hotul nesatul
Dar la hotul de Luca de la Cuiesd si Lugas cind vor veni procurorii ???? Si de aici fura astia "ca n codru".
Postat 28 Aprilie 2013, 11:18 de brusturu
reclamantul se vrea sef de Ocol?????
Reclamantul principal de la Dobresti este Firicel Viorel care doreste orice pret sa ajunga sef de ocol dar din pacatae in urma reclamatiilor cel caruia i au gasit sute de cioate,rezervatia de gorun disparuta este chiar fratele reclamantului ,Firicel Andrei care umbla prin Dobresti sa faca procese verbale pentru a acoperi disparitia masiva a lemnelor din canton!!!
Postat 28 Aprilie 2013, 03:19 de butnaru
lemne
DE DOBRESTI! VAI SI AMAR AU DISPARUT SUTE DE MII DE HECTARE DE PADURI CU APROBAREA TACITA A STATULUI ....AU FURAT CU ACTE IN REGULA...HOTI UNU SI UNU...SI PESTELE DE LA CAP PUTREZESTE!!!!
Postat 27 Aprilie 2013, 23:00 de pip
lemne
LEGI AVEM NUMAI NU SE RESPECTA,CICATUL ASTA CU DEPOZITE IARASI ESTE O AFACERE PT CEI MARI IAR LEMNUL IN CONTINUARE VA FII FURAT,LA VAMA BORS DIN BIHOR MERG SPRE UNGARIA TIRURI LA ENGROS ARA A FII CONTROLAT MAI AMANUNTIT,MIE MI SE PARE CA NISTE GUVERNANTI VOR SA ISI DESCHIDA NOI AFACERI...SI GARANTAT PRETUL NU VA FII CEL DE LA P ADURE....HOTII DRACULUI CUM PUTETI FII ASA NEHALITI !!!!!VAI DE TARA ASTA,ADICA DE CE A MAI RAMAS DIN EA!
Postat 27 Aprilie 2013, 22:57 de pip
Tembelisme de la Varga !?!
Adică, dacă o lege în RO se copiază după una din UE, care e funcţională de vreo 40 de ani, cu mici modificări pe parcurs, dar care nu a necesitat în ultimii 15 ani nici o intervenţie, atunci înseamnă că Varga e inteligentă sau e pe linia lui Copy-Paste !?! Că dacă ar fi doar inteligentă, ar ştii şi faptul că teoria e una iar practica e alta când discutăm de implementarea legislaţiei europene. Asta, evident, într-o ţară în care crede că trăieşte şi înţelege una ca Varga. Adică o ţară care are nevoie de oameni efectiv inteligenţi pe partea pragmatică, nicidecum de teorii care trebuie plătite ca să apară via Criş şi la alţii ca el !?!
Postat 27 Aprilie 2013, 21:53 de Carp III
Aiureli
Dece nu merge d-na ministru sa controleze cantonul padurarului Tirla Radu de la Ocolul Silvis Dobresti care lucreaza mina in mina cu brigadiru Silaghi Sorin si care are in canton cioate de milioane de euro si ia mituit pe cei care i-au facut cotrolul
Postat 27 Aprilie 2013, 20:41 de Tirla Otavian
hotii c-an codru
Mai bine s-ar interesa d-na ministru despre sumele care s-au dat celora care au facut controalele la padurarii de la Ocolul silvic Dobresti ca sa scape de imputatii care variaza intre 2000-5000 euro in functie de cioatele pe care leau avut in cantoane apoi sa vorbeasca despre stoparea furturilor de lemne.Sa trimita controale la firma SC SECUNDO a lui David Alin zis Gulescu care patroneaza mafia lemnului in Dobresti si care a luat copacii cu radacini cu tot din cantoanele unde a avut parchete.Daca i-ar inchide pe toti in frunte cu brigadiru Groza si Silaghi si padurarii de pe Racas si Vida care au dat sume importante la inspectori la controale mita sa scape.
Postat 27 Aprilie 2013, 20:32 de cuc ioan
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON