Aproape 250 de elevi vor absolvi în curând Colegiul Economic Partenie Cosma din Oradea, iar directorul Daniel Negrean pare că vrea să le dea o lecție nedorită de... finanțarea școlilor.
Liceenii sunt revoltați pentru că, din dorința directorului liberal, vor avea o festivitate de absolvire fastuoasă, pe care tot ei trebuie să o și plătească. Ca să audă ultimul sunet de clopoțel din curtea școlii, fiecărui licean i se cer 200 de lei, iar cei care nu vor să plătească sunt avertizați că nu vor putea participa la ceremonie.
În replică, directorul susține că n-a vrut decât să organizeze o ceremonie plăcută pentru elevi, profesori și părinți. Pentru că școala n-are buget pentru așa ceva, nici sponsori, singurii care pot sponsoriza ambițiile profesorilor sunt elevii și părinții!
De cinci ori mai scump ca în toamnă
Mai mulți elevi, dar și profesori din Colegiul Economic s-au plâns BIHOREANULUI despre situația care îi macină de câteva săptămâni. De teama că directorul s-ar putea răzbuna pe ei, toți au acceptat să discute cu reporterul doar sub protecția anonimatului.
„La începutul anului școlar, directorul Daniel Negrean ne-a spus că festivitatea de absolvire, care va avea loc în curtea școlii, va costa cam 50 de lei pe elev. Era o sumă OK, nimeni nu a comentat. În urmă cu câteva săptămâni, ne-a anunțat, prin șefii de clasă, că, de fapt, ne va costa 250 de lei pe elev, pentru că vom avea o scenă cu DJ, un candy-bar (n.r. bufet cu prăjituri), apă, sucuri și cafele”, povestește o viitoare absolventă.
Ceremonia de absolvire este momentul în care elevii aud pentru ultima oară clopoțelul sunând, își iau adio de la școală, premianții sunt invitați pe scenă și toți liceenii primesc o diplomă care atestă finalizarea studiilor liceale. La acest moment festiv pot participa neîngrădit toți elevii și, în mod firesc, n-ar trebui să-i coste nimic.
În schimb, directorul Colegiului Economic le-a spus elevilor că doar scena care va fi montată în curtea școlii pe 26 mai, când este programată festivitatea, îi costă 2.200 de euro. La asta se adaugă cheltuielile cu prăjiturile, pe care tot Negrean le-a estimat la 3.000 de euro. „Restul banilor nu știm pe ce merg, putem doar să bănuim...”, mai spune eleva.
În cele 10 clase de-a XII-a de la Colegiul Economic învață, în total, 248 de elevi, ceea ce înseamnă că, în total, directorul voia să strângă de la ei suma fabuloasă de 62.000 de lei!
Negocieri...
De la bun început, unii liceeni s-au arătat nemulțumiți de pretenția directorului. „I-am spus că nu suntem de-acord și că noi nu ne dorim astfel de cheltuieli. A acceptat să reducă suma de la 250 la 200 de lei. Dar și așa este mult și nimeni din clasa mea nu vrea să plătească. La fel spun și elevi din alte clase”, a declarat o altă elevă a colegiului.
Dacă fiecare elev va plăti 200 de lei, înseamnă că în toată școala se vor strânge 49.600 de lei, adică aproximativ 10.000 de euro.
Elevii care sunt șefi de clase au fost, în urmă cu două săptămâni, la o întâlnire cu directorul, cerându-i să accepte suma de 100 de lei pe persoană, dar Negrean n-a fost de-acord. În schimb, le-a spus că nu mai dorește să discute cu ei, ci cu părinții lor, așa că în ultima săptămână, directorul a participat la mai multe ședințe cu părinții organizate de diriginții claselor de-a XII-a.
A încercat să-i convingă pe părinți
„Le-a explicat părinților că a luat decizia să organizeze festivitatea după ce a aflat că elevii nu vor să facă banchetul de la final de liceu și că s-a gândit ca, după ceremonia propriu-zisă, toată lumea să rămână în curtea școlii 2-3 ore, la socializare. De aceea vrea scenă, prăjituri, ape, sucuri, cafele, un cort și mese de cocktail. Părinții i-au spus că elevii nu vor asta, iar replica directorului a fost că părinții nu trebuie să fie conduși de copii, că oricum copiii nu vor multe, nici să vină la școală, dar tot vin”, relatează un cadru didactic.
Pentru ca festivitatea să fie fastuoasă, directorul plănuiește să comande și mai multe sticle de șampanie, astfel încât elevii și profesorii să ciocnească pahare. Asta, chiar dacă consumul de alcool în unitatea de învățământ este interzis!
Mama unui elev de-a XII-a, cofetăreasă de profesie, s-ar fi oferit să facă prăjiturile necesare la prețul de 3.000 de lei, însă oferta ei nici n-a fost luată în calcul. „Directorul a spus că are deja firmele cu care lucrează: Top Sound pentru scenă, President pentru prăjituri”, mai spune sursa BIHOREANULUI. Cum le-a selectat, n-a explicat nimănui...
Au promis că nu vor mânca din prăjituri
Dacă nu vor plăti banii ceruți de director, absolvenții de la Colegiul Economic se tem că nici nu vor putea participa la această festivitate, cu încărcătură emoțională pentru ei și familiile lor.
Absurdul de la Colegiul Economic a ajuns până acolo încât elevii care nu vor să plătească banii pentru organizare i-au promis directorului că nu vor consuma nicio prăjitură și nu vor bea nici măcar un pahar cu apă, ci doar vor participa la ceremonie, iar de îndată ce se va încheia, cu tot cu părinți, vor pleca.
„I-am spus că nu vrem nimic din tot ce aduce dumnealui, că nu o să ne atingem de prăjituri, cafele sau sucuri. Noi, cei din clasa noastră oricum ieșim împreună la un local după, vrem doar să avem ultimul sunet de clopoțel și să sărbătorim că am terminat liceul. A zis că nu există opțiuni, ori plătim, ori nu participăm”, spune o altă elevă.
Alți elevi i-au propus directorului să țină festivitatea la Teatrul Regina Maria, așa cum fac și alte colegii din Oradea, unde au rezolvată problema scenei și a sonorizării. Adolescenții s-au și documentat și au aflat că închiriatul sălii fastuoase de la Teatru costă 2.000 de lei pe oră și, cu tot cu serviciile de curățenie după, tot ar ieși mult mai ieftin decât în varianta lui Negrean. În plus, cei aproape 1.000 de oameni care se preconizează că vor merge la ceremonie, părinți, bunici și prieteni ai absolvenților, n-ar sta în picioare, în soare, ci cea mai mare parte dintre ei pe scaune.
Nu plătești? Diploma prin gard!
Daniel Negrean nu pare să accepte niciun compromis, însă. „Domnul director ne-a spus că, dacă nu dăm banii, ne dă diplomele prin gard și că pe scena lui nu urcăm”, zice și un elev din clasa a XII-a. Iar vorbele adolescenților sunt confirmate și de profesori.
„O colegă, dirigintă la o clasă de-a XII-a, a spus că dintre elevii ei, doar unul este de acord să plătească. Directorul i-a răspuns: «Foarte bine, înseamnă că nici dvs. nu veți participa la festivitate». Apoi ne-a spus tuturor diriginților că nu suntem implicați și că nu avem putere de convingere, dacă nu reușim să-i lămurim pe copii”, povestește un dascăl din școală.
Niciun profesor n-a luat însă atitudine, vocal, în Colegiul Economic. Explicația? Se tem că, dacă vor riposta prea tare, vor avea de suferit. „Dacă nu facem ce spune el, e clar cum va fi: nu vom mai primi clase (n.r. la care să fie diriginți), nu mai intrăm în niciun fel de comisie, poate ne atinge și la calificativul anual de evaluare”, a mai zis cadrul didactic. Toate aceste pedepse ar însemna pentru profesori bani mai puțini la salariu.
Asociația părinților este... a profesorilor!
În multe dintre cele zece clase de-a XII-a, elevii au început să aducă banii la școală, de teamă că altfel fie nu vor putea participa la festivitate fie, mai rău, vor rămâne corigenți la vreo materie și nu se vor putea înscrie la examenul de Bacalaureat, cum unii profesori i-ar fi amenințat. Toți diriginții și elevii au primit ordin să strângă banii până cel târziu vinerea viitoare, pe 12 mai, și să-i doneze asociației de părinți a școlii, care ar urma să încheie contractele cu firmele furnizoare.
De ce ar face asociația de părinți cum vrea directorul, dacă părinții și elevii se împotrivesc? Răspunsul este simplu: este condusă doar de profesori!
„Asociația a fost fondată în urmă cu mai mulți ani, dar nu de părinți, ci de profesorii din școală. Sunt cinci membri fondatori, toți cadre didactice, președintele este tot profesor, și probabil pe ei îi va pune să facă contractele și plățile. Mai mult ca sigur, apărarea lui va fi că asociația de părinți organizează totul, el n-are nimic de-a face cu povestea asta”, mai spune o sursă a BIHOREANULUI.
„Orice om în lumea asta cere bani”
Pentru că prea puțini elevi au dus banii până acum, joi, directorul s-a dus să vorbească din nou cu elevii unei clase de-a XII-a în care niciun adolescent nu vrea să plătească cei 200 de lei.
De data aceasta, liceenii l-au înregistrat audio când a încercat să-i convingă că ideea acestei festivități este bună. „Dacă nu vrei, atunci înțeleg. Înseamnă că o să ne comportăm ca atare, n-are sens să încercăm să vă convingem, să vă consiliem. Nu e rolul nostru ăsta, dacă în 4 ani de zile n-ați înțeles nimic, Dumnezeu cu mila! Dacă tu patru ani stai într-o școală și pui problemele în felul ăsta, pentru mine, sincer, e o dezamăgire”, sunt vorbele lui Negrean, surprinse de înregistrare.
„Eu așa ceva n-am văzut! Ce eveniment vrei să faci? Orice om în lumea asta cere bani, nu-ți face nimeni gratis”, a mai spus directorul.
O altă profesoară a intervenit în discuție și l-a întrebat pe un elev cât a plătit pentru școala de șoferi, vrând să sugereze astfel că liceenii nu duc lipsă de bani. Elevul răspunde că l-a costat 2.700 de lei, în timp ce colegi de-ai lui vociferează, spunând că lucrurile nu au legătură.
În discurs intervine tot Negrean: „Degeaba vă revoltați, doamna profesoară are dreptate. Trebuie să știi că ești clasa a XII-a și să spui din timp: «Mamă, cred că o să mă coste ceva!» 200 de lei, sincer... Un organizator te întreabă: «câți bani aveți, ca să știu ce vă dau?». Ce vreți să facem, să nu facem nimic? OK! Nu facem nimic și o să fim o organizație care nu are niciun țel”.
În final, elevii îi promit directorului că până la finalul acestei săptămâni decid dacă vor să aducă banii sau nu. „Întotdeauna trebuie să analizăm firul în patru. Stăm de două-trei săptămâni în situația în care sunt clase care au adunat bani, și voi nu. Ce să fac cu voi, în momentul în care se termină festivitatea, vă deschidem ușa și ieșiți pe-aici? OK, dacă asta vă doriți, asta se va întâmpla!”, le-a mai spus directorul.
Înregistrarea discuției dintre Negrean și elevi:
Pe model elvețian
Contactat de BIHOREANUL, directorul Daniel Negrean a fost, întâi de toate, dornic să afle cu cine a vorbit reporterul, adică sursa informațiilor. Când i s-a spus că acest lucru nu este posibil, s-a înconjurat de mai multe diriginte de la clasa a XII-a, în semn de susținere, care au declarat același lucru ca și el: festivitatea este menită să creeze o conexiune între elevi, profesori și părinți.
De ce nu s-a creat această conexiune în ultimii patru ani și cum se poate ea face în ultima zi din viața lor de liceeni, n-au mai explicat. „Mi-am dorit o schimbare de mentalitate, aceste ceremonii să aibă un aer de festivitate. Dacă aș avea fondurile necesare, ca școală, n-aș cere niciun ban”, a declarat Negrean.
Potrivit acestuia, discuțiile despre organizare au început în toamnă, cu comitetul de părinți al școlii, când nimeni nu s-a împotrivit. Mai mult, directorul susține că și acum părinții sunt de-acord, iar nemulțumiți ar fi de fapt câțiva elevi cârcotași, montați de diriginți care ar fi preferat să celebreze singuri cu elevii.
„Am spus aproximativ 200 de lei, care ar însemna cheltuieli pentru firma care organizează evenimentul, confetti, partea legată de închiriat cort, pentru că nu poți să pui o masă în soare, ape, sucuri, cafele. Dar nu putem stabili nimic, până nu știm câți bani avem”, a spus directorul.
Șeful Colegiului Economic susține că nu vrea decât să organizeze un eveniment plăcut pentru toată lumea, de tip cocktail, așa cum a văzut la OHMA, școală privată de HoReCa, cu acționariat elvețian, care are sediul în vecinătatea Colegiului Economic. Diferența este că OHMA este o școală privată, unde taxele de școlarizare sunt de mii de euro, iar Colegiul Economic o școală publică, care n-ar trebui să-i coste pe elevi nimic.
„Ăsta e adevărul”
Negrean respinge ideea că elevii trebuie să plătească bani ca să participe la festivitate și susține că ei trebuie să dea bani doar pentru a doua parte, cea în care vor socializa, în curtea școlii, alături de profesori.
„Pe lângă valorile pe care am încercat să le transmitem în cei patru ani de liceu, să fie punctuali, să respecte aproapele, vrem să le insuflăm să încerce să și socializeze, să se deschidă un pic, să participe la un eveniment la care nu au mai fost”, susține directorul.
Lui Negrean nu i se pare greșit ca evenimentul să fie plătit de elevi și de părinți, care ar fi cheltuit și mai mult dacă elevii organizau, de pildă, un banchet. „Orice activitate extracurriculară în școlile din România este plătită de părinți, ăsta e adevărul”, se apără liberalul. Întrebat de ce nu a apelat școala la sponsorizări, mai ales că are parteneri printre firmele din HoReCa, Negrean a spus doar că asemenea ajutoare „se obțin greu”; evident, e mult mai ușor de apelat la „pușculița” părinților!
Directorul jură că n-are nicio înțelegere nici cu Top Sound, nici cu President: „Dacă dvs. găsiți o firmă care să fie mai ieftină, aduceți-o!”.
Banii vorbesc
Cât despre bani, susține, cum era de așteptat, că vor fi gestionați de „asociația de părinți”, nu de el, care s-a implicat în organizarea evenimentului doar pentru că nimeni nu a făcut-o.
Când BIHOREANUL i-a precizat că asociația este, de fapt, una a profesorilor, deoarece doar aceștia sunt membri, Negrean a recunoscut această absurditate, justificând-o prin faptul că părinții se schimbă tot la patru ani și, juridic, e mai greu de administrat ONG-ul. Dar în Consiliul de Administrație al asociației există totuși și un părinte, care are drept de semnătură...
În final, a mai adăugat că nimic nu este bătut în cuie, pentru că banii încă nu s-au strâns. „În momentul în care părinții vin cu lista și banii, putem să stabilim un comitet de organizare și să decidem ce facem”, a încheiat el, nu înainte de a-și manifesta nemulțumirea față de demersul jurnalistic: „Veți denigra școala, dar lucrurile bune nu le vedeți”.
Sursele BIHOREANULUI au mai deconspirat însă că, după întâlnirea cu reporterul, Negrean a și convocat o ședință cu profesorii, în care le-a reproșat că unii dintre ei au „denigrat” școala și le-a promis că va afla cine a făcut-o. Ce-o să le facă, n-a mai spus. Dar e limpede că principalele sale preocupări sunt fundamental greșite...
Fost inspector școlar general
Directorul Colegiului Economic, Daniel Negrean, este un personaj cunoscut în învățământul bihorean. Membru PNL, partid pe care îl reprezintă și în Consiliul Local Oradea, a câștigat conducerea școlii în 2021, pentru o perioadă de 4 ani, în urma concursului de directori care s-a lăsat cu inculparea de către DNA a unei alte liberale, Mioara Țigan, fosta șefă a Casei Corpului Didactic, și a fostului director al Școlii Avram Iancu, Sorin Cuc.
În trecut, el a avut și funcții de conducere în învățământul bihorean. În 2012, cu sprijin politic liberal, Negrean a fost numit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Bihor, de unde a fost demis, tot politic, doi ani mai târziu.
În 2016, el a participat la concursul pentru direcțiunea școlilor din Bihor, însă a reușit „performanța” să pice proba scrisă, astfel că a fost doar director adjunct în instituția condusă atunci de un alt coleg de partid, Virgil Blage.
În urma concursului din 2021, Blage și Negrean au făcut rocada, cel din urmă devenind director plin, iar colegul său director adjunct.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.