Administrația județeană a pus în transparență decizională un nou regulament pentru acordarea finanțărilor nerambursabile din bugetul Consiliului Județean Bihor, în cuantum de 300.000 lei pentru întregul an în curs.
Noutatea față de regulamentul precedent este că din acest an vor putea primi fonduri, prin concursuri de proiecte, nu doar ONG-urile cu activități culturale, de tineret și sociale, ci și cele care vor să organizeze activități sportive, pentru protecția mediului și pentru „reducerea vulnerabilităților la corupție”.
Documentația poate fi consultată pe site-ul instituției, la secțiunea transparență decizională: https://www.cjbihor.ro/informatii-publice/transparenta/transparenta-decizionala/, precum și prin afișare la sediul din Parcul Traian nr. 5. În plus, proiectul de act normativ se poate obține în copie, pe bază de cerere depusă la biroul de relaţii cu publicul al CJ Bihor.
Cetățenii și reprezentanții ONG-urilor pot formula propuneri, sugestii și recomandări până la data de 8 martie, pe adresa de e-mail registratura@cjbihor.ro, prin poştă pe adresa CJ Bihor sau la sediul instituţiei, la Registratură (Oradea, str. Parcul Traian nr. 5, între orele 8-16).
Pentru cei interesați, există și posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată proiectul noului regulament, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de o asociație legal constituită sau de o instituție publică până la data de 9 aprilie.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.