URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Principala temă de campanie la alegerile locale a fost traseul Inelului Metropolitan de Nord, care pângărește zona paradisiacă din cartierul orădean Podgoria. Acum, că alegerile s-au terminat, mă gândeam că liniștea se va lăsa peste chestiune, mai ales că au intrat în consultare publică trei variante de drum. Iată, însă, că a apărut un ONG care, prin vocea unei distinse doamne, declară că locuitorii din Podgoria și cei din Oșorhei nu sunt de acord cu nici una dintre propuneri...
Zic şi eu
Adrian Cris
De-o vreme, televiziunile de știri sunt toată ziua cu Bolojan în gură. Cu cât omul tace despre sine cu mai multă încăpățânare, cu atât mai abitir îl pomenesc ceilalți...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum vi se pare decizia municipalității de a investi 400.000 de euro într-un concert Andrea Bocelli la Oradea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 August 2024, 16:22

City-managerul Oradiei, Mihai Jurca, va conduce Agenţia de Dezvoltare Locală

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

City-managerul Oradiei, Mihai Jurca, va conduce începând de săptămâna viitoare Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea, care gestionează, printre altele, parcurile industriale bihorene şi iluminatul public din reşedinţa de judeţ.

Un interimat prelungit

Anunţul a fost făcut luni, în cadrul şedinţei Consiliului Local Oradea, de primarul Florin Birta. După cum BIHOREANUL a scris, postul de director al ADLO a fost vacantat prin demisie de Alina Silaghi, din motive personale.

„Voi propune numirea domnului Mihai Jurca în funcţia de director interimar până la desemnarea, prin concurs, a unui nou director al ADLO. Şi în acest moment, Mihai Jurca coordonează ADLO, aşa că ştie ce se întâmplă acolo", le-a spus consilierilor locali Florin Birta.

Primarul de Oradea i-a mai informat că municipalitatea a demarat deja procedura de selecţie a Consiliului de Administrare al ADLO, în baza Legii privind guvernarea corporatistă. CA-ul va iniţia ulterior selecţia pentru un nou director al agenţiei.

„Maximum şase luni se va ocupa de acest lucru (n.r. - de coordarea activității ADLO) domnul Mihai Jurca”, a spus edilul. Totuși, având în vedere birocraţia celor două proceduri de selecţie, este posibil ca noul director să-și preia funcția și mai târziu de atât. 

„Trebuie să ne racordăm la ce se întâmplă în lume...”

City-managerul Mihai Jurca îşi va prelua funcţia începând din 2 septembrie.

„Zilnic merg la ADLO pentru a mă familiariza cu activităţile pe care le presupune agenţia. Astăzi, spre exemplu, am avut o şedinţă pe marginea parcurilor inteligente în judeţ. Acolo trebuie reluate licitaţii (n.r. în vederea atragerii de investitori), trebuie că ne concentrăm mai mult pe promovare...", a precizat, pentru BIHOREANUL, directorul interimar Mihai Jurca.

Acesta a spus că priorităţile perioadei de interimat vor fi stabilite în cursul săptămânii viitoare în urma discuţiilor cu echipa ADLO.

„Vom încerca să atragem în continuare investitori. Oradea este, în continuare, atractivă, dar în acelaşi timp trebuie să ne racordăm la ceea ce se întâmplă astăzi în lume. Astăzi, investitorii din Asia sunt tot mai interesaţi de spaţiile de producţie de Europa, pentru că dacă produc în afara continentului se confruntă cu taxe tot mai mari. Din acest motiv, este de aşteptat ca o parte din producţia de maşini electrice, de exemplu, să se mute în Europa, iar noi va trebui să profităm", a spus Mihai Jurca.

Dezvoltare pe mai multe planuri

În prezent parcurile industriale orădene, ocupate integral, reunesc 120 de companii. Astfel, Oradea are în pregătire cel de-al patrulea parc industrial în zona străzii Corneliu Baba şi încă două parcuri "inteligente" în Calea Sântandreiului.

ADLO şi-a extins activitatea în judeţ şi gestionează proiectele privind realizarea unor parcuri inteligente în Aleşd, Beiuş, Marghita şi Ştei. Totodată, gestionează parcurile industriale din Săcueni, Tămăşeu şi Tileagd.

În plus, ADLO gestionează în Oradea, printre altele, primul bloc, cu 65 de locuinţe, pentru angajaţii parcurilor industriale, iluminatul public din oraş, terminalul intermodal din Episcopia (dat în chirie unei firme private), cel al incubatorului de afaceri din strada Louis Pasteur şi altele.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
@piranda
in mare inseamna ca parcul industrial nu permite industrie grea sau poluanta, fabrici de chimicale, ciment, etc, sau centre de reciclare cu procesare fier vechi, fara cazane de topit si ars. In rest, PR-ul autoritatilor publice din toate tarile moderne. Poti bate ciocanul sa indoi fierul, cat timp e in interior, sa nu fie galagie prea mare.
Postat 28 August 2024, 18:02 de unu
Robert
Stai liniștit ca si pe ăsta îl oprește " Grindeanu " pt ca nu-și ia laudele si PAMBLICIlE :::::)))) nu accepta PZD ca Bolojan să-și ia laude, cu toate ca Bolojan nu-și ia laude.
Postat 27 August 2024, 22:10 de Sandu2100
..................
Kp greșit! Culoare avem chiar de importanta europeană.Drumul expres Oradea-Arad face parte din cel mai important culoar din estul Europei din Lituania și până în Grecia cele enumerate de tine sunt doar de importanță locală mai puțin A1 care e și ea o ruta de importanță majoră.Intrbarea e mai degrabă cat de serioase sunt aceste instituții ale primăriei dacă găsim același om la APTOR,consiliu de administrație al aeroportului și acum la ADLO.Nici ideile emise de dânsul nu mi se par prea fezabile că de fabrica de baterii thx mai bine nu.Langa marea "prosperitate" adusa până acum de ADLO doar un dezastru ecologic ne mai lipsește că nici de halda de slam lăsată de fosta Alumina nu putem scăpa de 30 de ani cât despre o fabrică auto întrebarea ar fi unde? Că toate terenurile Oradiei Bolojan le-a feliat și le-a dat companiilor pe care le cunoaștem deci azi nici nu avem teren de oferit chit că nici nu-l văd pe acest domn negociind cu companii de multe miliarde.Una peste alta știrea cea mai importantă și tristă în același timp e că avem niște instituții care sunt doar sinecuri ori sunt conduse de mântuială din moment ce găsim același om în trei locuri,mă rog de trei știu eu dar cine știe pe unde mai e?
Postat 27 August 2024, 20:31 de Robert
Piranda
Tu nu știi ce e alea, nici ăștia de mai jos.
Postat 27 August 2024, 20:24 de Sandu2100
O informative va rog!
Cine poate explica si prostimii ce sint acelea "parcuri inteligente". ?
Postat 27 August 2024, 19:42 de Piranda
Vesti proaste pentru dezvoltarea locală.
Oradea va fi ocolită la distanțe mari de mai toate coridoarele regionale de dezvoltare. Nici nu mai merită să revin asupra lipsei de inteligență a lui Bolojan&Co. în privința gândirii strategice înguste față de ceea ce presupune viitorul geografic al economiei românești. Despre ce e vorba? Comisia Europeană a aprobat culoarele de drum, de mare viteză sau expres cum spun alții, de la vămile Petea și Halmeu, pe lângă Satu-Mare către A3, pe la Zalău unul și pe la Cluj-Napoca altul, în inimă Transilvaniei. Pe partea sudică a regiunii transilvănene, lucrurile sunt trasate deja cu traseul A1, care va prelua cele două tronsoane prin A3 și descărcare spre Alba-Iulia. Astfel că, Oradea și Bihorul rămân în afară marilor combinații făcute prin spatele lui Bolojan, de cei interesați să mențină Clujul, Timișoara și Brașov ca poli de competivitate.
Postat 27 August 2024, 19:33 de KP
cel mai bn stand-up comediant mircea juurca
"Trebuie să ne racordăm la ce se întâmplă în lume...”" aii de stiuletele meu! pai hai maii frumosilor PNL-isti sa ne racordam odata la democratie ,si la dezvoltare,si la crestere economiica,si la reducerea socialismmului in societatea Bihoreana
Postat 27 August 2024, 17:24 de florea
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5156 RON
  • 1 EUR = 4.9742 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON