URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 03 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
19 Noiembrie 2024, 01:30

Ciolacu, demisia! Premierul PSD e acuzat că a mințit, după ce presa dezvăluie că a zburat cu un jet privat închiriat de compania Nordis

Ciolacu, demisia! Premierul PSD e acuzat că a mințit, după ce presa dezvăluie că a zburat cu un jet privat închiriat de compania Nordis colaj G4Media / Inquam Photos
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Scandal în lumea politică, cu doar câteva zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale. Președintele PNL, Nicolae Ciucă, președinta USR, Elena Lasconi, și Mircea Geoană, toți candidați la funcția supremă în stat, îi cer demisia premierului Marcel Ciolacu, după ce G4Media.ro a publicat un document de zbor din care rezultă că liderul PSD ar fi zburat, în anul 2022, cu jetul privat închiriat de la Țiriac Air de controversata companie Nordis, alături de Sorin Grindeanu, Alfred Simonis și Laura Vicol.

Dovada

G4Media.ro a publicat luni un document de zbor ce arată „fără echivoc” că Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Alfred Simonis și Laura Vicol au zburat în anul 2022 cu jetul privat închiriat de la Țiriac Air de compania Nordis, care a intrat la începutul lunii octombrie în insolvență.

Conform sursei citate, documentul cunoscut ca ”gendec” însoțește obligatoriu orice zbor privat și reprezintă o confirmare oficială a tuturor pasagerilor care urcă efectiv la bordul avionului, inclusiv echipajul. Adică, numele lui Ciolacu, Grindeanu sau Simonis nu puteau să apară în documentul de zbor dacă nu se aflau deja la bordul avionului.

„Deși aceștia au negat cu toții că ar fi zburat vreodată cu jet privat închiriat de Nordis, cu toții figurează împreună cu copiii lor în așa numita ”declarația generală” (gendec) a zborului din data de 30 mai 2022 pe ruta Nisa – București, de unde liderii PSD împreună cu copiii lor se întoarceau de la Marele Premiu de Formula 1 al Principatului Monaco”, dezvăluie G4media.ro.

„Cred că mă confundați”...

”În 2022 am fost în Franța? La Nisa? Cred că mă confundați. Suntem mai mulți de Ciolacu. E nume de aromân. Ciolacu însemnând ciung de mână dreaptă. Cred că de aici vine numele de Ciolacu... Nu înțeleg, v-aș răspunde detaliat. Nu știu de o deplasare a mea la Nisa”, a declarat Ciolacu, săptămâna trecută, pentru G4Media. 

La întrebarea precisă dacă a zburat în 2022 la Nisa cu jet privat plătit de Nordis, Ciolacu a negat din nou categoric. ”Nu am beneficiat niciodată de un serviciu plătit de familia Vicol. Avion, bilete de orice fel, hotel sau altceva. Nu am fost la niciun eveniment privat în viața mea cu Laura Vicol”, a spus Ciolacu.

Jurnaliștii au documentat în total 5 zboruri dus-întors cu destinația Nisa efectuate în perioada martie – octombrie 2022, dar nu în toate au fost prezenți și liderii PSD. „Costurile pentru cele cinci curse se ridică la câteve zeci de mii de euro fiecare (în jur de 30.000). Sumele se dublează aproape dacă avionul face escală sau execută alte curse”, arată site-ul menționat.

La bordul avionului s-ar mai fi aflat, în aceste zboruri Sorina Docuz, o apropiată a liderului PSD, și Roxana Ilie, despre care G4Media.ro a scris în urmă cu doi ani că este o apropiată a actualului ministru al Transporturilor și fost vicepremier Sorin Grindeanu și prietenă cu deputata PSD, Laura Vicol. Cu toții ar fi fost văzuți în repetate rânduri pe Riviera Franceză, la Monaco, în perioada cuprinsă între primăvara - toamna anului 2022.


Foto: G4Media.ro

Ciucă, Geoană și Lasconi cer demisia lui Ciolacu

Imediat după apariția dezvăluirilor făcute de G4 Media, președintele PNL și candidatul la prezidențiale Nicolae Ciucă l-a atacat dur pe Ciolacu: „Statul român nu poate fi condus de un om fără onoare și fără responsabilitatea necesară la cel mai înalt nivel. Marcel Ciolacu a mințit de mai multe ori cu bună știință. Ne-a mințit pe toți în față. Adevărul e că a călătorit la Nisa și Paris cu grupul de interese Nordis, pe banii lor, obținuți din țepele date românilor”.

Aceeași reacție și din partea candidatei USR, Elena Lasconi. „Să îşi dea demisia măcar acum, în al 12-lea ceas”, afirmă Lasconi, adăugând că România merită ceva mai bun, „nu o gaşcă de corupţi”. „De ce credeţi că ne-a spus că subiectul Nordis e închis? Era important să nu aflăm acum, când mimează cinstea şi buna-credinţă, pe unde se plimba cu banii scoşi de prietenii şi colegii săi de partid din poate cea mai mare fraudă imobiliară din România”.

O reacție a avut și Mircea Geoană, care spune că este clar că „Marcel Ciolacu și anturajul său au profitat de zboruri cu avioane de lux din banii păgubiților din țeapa Nordis” și îi cere să se retragă din funcția de premier.

„Nu am văzut un astfel de document”

Pus în fața noilor dezvăluiri, Marcel Ciolacu și-a nuanțat, luni, declarațiile.

„În primul rând, nu este un jet privat al lui Nordis, închiriat. Nu este închiriat de către Nordis, fiindcă eu nu am văzut până acum un astfel de document. Dacă am fost într-un jet privat, am fost pe banii mei, personal, am fost cu fiul meu și-n călătorii cu WizzAir, am avut și cadourile mele făcute fiului. Nu am mers niciodată, dar niciodată, în viața mea privată cu vreun avion sau într-o călătorie sau într-un concediu plătit de către altcineva. Am toate documentele care vor atesta acest lucru. În al doilea rând în acea perioadă nu eram prim-ministru. Și eu, ca și toată lumea avem și o viață privată (...) nu suntem o familie care face excese. Vorbim de context de campanie electorală”, a declarat liderul PSD, conform ProTV.

Întrebat dacă a fost, pe 22 mai 2022 cu acel avion, acesta a răspuns că nu știe.

„Nu știu, în acest moment. E acum trei ani de zile. Am dat toate facturile, toate chitanțele, toate biletele. În acest moment toată lumea îmi caută toate extrasele de cont. Le-am solicitat la bancă, pot să dau, să pun totul la dispoziție. Dar, repet, este viața mea privată. Am văzut că contracandidatul meu, dl Ciucă, mi-a cerut mie demisia. Nu știu din ce să-mi dau demisia, poate din (funcția, n.r.) de român. Dânsul a folosit bani publici, la fel ca domnul Iohannis. Aici nu este diferența făcută. Ei au folosit bani publici. Domnul Iohannis a mers și a călătorit aiurea în tramvai pe bani publici, pe banii noștri. Și ai mei, și ai dumneavoastră. Domnul Ciucă a pus panouri de milioane de euro să-și promoveze o carte cu bani publici. Nu cu bani privați. Aici e o mare diferență”, a spus Ciolacu, potrivit ProTv.

Afacerea Nordis

După cum se știe, compania Nordis se află într-un scandal de proporții, după ce Recorder a publicat o investigație din care rezultă că firma a vândut apartamente de mai multe ori unor clienți diferiți. Dacă pe 7 octombrie pe lista creditorilor se aflau circa 80 de persoane fizice și juridice, până în dimineața zilei de 12 noiembrie cifra a depășit 400, arată G4Media.

Compania aparține lui Vladimir Ciorbă, soțul deputatei PSD Laura Vicol, care a și demisionat din funcția de președintă a Comisiei Juridice după dezvăluirile Recorder, la o zi după ce firma soțului ei a intrat în procedură de insolvență.

Vezi mai jos investigația Recorder:

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
Praf in ochi
Toata poveste e nutreț pentru cretini,asta e marea 'lebada neagra' a Pnl'ului.Poate o comedie neagra.Bine ca Țiplea condamnat penal e super ok.Multa sanatate
Postat 19 Noiembrie 2024, 13:31 de bogdan1
Ciuca unde sunt milioanele de euro pentru "cartea" ta???
Ciucă ar fi mai bine să lase teatrul ieftin și să ne explice cum stă treaba cu milioanele de euro cheltuite din banii statului pentru capodopera literară care a „schimbat lumea”. Sau poate volumul era destinat să schimbe doar conturile autorului? În loc să inventeze „mizerii” despre alții, ar putea să inventeze o poveste credibilă despre cum justifică risipa asta. Spoiler alert: nu va prinde la public!
Postat 19 Noiembrie 2024, 12:13 de OradeaNou
Cioacă – pardon, Ciucă, Geoană cel veșnic surprins și Lasconi alias Joker
Ah, trioul comic al politicii românești: Cioacă – pardon, Ciucă, Geoană cel veșnic surprins și Lasconi alias Joker. Realizează că pierd alegerile și acum începe spectacolul disperării! Scaunele lor tremură mai tare decât prețurile la energie, așa că ce le mai rămâne? Să inventeze „mizerii”. Oare se antrenează pentru un concurs de manipulare sau doar își pregătesc CV-urile pentru circ? Una e sigur: publicul plătește biletul, dar nu râde deloc.
Postat 19 Noiembrie 2024, 12:11 de OradeaNou
:::::))))))
Si mai strigau PSD-eii că Johannes se plimba prin lume cu avion privat, pai Johannes e președintele tarii, el a mers la plimbare pt consolidarea relațiilor externe ale României, Ciolacu face si el relațiilor din tribuna Formula 1, Grindeanu era cu ruleta pe pistă sa investigheze cum se fac autostrazile ::::::)))))) sper ca a avut un târnăcop cu el ia ceva monstre de asfalt :::::)))
Postat 19 Noiembrie 2024, 11:11 de Sandu2100
Și Grindeanu?!
Toată atenția se concentrează pe Marceluș, dar un munte de bani învârte Grindeanu după cum vrea și Marceluș îl "supraveghează". Și va supraviețui acestei campanii și îl vom mai vedea iar. Și justiția nu mai există. Nici o instituție nu-l ia la rost pe decizia de începere a lucrărilor întârziată un an jumate fără nici un motiv!
Postat 19 Noiembrie 2024, 08:17 de Vio_427
Recorder
Merita vazut documentarul, in special finalul...dupa vizionare, nu mai ai cum sa votezi psd. Interesant cum licuriciul si-a asigurat vinzarea romaniei, pe ambele variante, psd sau pnl. Magistrala lucrare...
Postat 19 Noiembrie 2024, 07:55 de excalibur
Ciolacu să se retragă până vineri, ca să nu piardă locul secund din al doilea tur al prezidențialelor.
Demisia e altceva, dar ordonanța cu patru stele a lui Johannis nu știe ce vorbește, din moment ce nu i-a cerut același lucru șefului de la Cotroceni timp de mulți ani până acum.
Postat 19 Noiembrie 2024, 07:08 de KP
ZBOARA JETURI SI DIN ORADEA (OMR)
https://web.archive.org/web/20230601203121/https://j4media.biz/florian-sarca-vicepresedinte-psd-bihor-voi-arata-bihorenilor-dovezi-cum-ilie-bolojan-a-furat-un-avion-cu-echipamente-medicale/
Postat 19 Noiembrie 2024, 06:43 de Tigrul
De comentat poate comenta orice prost (si chiar o face)
Cu faptele, realizarile e mai greu. Ciolacu zice ca are biletul platit de el. Asta inseamna sa zbori si sa nu stii cu cine si cine a inchiriat avionul? Pai, de asta aveau astia nevoie? Asta e mizilic. Un nimic daca e doar zborul ala. Trebuie sapat mai adinc, daca au unde si la ce sapa, cei care investigheaza. Sa te compromiti pt un zbor cu avionul la Nisa, e de mintea gainii.
Postat 19 Noiembrie 2024, 06:26 de Riviera
Nu simpatizez sub nici o forma cu ciorapu (csalak in ungureste e escroc)
Dar exista servicii in care, sa iesi mai ieftin cu un jet privat, poti sa iei bilete pe o cursa deja inchiriata de altcineva. Cum e la luna jets. Nu ma astept ca ileana, “eroul de la nasiria” sa stie chestiile astea ca deh, oameni “simpli”, dar Geoana sigur a avut astfel de deplasari. Ciorapu e un jegos prost care nu stie nici sa minta dar in prostia lui are ai dreptate: din ce sa isi dea demisia? Din premier? Oricum se va schimba premierul dupa evenimentele de peate doua saptamani. Okay, daca a facut curse cu bani de la nordis, isi da demisia, dispar cursele? Lu ciuma de ce nu i se cere demisia ca a mintit cu siria? Lui ileana nu ai ce sa ii ceri ca nu a facut nimic. Geoana cu israelienii “hackeri”? Semeonovici e prostul din curtea scolii pe care il protejeaza mai toti deja din varii motive, rar si slab il ataca. E o campanie si o cursa cum nu a mai fost: o gloata de jegosi toti care imprastie cu noroi peste tot si care arata cu degetul la altii. Zicea csalak ca ei vor doar sa creasca pensii… vrea ciuma presedinte sa ajungem ca tarile sudamericane, condusi de armata. Pai ciuma stie doar “da, sa traiti!” - vezi documentarul Recorder. Nu ai ce vota, ar fi buna optiunea pe bilet “adu de afara pe cineva, oricine e mai bun decat aia de mai sus”.
Postat 19 Noiembrie 2024, 06:01 de poiu
Demisia și pentru Grindeanu
Poate așa se dă drumul la autostrada.
Postat 19 Noiembrie 2024, 04:05 de CivisUlpianum
Coincidență cam mare și puțin probabilă
Să fie în avion altul decât el tot cu numele lui plus unul cu numele băiatului lui prieteni cu Grindeanu și Vicol.
Postat 19 Noiembrie 2024, 04:04 de CivisUlpianum
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7959 RON
  • 1 EUR = 4.9767 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON