Regizorul Marian Crişan nu doar că şi-a transformat locul natal într-un oraş de film, prin producţiile "Morgen" şi "Berliner", ci şi într-unul de festival.
Din dorinţa de a le dărui salontanilor, şi nu doar lor, pelicule de autor pe care altfel rar au şansa să le vadă, Crişan a lansat un festival dedicat producţiilor cinematografice din România şi din Ungaria, dat fiind că evenimentul are loc într-un oraş de frontieră. Ediţia din acest an, programată la finalul săptămânii, oferă 6 filme noi şi interesante.
Platou de film
Organizat de compania de producţie Rova Film cu sprijin din partea Primăriei Salonta, Festivalul Filmului pe Frontieră a ajuns la ediţia a treia şi se va desfăşura în weekendul 27-29 august, lângă Turnul Ciunt, care a aparţinut vechii cetăţi.
Ideea festivalului îi aparţine salontanului Marian Crişan (foto), premiat în 2008 cu Palme D’or pentru scurtmetrajul "Megatron", scenarist şi regizor al filmului "Morgen", realizat în Salonta şi propus de România în 2011 pentru Premiile Oscar, şi autor al altor filme, ca "Rocker" şi "Orizont". Cel mai recent lungmetraj semnat de Marian Crişan este "Berliner", filmat şi acesta în oraşul natal, o poveste despre cum un tractorist ajunge personaj cheie în campania unui politician cu probleme penale, care speră să fie ales europarlamentar pentru a căpăta imunitate.
"Mai există poveşti de spus de la Salonta. Mi-aş dori să mai fac încă un film care să surprindă aerul şi spiritul local şi, astfel, să închei un fel de trilogie despre Salonta", spune regizorul.
Filme de autor
Cu Festivalul Filmului pe Frontieră, Marian Crişan vrea să le dea oamenilor locului şansa de a vedea filme de calitate, dat fiind că în Salonta nu există un cinematograf funcţional. "Dorinţa noastră cea mai mare a fost ca măcar o dată pe an să aducem filme în oraş, pe ecran mare", spune Marian Crişan.
De altfel, producţiile prezentate în cadrul ediţiilor precedente ale FFF de la Salonta se văd rar sau deloc la cinematografele comerciale. "Sunt filme de autor, care circulă pe la festivaluri şi care nu sunt programate în multiplexuri, iar în oraşele mici nu ajung deloc", explică iniţiatorul.
"Tata mută munţii"
La ediţia a III-a vor fi două proiecţii în fiecare seară de festival, cu un film românesc şi unul maghiar, iar intrarea va fi gratuită.
Vineri, în prima seară, de la ora 20.30, la cinemaul în aer liber va fi prezentată pelicula "Tata mută munţii" (2021), cu Adrian Titieni şi Elena Purea, despre un tată, fost ofiţer de informaţii, care află că fiul său a dispărut în munţi, iar după căutări zadarnice decide să-şi adune propria echipă de salvatori. La proiecţie va fi prezentă actriţa Elena Purea.
Al doilea film al serii va fi producţia maghiară "Spirál" (Spirala), în regia lui Felméri Cecília, subtitrat în limba română, la fel ca toate producţiile de peste graniţă. Filmul este o dramă psihologică despre dificultatea de a lăsa trecutul în urmă.
Salonta pe ecran
Sâmbătă, de la ora 20.30, prima proiecţie a serii va fi cea a filmului "Berliner", al lui Marian Crişan, realizat chiar în Salonta. Comedia cu accente dramatice a avut premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Moscova, unde a fost distins cu Premiul "Keen Eye". La proiecţie vor fi prezenţi mai mulţi actori, inclusiv cei din rolurile principale, Ion Sapdaru şi Ovidiu Crişan.
În aceeaşi seară, de la ora 22.30, FFF oferă pelicula "Felkészülés meghatározatlan ideig tartó együttlétre" (Pregătire pentru a fi împreună o perioadă nedeterminată), în regia lui Lili Horvát. Producţia spune povestea Mártei, un neurochirurg care se îndrăgosteşte, renunţă la cariera din America şi se întoarce la Budapesta în speranţa unei vieţi noi cu bărbatul iubit, pe care, însă, îl aşteaptă degeaba la Podul Libertăţii. Márta încearcă disperată să-l găsească, iar când îl găseşte acesta spune că nu a văzut-o niciodată. Filmul a fost propus de Ungaria la Premiile Oscar 2021.
Final de festival
Duminică, de la ora 20.30, va fi proiectată comedia "Becsúszó szerelem" (O altă ligă), în prezenţa regizorului Viktor Oszkár Nagy. Ediţia a treia a FFF se va încheia cu pelicula "Întregalde" (2021), în regia lui Radu Muntean, selecţionată la Cannes şi la New York Film Festival.
Filmul spune povestea a trei prieteni (Maria Popistaşu, Ilona Brezoianu, Alex Bogdan) aflaţi într-o excursie umanitară de sfârşit de an. Într-un jeep, pe drumuri de munte, întâlnesc un bătrân pe care încearcă să-l ajute să ajungă la gaterul unde spune că lucrează. Când maşina rămâne blocată în pădure peste noapte, iar gaterul se dovedeşte a fi abandonat, pornirile lor empatice încep să se clatine. Finalul? La Salonta...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.