O tânără de 18 ani cu nume românesc face senzaţie la debutul ediţiei din acest an a turneului de mare şlem Wimbledon. Este vorba de Emma Răducanu care a primit un "wild card" pentru a juca la această ediţie şi a reuşit să câştige primele două jocuri cu sportive mult mai bine clasate.
Tatăl Emmei este român, iar mama ei chinezoaică, însă ea are cetăţenie britanică, dat fiind că părinţii s-au mutat în Anglia când aceasta avea doi ani. De altfel, presa din Marea Britanie o prezintă pe Emma drept "singura jucătoare britanică" ajunsă în turul III al turneului.
Daily Mail scrie că Emma a terminat şcoala în urmă cu două luni şi se află la primul său turneu de grand slam. Chiar dacă se află pe locul 338 mondial, Emma a reuşit să obţină victorii importante la Wimbledon.
Concret, Emma a învins-o pe Vitalia Diatchenko (30 de ani, locul 150 WTA) în runda inaugurală a competiţiei de la All England Club, scor 7-6, 6-0, la capătul unei ore şi 58 de minute de joc. În turul secund, sportiva cu origini româneşti a câştigat în faţa sportivei Marketa Vondrousova (42 WTA) din Cehia (scor 6-2, 6-4).
Emma Răducanu s-a născut în Canada, din tată român şi mamă chinezoaică şi reprezintă Marea Britanie la tenis. Familia ei s-a stabilit în Londra când ea avea doi ani. A început să joace tenis la vârsta de 5 ani. Înainte de asta, arată BBC, tatăl ei a ajutat-o să încerce mai multe sporturi, între care balet, înot şi călărie.
În descrierea pe care şi-a publicat-o pe Instagram, tânăra şi-a trecut mai multe oraşe ca locuri cu care are legătură, inclusiv Bucureşti.
La începutul lunii iunie Emma a bifat, la Nottingham, primul ei meci WTA. Mai multe publicaţii din Anglia o prezintă drept o speranţă a tenisului britanic.
După victoria din turul II, campionul de grand şlem Andy Murray a felicitat-o şi încurajat-o pe Emma, printr-un mesaj pe Twitter.
În liceu a studiat matematică şi economie, însă acum se va concentra full time pe tenis. Întrebată ce-şi doreşte mai mult, să ajungă în turul IV la Wimbledon sau să primească note bune la examene, Emma a ales prima variantă.
Pentru a ajunge acolo, ea va trebui să o învingă, culmea, pe o jucătoare din România. Este vorba despre Sorana Cîrstea. Partida va avea loc sâmbătă.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.