URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
13 Iunie 2023, 20:40

Cine are prima șansă să devină noul președinte al clubului FC Bihor Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Conducerea interimară a FC Bihor Oradea a fost preluată de organizatorul de competiţii Cristian Pirtea. Noul preşedinte al clubului local de fotbal va fi numit la sfârşitul acestei luni și există deja un favorit.

„A primit dreptul să reprezinte clubul..."

Adunarea Generală a Acţionarilor clubului i-a delegat marţi lui Pirtea atribuţiuni de reprezentare a clubului în raport cu terţii.

„Cristian Pirtea este persoana care s-a ocupat de organizarea de competiţii, legitimări, transferuri şi a primit dreptul să reprezinte clubul în relaţia cu Federaţia Română de Fotbal şi terţii. Măsura a fost luată pentru că urmează perioada de transferuri şi trebuia să existe o persoană cu drept de semnătură", a declarat pentru BIHOREANUL preşedintele Clubului Sportiv Municipal Oradea şi membru în Comitetul Director al FC Bihor, Şerban Sere.

AGA l-a împuternicit pe Pirtea cu dreptul de a reprezenta clubul după ce săptămâna trecută preşedintele clubului, Kulcsár Sándor, și-a dat demisia.

Cristian Pirtea va deține interimatul circa două săptămâni. „Noul preşedinte al FC Bihor va fi numit de AGA la sfârşitul acestei luni", a afirmat primarul Florin Birta.

Fotbalist, liberal, consilier al primarului...

BIHOREANUL a aflat că prima şansă la funcţia de preşedinte al FC Bihor Oradea o are în momentul de faţă liberalul George Tătar, unul dintre consilierii primarului Oradiei. 

Acesta este membru în Adunarea Generală a Acționarilor clubului din primăvara acestui an, în calitate de reprezentant al Asociaţiei pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune.

Tătar, în vârstă de 39 de ani, este fost jucător de fotbal legitimat de FC Bihor în echipa de juniori, grupa 84, care a fost îndrumată de regretatului antrenor Alexandru Muta.

Absolvent de Drept, cu masterat în Ştiinţe Politice, acesta a făcut parte într-o perioadă din echipa Adeplast înainte de a-l urma pe primarul Florin Birta în Primăria Oradea.

Fost vicepreşedinte al Tineretului Naţional Liberal şi preşedinte al TNL Oradea, Tătar este în prezent secretarul PNL Oradea.

Apropiat al primarului Birta, George Tătar ar urma să asigure colaborarea dintre conducerea tehnică a FC Bihor şi acţionarii clubului.

Sarcina principală a acestuia ar urma să fie de a atrage fondurile necesare pentru creşterea performanţei FC Bihor şi sportivi care să ajute la promovarea echipei într-un eşalon superior.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
???
Ce legatura are Sere cu fotbalul???Cum sa de- a aista bani la fotbal dim moment ce el e cu basketul???
Postat 14 Iunie 2023, 09:31 de grigore
Zeeceee!!!
In sfârșit un cunoscător al sportului care va aduce si promovarea! Mult succes!
Postat 13 Iunie 2023, 21:02 de BlackDot
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8595 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON