URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 15 MARTIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Călin Georgescu zice că ar trebui să ieșim din NATO și UE, că nu avem nevoie de fonduri europene câtă vreme îl avem pe Dumnezeu, iar unei jurnaliste din Basarabia i-a povestit despre poporul moldovean. Numai pentru asemenea vorbe, CCR ar fi îndreptățită să nu-l lase să participe la alegerile prezidențiale...
Zic şi eu
Adrian Cris
Vechea mantră a orădenilor nemulțumiți, că „Bolojan e de vină” pentru-absolut-tot, devenită memă pentru alții, s-a transformat în ultimele săptămâni, cu sens schimbat, în ditamai comandamentul național. „O problemă de securitate națională a României”, a opinat CTP-ul, potrivit căruia ar fi „un risc major de securitate” dacă, în furtuna de acum, Bolojan nu rămâne președinte sau nu devine premier.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum priviți decizia BEC și CCR de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 18 februarie 2025, Curtea Constituțională a admis, cu majoritate de voturi, o excepție de neconstituționalitate vizând un text din Codul de procedură penală ce reglementează motivele pentru recursul în casație în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
13 Septembrie 2024, 11:20

Ciclonul islandez va avea efecte și în România: Județul Bihor și altele, sub avertizare de furtuni și rafale de vânt

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri avertizări de cod galben și cod portocaliu de furtuni, care vizează diferite zone ale țării.

Astfel, din această după amiază, județul Bihor se va afla sub cod galben de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ. Avertizarea de cod galben este valabilă vineri, de la ora 15, până sâmbătă, la ora 18. 

„În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, nordul Olteniei și al Munteniei vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, local cu rafale în general de 55...65 km/h. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 40...50 l/mp”, se arată în avertizarea ANM, meteorologii adăugând că astfel de fenomene se vor semnala, vineri, pe arii restrânse și în restul teritoriului.

Codul portocaliu este valabil de vineri, de la ora 18, până sâmbătă, la ora 15. „În intervalul menționat, în județele Buzău, Vrancea, Galați, Vaslui, Bacău, Neamț, Iași, Botoșani și Suceava vor fi perioade cu averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 40...60 l/mp și izolat de peste 70...80 l/mp”, transmite ANM.

Vremea rea este determinată de un ciclon islandez, botezat de meteorologii din Polonia „Boris”, care a ajuns deja în mai multe zone ale Europei, făcând ravagii în special vestul continentului, notează presa centrală. 

„Regiunea Islandei este o zonă predispusă să genereze cicloane atmosferice. Adică zone de presiune atmosferică scăzută. Acest lucru s-a întâmplat și în ultimele zile dinspre Islanda, din zona de formare, câmpul de presiune scăzută s-a extins până în Marea Mediterană. Și în Marea Mediterană s-au născut mici cicloni care afectează și țara noastră în această perioadă”, a spus, pentru Adevărul.ro, Florinela Georgescu, director prognoză meteorologică la ANM. 

Cehia, Polonia, Austria și Slovacia se pregătesc de inundații în contextul acestei furtuni de amploare. În România, se pare că trecerea ciclonului nu va fi la fel de intensă. 

„La momentul acesta avem sisteme active în partea de sud și de centru a Europei, foarte intense de altfel, dar pe măsură ce se apropie de zona țării noastre, mai slăbesc cumva în intensitate. Nu vor fi la fel ca ceea ce am văzut în imaginile anterioare (n.r. - Antena 3 a difuzat imagini cu efectele ciclonului în alte zone ale Europei), dar vom avea vremea instabilă mâine în regiunile vestice, apoi se vor extinde în toată țara. Acest lucru însemnând averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, căderi de grindină, vijelii și cantități importante de apă, peste 20-25l/m², izolat chiar peste 40l/m²”, a spus joi, într-o intervenție în direct la Antena 3 CNN, Alina Șerban, meteorolog ANM.

Totodată, temperaturile scad brusc în vest, nord și centrul țării. De sâmbătă până luni, vremea va fi chiar rece în Transilvania, Maramureș, Banat și Crișana, unde maximele vor fi cuprinse între 10 și 16°C.

UPDATE: Prelungit cu două ore

Sâmbătă, ANM a prelungit codul galben de ploi valabil în Bihor cu două ore, astfel că va fi valabil până pe 14 septembrie, la ora 20.

Ulterior, rămân sub cod galben de averse doar județele Arad, Timiș, Caraș și Hunedoara, unde va continua să plouă serios.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5795 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON