CET II nu-i pentru Oradea!

Ministerul Finanţelor a scos la începutul acestei luni la vânzare, pentru a zecea oară, cea de-a doua termocentrală din Oradea, construită cu trei decenii în urmă pe marginea actualei şosele de centură.

Anunţul de licitaţie a fost făcut atât de discret încât edilii au aflat despre intenţia Guvernului de la BIHOREANUL. Asta deşi în ultimii trei ani au cerut repetat şi insistent ca fosta CET II să fie transferată în proprietatea municipiului, la fel cum a fost şi CET I, pentru a folosi cele 144 de hectare pentru dezvoltarea economiei locale, după ecologizarea terenurilor cu fonduri europene nerambursabile.

În spatele noii licitaţii stau fie interesele "băieţilor deştepţi" din domeniul imobiliar, singurii potenţiali clienţi, fie prostia în starea cea mai pură. Motivul? Nu e sigur că cineva va avea de câştigat, în schimb e cert că oraşul pierde...

Inutil din start

CET II a fost "în plus" încă de la darea în folosinţă, în 1987. "Decizia construirii celei de-a doua termocentrale e şi acum greu de justificat, pentru că CET I producea destulă energie pentru consumatorii industriali şi casnici, la fel cum în toată ţara se producea mai mult decât era nevoie", spunea un fost director al unităţii, Traian Marnea (foto), scos din funcţie anul trecut, după ce, de la absolvirea facultăţii, a lucrat numai la CET II.

Decizia închiderii definitive a fost luată în 2002, când Guvernul, împovărat de cheltuielile pentru întreţinerea termocentralelor, a transferat 24 asemenea unităţi consiliilor locale. În Oradea a fost de ales: ori se închidea CET I, ori CET II. Balanţa a înclinat în favoarea CET I, chiar dacă acesta era mai vechi, din 1964. Avantajul a fost că producea cu 75 de MW/oră mai mult decât CET II (dotat cu trei grupuri a câte 150 de MW), dar mai ales amplasamentul: se afla pe platforma industrială a oraşului, în timp ce în jurul CET II nu răsăriseră noi energofagi, aşa cum speraseră planificatorii de dinainte de 1989.

Ca atare, CET II a rămas în patrimoniul Termoelectrica şi a fost trecut în conservare, iar cei 600 de angajaţi trimişi în şomaj. Doar 10 oameni rămăseseră să păzească uriaşa întindere de 144 de hectare...

Ne daţi sau nu ne daţi?

Din iulie 2008, noua conducere a Primăriei a încercat să obţină transferul CET II în proprietatea oraşului. "Ne mai trebuia o lună sau două pentru ca Guvernul Tăriceanu să realizeze transferul. Au venit alegerile, iar noii miniştri au blocat procedura", spune primarul Ilie Bolojan (foto). Cu toate acestea, edilul n-a renunţat la idee şi a continuat să poarte discuţii la Ministerul Economiei (în subordinea căreia se afla Termoelectrica) şi la Ministerul Finanţelor (întrucât Termoelectrica a acumulat datorii uriaşe, de ordinul sutelor de milioane de euro, la bugetul de stat).

Tot în 2009, pentru a convinge ministerele, municipalitatea a adoptat o hotărâre de Consiliu Local care prezenta avantajele preluării CET II de către oraş. Iniţiată de Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională (DMPFI), hotărârea luase în calcul două scenarii. Conform primei ipoteze, CET II putea fi convertit pentru utilizarea apei geotermale, iar imensul depozit de zgură de 92 de hectare din Rontău urma să fie ecologizat, pentru ambele obiective fiind estimate costuri de 150 milioane euro. În a doua variantă, cea actuală, dacă CET I urma să fie retehnologizată cu fonduri europene, CET II trebuia complet dezafectată, iar cu 40 de milioane de euro de la UE, accesibili prin programul destinat depoluării siturilor industriale, terenurile puteau fi destinate unui nou parc industrial, pe lângă cele din Şoseaua Borşului şi din incinta fostului tancodrom.

Din presă

Argumentele municipalităţii n-au impresionat, însă, conducerea Ministerului Finanţelor care, prin ANAF, a scos din nou la vânzare, pentru a zecea oară în ultimii trei ani, fosta CET II. Motivul? Termoelectrica are datorii la stat, parte din ele (30 milioane euro) acumulate de-a lungul anilor de centrala din Oradea. Anunţul pentru licitaţia deschisă cu strigare, al cărei preţ porneşte de la 221 milioane lei (51 milioane euro) a fost pus pe site-ul Termoelectrica, pe 5 octombrie, iar Primăria nu a fost nici măcar înştiinţată.

După ce BIHOREANUL a descoperit anunţul şi l-a întrebat dacă avea cunoştinţă despre el pe şeful DMPFI, Marcel Boloş (foto), cel care a gândit atât strategia energetică, cât şi pe cea privind dezvoltarea economică a Oradiei prin parcuri industriale, s-a declarat şocat. "Aşa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată, să purtăm discuţii cu ministere, iar acestea să nu ne comunice intenţiile lor pe subiectele discutate".

Directorul e dezamăgit din două motive. Pe de o parte, "domnul primar a primit promisiuni de la Guvern chiar şi în această vară că va fi sprijinit pentru transferul CET II către oraş". Pe de altă parte, oraşul a ratat şansa de a accesa 40 milioane euro de la UE pentru dezafectarea munţilor de fier vechi şi de zgură, întinşi pe 92 de hectare până în Rontău. "Am scris proiectul, l-am depus şi puteam primi lejer banii, fiindcă în tot nord-vestul ţării nimeni n-a mai cerut fonduri europene pentru depoluarea siturilor industriale. Dar nu suntem proprietari pe teren", explică Boloş.

Ori interese, ori prostie

"E puţin probabil că CET II va putea fi vândută, după atâtea încercări ratate", crede Boloş, care nu găseşte pentru tenacitatea Ministerului Finanţelor decât două explicaţii: fie se doreşte scăderea preţului de vânzare prin repetarea la intervale scurte a licitaţiilor (precedenta a avut loc în iunie 2011, fără nici un ofertant), aşa încât fosta termocentrală să ajungă la cei interesaţi s-o valorifice mai departe "pe bucăţi", fie este vorba despre incompetenţă.

"Singurii care s-au arătat interesaţi de CET II în aceşti trei ani au fost reprezentanţii unor firme imobiliare şi ai unor companii care ar vrea să producă energie electrică pentru export. Dar afacerea le-ar fi rentabilă numai dacă oraşul ar cumpăra energia termică rezultată secundar". Or, Oradea are deja un plan pentru retehnologizarea CET I, la care nu are niciun interes să renunţe doar ca să-şi încredinţeze căldura pe mâna altora.

În opinia directorului, terenurile ar fi folosite eficient doar dacă ar fi ocupate de companii care să realizeze producţie de bunuri şi servicii. "Deşi aparent nu ar fi nevoie de trei parcuri industriale, numai aşa putem evita monoindustrializarea şi rămânerea orădenilor la salarii mici. Aţi văzut ce s-a întâmplat la Jucu, a plecat Nokia, gata, s-a golit parcul. Ca să nu păţim la fel, trebuie să aducem firme cât mai diverse, iar pentru asta e nevoie de mai multe parcuri industriale", explică Boloş.

Bolojan se roagă

Primarul Ilie Bolojan s-a arătat mai puţin surprins decât subalternul său de noua tentativă a ANAF de a vinde CET II. Motivul? "Am vorbit despre transferul fostei termocentrale către oraş de nenumărate ori cu domnii Videanu, Ariton şi Blejnar, dar m-am lămurit că nu vor face nimic să deblocheze situaţia", spune primarul.

În opinia sa, în felul acesta, de cele 144 de hectare şi de ceea ce se găseşte pe această suprafaţă vor rămâne interesaţi, la fel ca până acum, doar "demolatorii şi imobiliarii". Primii, ca să pună mâna pe sutele de mii de tone de fier vechi, iar ceilalţi ca să revândă naivilor terenurile necurăţate, pe care însă cumpărătorii nu vor putea face nimic. "Cred că nu va cumpăra nimeni nici de data asta, pentru că şi preţul e încă prea mare, iar la el s-ar adăuga sume uriaşe pentru ecologizări", spune primarul.

Tot ce-i rămâne de făcut este să spere că viitorii guvernanţi vor ajunge la concluzia cea mai raţională, şi anume că municipalitatea ştie şi poate folosi cel mai eficient terenurile. "Mă rog să o lungească cu licitaţiile astea încă un an şi să vină apoi un Guvern cu capul pe umeri. Iar la cum mişcă lucrurile acest Guvern, nici nu trebuie să mă rog prea mult", zice Bolojan. Numai că, până să se îndrepte lucrurile, Oradea pierde. Şi banii cu care putea curăţa munţii de deşeuri din Epoca de Aur, şi timpul în care putea atrage alţi investitori pe terenurile eliberate...

Atât înainte, cât şi după octombrie 2009, când a început seria licitaţiilor, de CET II s-au arătat interesaţi mai mulţi investitori. În 2005, de pildă, o companie din Italia s-a declarat dispusă să ofere pe CET II 30 de milioane euro, angajându-se şi la realizarea unor investiţii de 200 milioane euro pentru retehnologizare, dar nu a mai depus o ofertă scrisă.

În 2009, de CET II s-a interesat o companie din Ungaria, Rompetrolul patronat pe atunci de Dinu Patriciu şi o companie din Federaţia Rusă, condusă de un fost ministru al Energiei, care intenţiona să aducă materia primă de la Krasnoiarsk, unde se află cel mai mare zăcământ de cărbune din lume. Deşi ruşii, ca italienii, voiau să modernizeze unitatea astfel încât aceasta să producă electricitate pentru export şi secundar energie termică pentru oraş, nici ofertele lor n-au fost acceptate.

Asta a alimentat speculaţiile că, în realitate, autorităţile de la Bucureşti ar urmări ca prin licitaţiile repetate să scadă preţul, evaluat iniţial la 60 milioane euro, iar fosta CET II să fie achiziţionată de "băieţii deştepţi", în scopul revânzării.