Lucrările la noua șosea care va lega Oradea de Sântandrei și totodată va ocoli localitatea din urmă până la ieșirea spre Girișu de Criș au avansat rapid din luna octombrie până în prezent, astfel că au ajuns la o execuție de 70%, potrivit unui comunicat trimis joi de reprezentații Consiliului Județean Bihor.
„Turnarea primului strat de asfalt a început pe 23 octombrie, iar în această săptămână constructorii au început turnarea celui de-al doilea strat (binder). De la sfârșitul lunii octombrie până în prezent, lucrările au avansat de la 50 la 70%”, se arată în comunicatul CJ Bihor.
Șoseaua se întinde pe 5 kilometri, iar traseul ei se intersectează cu actualul drum care leagă Oradea de Sântandrei, la sensul giratoriu de pe strada Cazaban. Centura va ocoli localitatea Sântandrei, până la ieșirea spre localitatea Girișu de Criș.
Președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, preciza în luna octombrie că acest drum ar urma să fie deschis în primăvara anului 2024.
Investiția se face din fonduri europene printr-un proiect numit „Creșterea accesibilității pe drumurile județene în Zona Metropolitană Oradea”.
Lucrările centurilor din zona metropolitană sunt împărțite în trei loturi. În lotul 1 se realizează centura Oșorhei (5,8 km) și reabilitarea drumului județean DJ 767E Oșorhei – Copăcel (12,7 km), în lotul 2 centurile Sântandrei (5 km) și Nojorid (8,4 km), în timp ce în lotul al treilea se realizează centura Biharia (8,7 km).
Contractul de execuție a investiției cuprinse în primul lot este în valoare de 108 milioane de lei fără TVA, iar a celei din lotul 2 este de 83 de milioane de lei fără TVA.
Ordinul de începere a lucrărilor s-a dat pe 14 februarie 2023, constructor fiind PORR Construct. Firma are la dispoziție 18 luni pentru a realiza lucrările.
În ceea ce privește lotul al treilea, adică centura Biharia, investiția se ridică la 55,7 milioane de lei, fără TVA. Durata de execuție este tot de 18 luni, iar constructori sunt Dumexim și Consorzio Stabile EBG Group. Asta înseamnă că termenul de finalizare este finele lunii aprilie 2025. Totuși, președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, a precizat că „ne propunem ca până la sfârșitul anului viitor lucrările la centura Biharia să fie terminate”.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.