URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 08 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că, în sfârșit, contraselecția practicată la PNL de primul schior al țării începe să dea roade. Cum cifrele arată că blândul general Ciucă stă în sondaje pe undeva în marja de eroare a acestora, liberalii s-au trezit că nu e prea sănătos să mergi la război cu declarația de capitulare gata semnată. Și acum umblă după persoane cât de cât frecventabile...
Zic şi eu
Adrian Cris
Mai mult de jumătate dintre comunele bihorene se laudă cu săli și terenuri de sport, ba și cu capele prin cimitirele sătești, făcute cu sute de milioane de lei încă din epoca lui Adrian Năstase, apoi din răposatele programe naționale de dezvoltare locală PNDL 1 și PNDL 2, gestionate de Elena Udrea și Liviu Dragnea, iar în ultimii trei ani și din Programul Național de Investiții Anghel Saligny.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum vi se pare decizia municipalității de a investi 400.000 de euro într-un concert Andrea Bocelli la Oradea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat, la sfârșitul lunii iunie a fost publicată în Monitorul Oficial o ordonanță de urgență prin care se modifică semnificativ prevederile codului rutier. Modificări importante au fost aduse și cu privire la suspendarea dreptului de a conduce dacă fapta a fost urmărită ca infracțiune, însă procurorul a dispus clasarea cauzei, situație la care am să mă refer aici...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
18 Iulie 2024, 12:00

Centura Oșorhei, aproape gata de deschiderea circulației. Lucrările au ajuns la 90% (FOTO)

Centura Oșorhei, aproape gata de deschiderea circulației. Lucrările au ajuns la 90% (FOTO) sursa foto: CJ Bihor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Lucrările pe cei aproape 6 kilometri ai centurii Oșorhei au fost realizate în proporție de 90% și „se apropie de încheiere”, afirmă Consiliul Județean Bihor.

„Constructorii lucrează la amenajarea sensurilor giratorii, la șanțuri, la montarea parapetelor și la drumurile laterale”, informează administrația județeană.

Traseul de 5,8 kilometri al centurii Oșorhei pornește de pe centura Oradea, din sensul giratoriu situat la intersecția cu drumul spre Cheriu, ocolește Oșorheiul prin sud și se termină în sensul giratoriu de pe DN1, care face legătura cu satul Fughiu.

Centura Oșorhei va contribui semnificativ la descongestionarea traficului de pe cea mai aglomerată ieșire din Oradea, cea spre Cluj, pe DN1. „Nu vor mai fi blocaje înspre Oșorhei, ceea ce înseamnă economie de timp și de costuri”, arată CJ Bihor.

sursa foto: CJ Bihor

În primăvara acestui an, președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, spunea că circulația pe centura Oșorhei se va deschide în august.

În cadrul aceluiași proiect se reabilitează cei 12,8 km ai DJ 767E dintre Oșorhei și Copăcel. Aici lucrările presupun lărgirea drumului, amenajarea accesurilor la proprietăți, refacerea podețelor, demolarea și refacerea podului peste Valea Sărand, stadiul execuției ajungând la 70%.

Realizarea centurii Oșorhei și reabilitarea DJ 767E fac parte din obiectivul de investiții „Creșterea accesibilității pe drumurile județene în Zona Metropolitană Oradea; Lot 1: Sector 1 (DJ767J) – Oșorhei și DJ767E – Oșorhei – Copăcel”, din proiectul „Construirea și reabilitarea legăturilor rutiere secundare către rețeaua rutieră și nodurile TEN-T din Județul Bihor”.

Lucrările sunt executate de PORR Construct, iar valoarea contractului pentru cele două drumuri este de 108,275 (fără TVA), finanțarea fiind asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Regional Nord-Vest 2021 – 2027.

Din proiectul „Construirea și reabilitarea legăturilor rutiere secundare către rețeaua rutieră și nodurile TEN-T din Județul Bihor” mai fac parte și centurile Nojorid, Sântandrei, Biharia și drumul de legătură Biharia - Paleu, modernizarea DJ 763 Padiș – Ic Ponor și reabilitarea DJ 795 Salonta – Tinca. Dintre acestea, centura Sântandrei a fost deja deschisă circulației în luna mai.

CJ Bihor a finalizat sau are în lucru 8 drumuri noi, cu o lungime totală de 68 de km: centura Aleșd (5,8 km), centura Beiuș (9,3 km), centura Sântandrei (5 km, deschisă în luna mai), centura Nojorid (8,4 km, urmează să fie deschisă la finele lunii), centura Sânmartin (8 km, finalizată luna trecută), centura Oșorhei (5,8 km), centura Biharia (8,7 km) și Inelul Metropolitan de Sud Oradea (17 km).

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Erată: 200 milioane ... nu 200.000.
Deja în curs de implementare și câteva la faza de contract încă din toamna anului 2007. Oradea a fost pe primul loc în România, în prima fază a aderării la UE (2007-2008), la utilizarea de fonduri europene. Astăzi, Oradea cu "neterminații" tăi cu tot, se află pe locul 11 în lista orașelor reședință de județ și pe locul 38 la capitolul finanțărilor per cap de locuitor din toate UAT-urile țării. Aș putea spune mult mai multe despre ignoranța, prăduiala și impostura lui Bolojan, dar sunt multe aspecte penale legate de cum a învârtit banii europeni. Așa că, aștept să se prăbușească Statul Paralel local în următorii doi-trei ani ... că pot umple paginile Bihoreanul timp îndelungat. Nu e cazul acum, valurile voastre vin și pleacă.
Postat 19 Iulie 2024, 10:16 de KP
Sandu, retard profund.
Dacă nu s-ar fi înaintat Reprezentanței Comisiei Europene de la București încă din 2007, listele de proiecte și studiile începute cu 3 ani deja în urmă ca România să adere la UE, astăzi Oradea era la faza cu "dealul Ciuperca" și în urmă cu un ciclu bugetar european de 7 ani. Orice proiect, ca să înceapă ate nevoie de 3 până la 5 ani ca să intre pe lista de "maturitate" pentru fonduri europene. Așa că, în 2008 când a venit habarnistul tău de Bolojan la putere, pentru Oradea și alte proiecte legate de oraș erau în curs și aprobate finanțări de aproape 200.000 Euro. Practic, Bolojan a moștenit tot pachetul de finanțări deja negociate pentru următorii 20-30 de ani. Prostănacul a fost însă atât de paralel cu subiectul, încât a întârziat semnarea înțelegerilor și contractelor până a și pierdut parte din ele până în 2010, de aproape 400.000 Euro. Până și cele vreo 135.000.000 Euro pentru Aparegio le-a prăduit, cheltuind doar aproape 100.000.000 Euro. Restul s-au dus pe negocierea de atunci cu UDMR, care a luat banii și i-a dosit în buzunarele lui Kiss, Biro, Cseke, Szabo, etc. Habar nu ai că Oradea a fost, înainte de 2008, partener al Comisiei Europene de la Bruxelles la organizarea evenimentului anual pentru fonduri europene, fiind un oraș căutat și curtat de BEI, BERD, BCR și alte bânci impresionate de nivelul ridicat de pregătire în atragerea de fonduri investiționale. Primii bani europeni adevărați, cei la care apelează oricine vrea dezvoltare, au început să intre în România abia din 2009 începând. Așa că, în perioada lui Filip s-a pregătit "terenul" pentru tot ce intră ca bani în Bihor și Oradea mai ales. Lui Bolojan i-a căzut din 2009 încoace norocul în cap pentru că, în calitate de habarnist total, s-a trezit cu proiecte gata finanțabile și avizate instituțional dinainte de 2008 când au venit liberalii la putere, ca să prăduiască Europa precum hoardele migratoare dinspre est.
Postat 19 Iulie 2024, 10:06 de KP
KP
Degeaba erau prevazute in urma cu 20 de ani, daca Filip nu a fost capabil, e ar fi luat 100 mil fonduri europene sa vopsească capacele de canal si sa taie frunze la câini. Aia dinainte nu au fost capabili sa puna un proiect in aplicare, asa se întâmplă si la Vaslui, nu ne trebuie nouă oameni care nu sunt capabili de nimic, adică doar de DROJDIE a la BUZATU.
Postat 18 Iulie 2024, 18:08 de Sandu2100
Sando ... fără Bolojan Oradea și Bihorul ar fi atras proiecte de 1 miliard Euro, nu doar de nici 30% din ce era prevăzut în urmă cu aproape 20 de ani. Ia cartea și studiază dacă vrei să afli unde erai acum.
Dezordonat și fără finalitate e tot ce face puterea locală de acum. Faci centură la Oșorhei și e bine că se va și circula pe ea. Dar este un tronson de mobilitate nefinalizat astfel, pentru că o circulație fluentă în raport de Oradea trebuia realizată inclusiv cu scurtul drum care leagă de fapt centura asta nouă, cu ste. Clujului pe lângă Metro. Abia atunci ar fi în regulă, nu ieșind sau intrând în oraș tot căutând, ba în stânga ba în dreapta de la giratoriul de ieșire către DN1. Nu-i normal. Așa însă, fără continuitate ... e varză la capul vostru de "neterminați".
Postat 18 Iulie 2024, 15:57 de KP
KP aka mama Omida
Pe tine te doare-n cot de tot ce face Bolojan, dar dacă nu era el nu aveam nimic. Ăia care au fost înainte de Bolojan nu au avut cap sa facă ceva util pt cetățeni. Centura se deschide pe 9 August, ai si comentat la acel articol, ai uitat, te faci, sau nu te duce capul ?
Postat 18 Iulie 2024, 14:47 de Sandu2100
Ne doare-n cot de procentele astea.
De când putem utiliza drumul e important. Restul e pe baliverne, mai ales că trebuia începută și terminată lucrarea asta în urmă cu mai bine de un deceniu. Dar voi ați avut altă treabă, să vă încuscriți cu dezvoltatorii imobiliari, nu cu transportatorii.
Postat 18 Iulie 2024, 12:42 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4799 RON
  • 1 EUR = 4.9711 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON