Prezent luni la Oradea, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu prefectul Dumitru Ţiplea şi cu şeful Secţiei de Drumuri Naţionale din Oradea, Traian Bulzan, pentru a prezenta stadiul lucrărilor de investiţii derulate pe DN 76 între Oradea – Beiuş şi DN 19E Oradea - Marghita, directorul Regionalei de Drumuri şi Poduri Cluj-Napoca, Eugen Cecan, a anunţat că pentru anul viitor DRDP Cluj a prevăzut în proiectul de buget suma de 1,5 milioane lei pentru schimbarea reţelei de iluminat a şoselei de centură a Oradiei.
Cecan a făcut această precizare după ce reporterul BIHOREANULUI i-a pus întrebări cu privire la numeroasele avarii ale sistemului de iluminat de pe centură, dar şi despre conformarea la Regulamentul de întreţinere a drumurilor din judeţ, indiferent de categoria acestora, plănuit de preşedintele Consiliului Judeţean, Ilie Bolojan.
Parapeţi nespălaţi
"Chiar acum dimineaţa am discutat cu cei doi directori (n.r. – cel al DRDP Cluj şi cel al SDN Oradea) aceste probleme. Pe centura Oradea parapeţii metalici sunt murdari, uneori nici nu se văd, parcă nici nu ar fi. Între sensurile de mers pe centură există vegetaţie care se întinde şi până pe carosabil", a declarat prefectul Dumitru Ţiplea, afirmând că a mai semnalat şi a cerut în repetate rânduri ca responsabilii de drumuri naţionale să cureţe marginile drumului, dar şi să spele parapeţii şi semnalizarea reflectorizantă montată pe aceştia.
"Adevărul este însă că la Oradea (n.r. – drumarii) au capacitate scăzută", a mai spus prefectul, completat de şeful SDN Oradea, Traian Bulzan. Conform acestuia, entitatea pe care o conduce are 107 angajaţi, dintre care 70 sunt muncitori, astfel că pentru fiecare district sunt 3-4 muncitori, deşi ar trebui să fie 7-8 pentru a putea ecologiza marginile drumurilor pe sectoarele de care răspund, în lungime de 30-35 km.
Cu toate astea, a spus prefectul, "de anul viitor trebuie să facem un program de întreţinere care să cuprindă şi aceste obligaţii".
Suplimentare de posturi
Şeful DRDP, Eugen Cecan, a afirmat că i-a solicitat ministrului Transporturilor suplimentarea posturilor cu aproximativ 200 de muncitori care să se ocupe de curăţarea drumurilor.
Pe de altă parte, a spus Cecan, "am prevăzut ca până în primăvară să achiziţionăm pentru fiecare judeţ (n.r. – DRDP Cluj acoperă judeţele Cluj, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Bistriţa, Alba şi Maramureş) câte o instalaţie pentru spălarea cu jet a parapeţilor".
Iluminare cu LED-uri
Interpelat de BIHOREANUL cu privire la proasta iluminare a centurii Oradea, şeful DRDP Cluj a confirmat că şi el a primit "numeroase sesizări" legate de această deficienţă, care are o dublă cauză: pe de o parte vechimea reţelei de iluminat (de peste zece ani), iar pe de alta faptul că instalaţiile au fost şi avariate de-a lungul timpului cu ocazia unor lucrări, aşa încât se produc numeroase scurt-circuite, care apar "la orice infiltrare de apă sau condens, aşa încât azi rezolvăm problema într-un loc, mâine apare într-altul".
"Anul acesta n-o să reuşim, dar ne-am propus să schimbăm complet linia pentru iluminat, am prins (n.r. – în proiectul de buget pe 2021) 1,5 – 2 milioane lei cu care să schimbăm sistemul. Decât să facem cârpeli, prefer să-l refacem în totalitate", a zis Cecan, adăugând că viitorul sistem va avea becuri de tip LED, care sunt mai economicoase.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.