Comitetul Județean Bihor pentru Situații de Urgență a aprobat luni organizarea și funcționarea, începând de luni, a Centrului de Asistență Umanitară pentru Refugiați, destinat cetățenilor ucraineni și apatrizilor aflați în situații deosebite provenți din zona conflictului din Ucraina.
În acest centru integrat vor oferi servicii 8 instituții publice și două ONG-uri, de la îngrijiri medicale și traduceri, până la consultanță juridică și pentru încadrare în muncă.
„Demersurile de operaționalizare vor începe de astăzi, iar centrul va funcționa sub coordonarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana al județului Bihor în cadrul fostului complex comercial Oradea Shopping City, din Calea Aradului nr. 87, în spațiul pus la dispoziție de Primăria Municipiului Oradea”, a anunțat Prefectura Bihor, printr-un comunicat dat publicității după o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în care a fost aprobată atât funcționarea centrului, cât și regulamentul în baza căruia acesta va funcționa în mod efectiv.
Conform acestui regulament, Centrul de Asistență Umanitară pentru Refugiați Bihor reunește instituții publice și organizații neguvernamentale care vor oferi următoarele servicii: preluare, direcționare și informare persoane; asistență sanitară; asistență socială; asistență pentru cazare temporară; asistență specifică oferită de Organizația Crucea Roșie; asistență juridică privind azilul în România; asistență privind încadrarea în muncă; asistență minori; asistență psihologică; asistență sanitară veterinară; asistență privind tranzitul frontalier; asistență privind transportul, precum și asigurare translatori în limbile ucraineană și engleză.
Serviciile vor fi disponibile permanent, 24 de ore din 24 de ore, prin prezență fizică și asistență telefonică în caz de necesitate.
Instituțiile implicate în organizarea și funcționarea centrului sunt Primăria Municipiului Oradea (care va suporta și costurile), ISU Crișana, DSP; Direcția de Asistență Socială Oradea, DGASPC Bihor, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, AJOFM, Serviciul pentru Imigrări Bihor, filiala Bihor a organizației Crucea Roșie și Grupul de inițiativă Bihor pentru Ucraina.
Reprezentanții instituțiilor publice și ai ONG-urilor vor purta veste de identificare inscripționate și ecusoane, pe coduri de culori, care vor evidenția domeniul de activitate al purtătorului.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.