Cele Trei Crişuri: Povestea asociaţiei care i-a "luminat" prin ştiinţă şi cultură pe românii din Bihor (FOTO)

După Marea Unire din 1918, dezvoltarea culturii era alimentată în Bihor de întărirea identităţii locale, în corelare cu cea dată de apartenenţa la Regatul României, dar şi de nevoia alfabetizării şi educării locuitorilor de la sate.

Între asociaţiile care şi-au asumat această misie s-a evidenţiat şi Reuniunea Cele Trei Crişuri, care în anii 1920-1930 le oferea bihorenilor activităţi de ţinută.

Nevoia de instrucţie

Înaintea anului 1920, abia o treime dintre bihoreni erau alfabetizaţi, marea majoritate, în special cei din sate, neştiind carte. Era urmarea greutăţilor cu care şcolile s-au confruntat la finalul secolului al XIX-lea şi începutul anilor 1900, cele cu predare în limba română funcţionând doar pe lângă biserici.

Integrarea Crişanei în Regatul Român a deschis posibilitatea dezvoltării asociaţiilor culturale româneşti, modeste în timpul Imperiului Austro-Ungar, menite să recupereze decalajele dintre sat şi oraş, dar şi faţă de lumea occidentală.

După reorganizarea instituţiilor publice, în 1922, în Primăria Oradea era înfiinţat Serviciul Instrucţiunii Poporale şi Culturei Sociale, care coordona şi finanţa parţial activitatea educativă şi de promovare culturală. Autorităţile susţineau organizarea de asociaţii culturale, sprijinind astfel şi particularii să deruleze astfel de activităţi.

Cultura din tranşee

Unul dintre primii care au luat iniţiativa fondării unei mari asociaţii culturale locale a fost generalul George Bacaloglu (foto), bucureştean de origine, fost comandant al Regimentului 25 Artilerie şi al Diviziei 15 în timpul Primului Război Mondial, remarcate în luptele de la Mărăşti în septembrie 1917.

În cartea sa despre cultura bihoreană interbelică, istoricul Radu Romînaşu arată că generalul dovedea şi simţ artistic, cântând la vioară şi organizând serbări pentru orfanii de război. Avea şi obiceiul de a discuta cu camarazii despre necesitatea organizării culturale a ţării după război, iar la încheierea conflagraţiei şi a carierei militare a activat în mediul cultural orădean, la fel cum făcuse, anterior, şi la Iaşi.

Evidenţiind necesitatea păstrării identităţii locale, pe 21 octombrie 1919, Bacaloglu a prezentat apelul-program al unei reuniuni care să contribuie la actul de "refacere naţională" de după război. Scopul declarat era de "a strânge legăturile intelectuale şi sufleteşti între fiii poporului nostru", la chemare raliindu-i-se figuri locale precum Roman Ciorogariu, Nicolae şi Lucia Zigre, Aurel Lazăr şi Gheorghe Tulbure, care au format comitetul de acţiune pentru fondarea Reuniunii Cele Trei Crişuri.

Denumirea era simbolică, scoţând în evidenţă caracteristica geografică a judeţului Bihor, aflat pe cursul celor trei râuri. Statutul a fost prezentat pe 4 noiembrie, Bacaloglu fiind membru fondator şi vicepreşedinte. Scopul declarat al asociaţiei era strângerea legăturilor culturale între românii din oraşe şi sate, dar şi între români şi celelalte etnii din Transilvania.

Sediul Reuniunii a fost în strada Prinţul Carol nr. 5 (azi Filarmonica de Stat), iar în 1930 s-a mutat în Casa Naţională de pe Bulevardul Regele Ferdinand (azi Republicii) nr. 13.

Pe compartimente

Activitatea Reuniunii, judeţeană şi naţională, era coordonată de un "Comitet central de acţiune" cu 24 de membri. În volumul "Contribuţii culturale bihorene", scriitorul Ion Bradu arăta că un obiectiv principal era sprijinirea artiştilor locali, prin spectacole şi expoziţii de pictură, sculptură, broderii şi costume populare. Membrii îşi propuneau, de asemenea, şi înfiinţarea de noi aşezăminte culturale, cu "case naţionale" în Oradea, Beiuş şi în sate.

Asociaţia avea trei secţii. Secţia Crişul Alb se ocupa cu organizarea de expoziţii de artă şi "şedinţe de muzică", cu artişti locali şi invitaţi din străinătate, cheltuielile de popularizare (invitaţii, afişe şi anunţuri în presă) fiind acoperite de Reuniune. Secţia Crişul Negru făcea "propagandă culturală", organizând conferinţe, şezători, biblioteci şi reprezentaţii teatrale în scopul culturalizării maselor, iar secţia Crişul Repede avea în vedere "dezvoltarea culturii şi educaţiei" în sate, prin deschiderea de sucursale în judeţ. Primele filiale au fost inaugurate în anul 1924 în Salonta, Vaşcău şi Ceica.

Asociaţia Cele Trei Crişuri sprijinea şi învăţământul din Oradea, unde în anii ’20 a fondat o "şcoală de adulţi", practic o serie de cursuri de alfabetizare şi profesionalizare. Programa cuprindea noţiuni de limba română şi aritmetică, istorie şi geografice, precum şi cultură civică şi morală. Cursurile se adresau meşteşugarilor, lucrătorilor din industrie şi funcţionarilor, fiind oferite pro bono de profesori, iar până în 1935 au avut circa 1.000 de absolvenţi (în foto, una din promoţiile din 1929).

Cât priveşte bibliotecile "poporale", până în 1939 au fost fondate 170 aşezăminte cu peste 19.000 de volume - în Bihor, Maramureş şi Banat - atât în sediul Reuniunii, cât şi în mai multe instituţii publice şi şcoli.

Etnografie şi literatură

Şezătorile culturale erau extrem de atractive, cuprinzând câte o conferinţă pe teme de istorie, ştiinţă, cultură şi artă, urmată de un program artistic. Zeci de astfel de şezători au fost organizate în Oradea cu participarea artiştilor Teatrului Naţional din Bucureşti, a corului Hilaria şi a elevilor liceelor Emanuil Gojdu şi Oltea Doamna. Manifestări similare organiza Cele Trei Crişuri şi în Arad, Carei, Satu Mare, Cluj şi Braşov, ba chiar şi în Capitală, unde erau invitaţi scriitori, actori şi profesori universitari.

Organizaţia promova creaţia populară prin şezători şi concursuri de confecţionare de ţesături, broderii, covoare, cele mai bune fiind premiate şi prezentate în expoziţii. Mai mult, Teodor Neş, care coordona secţiunea etnografică, a iniţiat crearea unui muzeu de etnografie în Casa Naţională.

O altă iniţiativă viza amplasarea busturilor unor personalităţi culturale în centrul Oradiei, primul fiind al lui Iosif Vulcan. Pentru a strânge bani, un comitet de iniţiativă a tipărit 200 de liste de subscripţie, iar bustul, realizat de sculptorul Anghel Chiciu, a fost dezvelit în spatele Teatrului pe 13 noiembrie 1927 (foto).

O altă colectă s-a făcut pentru bustul scriitorului Barbu Ştefănescu Delavrancea, monumentul fiind inaugurat în Parcul Eminescu (azi Libertăţii) la 17 iunie 1934, la două zile după dezvelirea celui al lui Mihai Eminescu.

Cultură "pe hârtie"

Secţia de propagandă a asociaţiei s-a ocupat constant de editarea mai multor broşuri, precum şi a revistelor Cele Trei Crişuri, Revistei Satelor şi Revistei Aurora. Broşurile, pe subiecte istorice şi literare, au fost tipărite în anii 1920 cu titluri precum: "Vechimea şi originea elementului românesc în părţile Bihorului" (autor Nicolae Iorga), "Un precursor al unităţii: Iosif Vulcan" (de Octavian Goga) şi "Frumosul ca înaltă suferinţă" (Eugeniu Speranţia).

Unele cuprindeau expuneri făcute cu ocazia şezătorilor, în tiraje de sute de exemplare, şi erau prezentate cu ocazia unor evenimente culturale mai ample, de exemplu la "Săptămâna cărţii" de la Bucureşti, unde standul asociaţiei s-a bucurat de "un numeros public", după cum anunţa amintitul periodic.

Deosebit de activă la nivel local şi naţional, Reuniunea culturală Cele Trei Crişuri a avut sprijinul şi aprecierea autorităţilor, a celorlalte asociaţii din Bihor şi a publicului. A funcţionat prin şi pentru acesta timp de peste 20 de ani, doar cel de-al Doilea Război Mondial oprindu-i activitatea.

PENTRU PROPAGAREA CULTURII
Revista "Cele Trei Crişuri"

Una dintre primele iniţiative ale Reuniunii Cele Trei Crişuri a fost fondarea unei publicaţii culturale. Revista asociaţiei a fost înfiinţată şi condusă de George Bacaloglu, primul număr apărând în 15 aprilie 1920 (foto) şi conţinând Apelul-program cu principalele activităţi propuse. Trei zile mai târziu era inaugurată şi o bibliotecă populară în localul redacţiei, aflat în Casa Naţională.

Publicaţia, care apărea cel puţin o dată pe lună, conţinea articole de istorie, unele avându-i ca autori pe Nicolae Iorga şi Silviu Dragomir, texte literare de Gala Galaction, Ion Agârbiceanu, Emil Isac ş.a., note, anchete, corespondenţă, cronici teatrale, articole despre artă şi morală, ştiri din ţară şi de pe mapamond, inclusiv politică internaţională, din 1927 luând profil de "anale culturale".

Dintre autorii locali îi amintim pe episcopul ortodox Roman Ciorogariu, pe academicianul Vasile Sale şi pe scriitorul George A. Petre, în paginile revistei apărând şi poezii de Ady Endre şi de Rabindranath Tagore, autor indian prieten al familiei Weiszlovitz, care deţinea Hotelul Parc. Revista a apărut în Oradea până în 1940, Reuniunea mutându-se în Bucureşti în urma Dictatului de la Viena, apărând în Capitală până în 1944.

Publicaţia a revenit în peisajul bihorean în 1990, sub direcţiunea istoricului Viorel Faur, întâi sub formă de ziar, apoi ca revistă ştiinţifică de istorie, cu materiale literare şi recenzii.