Cel mai mare crescător de ovine din România și, totodată, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine „Dacia”, Dumitru Andreșcoi (foto), a fost reținut de procurorii biroului din Timișoara al Parchetului European, pentru că ar fi fraudat fonduri europene de peste 11,2 milioane lei, anunță site-ul pressalert.ro.
În același dosar au fost reținuți și doi șefi din APIA Hunedoara: directoarea adjunctă Veronica Topor și șeful de serviciu Marius Szabo. La audieri au mai fost duși și alți 8 suspecți, însă doar cei trei au fost reținuți peste noapte.
Potrivit unor surse judiciare citate de presa din Timișoara, Andreșcoi ar fi pus în funcțiune un mecanism elaborat pentru a obține ilegal subvenții din fonduri europene. Între anii 2018 și 2023, el s-ar fi folosit pentru asta de contracte de arendă încheiate pentru terenuri din județele Hunedoara, Arad, Timiș, Harghita, Covasna, Vâlcea, Brașov și Cluj.
Aceste terenuri erau în zone împădurite, așa că nu erau eligibile pentru subvenții, dar „regele oilor din România”, cum e supranumit Andreșcoi, ar fi găsit metoda să atragă bani: cu ajutorul unor angajați, identifica terenuri eligibile pe raza aceleiași comune, indica arendarea lor la APIA, dar în realitate nu avea nicio legătură cu ele și nici dreptul de a încasa bani.
Ancheta a scos la iveală că 85% din suprafața pe care Andreșcoi a declarat-o la APIA nu se suprapune cu cea arendată în acte, dar totuși APIA Hunedoara i-a aprobat ani la rând decontarea subvențiilor.
O plată de 8 milioane de lei, tot pentru subvenții, pe care APIA urma să o deconteze pentru cioban, a fost blocată de procurorii europeni. Beneficiarul subvențiilor nu era Andreșcoi direct, ci mama lui, o femeie de 85 de ani.
Joi, procurorii europeni ar urma să ceară arestarea preventivă a celor trei reținuți.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.