URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 03 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
07 Iunie 2024, 11:50

S-a prăbușit tavanul restaurantului hotelului Ceres din Băile 1 Mai!

S-a prăbușit tavanul restaurantului hotelului Ceres din Băile 1 Mai! foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cei 450 de clienți ai hotelului Ceres din Băile 1 Mai își primesc masa în cameră fiindcă tavanul restaurantului s-a prăbușit, subit, vineri dimineață, din cauza unor infiltrații de apă. Restaurantul a fost închis și izolat pentru reparații. Situația, extrem de stânjenitoare pentru gazde, se va menține până la finalizarea lucrărilor.

Prăbușirea tavanului nu a provocat victime doar pentru că acesta a avut loc înainte de micul dejun. În urma incidentului, însă, sala de mese a fost închisă și izolată pentru reparații.

„A fost o mică infiltrație de apă și am considerat că trebuie să nu mai servim masa în restaurant, ci să dăm jos tavanul”, a declarat directorul hotelului, Ștefan Pătroc, pentru bihon.ro.

Directorul a afirmat că clienții hotelului și-au primit masa în caserole, dar a fost incapabil să precizeze pentru cât timp se va menține această situație.

Cel mai probabil, oaspeții își vor primi masa în cameră, cel puțin pe tot parcursul zilei de vineri, până la finalizarea reparațiilor.

BIHOREANUL a încercat să ia legătura cu conducerea hotelului Ceres, pentru a-și preciza poziția, dar fără succes.

Hotelul Ceres din Băile 1 Mai face parte din rețeaua Societății Comerciale de Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă deținută de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale. Unitatea găzduiește pensionari veniți la tratament.

Hotelul este condus de fostul viceprimar al comunei Sânmartin, Ștefan Pătroc, un apropiat al PNL, și a fost suspus în ultimii ani unor lucrări de reabilitare. Pe timpul pandemiei de Covid-19, unitatea a găzduit pacienți infectați și contacți ai acestora, ca și secție exterioară a Spitalului Municipal din Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Denis
Aici sunt :::)))) Dar ai fost tu mai rapid, dar administratia PSD fuge de la comentarii https://m.ebihoreanul.ro/stiri/situatie-tensionata-in-sarbi-campanie-electorala-cu-asfalt-turnat-peste-noroi-flotanti-suspecti-si-amenintaricumoartea-video-186844.html
Postat 07 Iunie 2024, 21:08 de Sandu2100
@KP
nu te-ai obosnuit cu “bine ca se face”? asta inseamna “administratie liberala”. imediat vine sanducu sa ne vanda legitimatii cfr ca vine vara și avem de mers cu trenul la navodari
Postat 07 Iunie 2024, 20:29 de denis
Social-democratul O. Copil, care a fost director la CERES foarte mulți ani ...
... ținea hotelul înte-o perfectă stare de funcționare. Liberalul Pătroc, un mincinos notoriu care ne spune că-i vorba de o mică infiltrație și că el a dat jos tavanul ... e doar un măscărici, pentru care buzunarul personal e important, nu repararea unor infiltrații pe care le cunoștea de peste o lună.
Postat 07 Iunie 2024, 12:09 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7959 RON
  • 1 EUR = 4.9767 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON