URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 30 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu cred că există un cetățean care ar dori să-și vadă casa distrusă numai pentru că acolo trebuie să treacă un drum ori să se facă un pasaj sau un sens giratoriu. Și chiar dacă sumele oferite drept despăgubire sunt generoase, ceea ce nu e cazul la scârțara Primărie Oradea, tot mai rămâne disconfortul de a-i scoate pe oameni din rutina zilnică.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
25 Septembrie 2020, 21:05

Cea mai frumoasă: O orădeancă de 25 de ani a câştigat, în Italia, faza naţională a concursului World Top Model (FOTO/ VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Estera Balintfi, o tânără orădeancă mutată de 5 ani în Italia, a câştigat sâmbăta trecută concursul de frumuseţe World Top Model etapa naţională, iar în 12 decembrie va reprezenta aceeaşi ţară la faza mondială, care va avea loc la Roma, unde va concura cu alte circa 49 de tinere din tot atâtea ţări. 

Model de Oradea

Estera şi-a început cariera de model în Oradea încă de la vârsta de 15 ani, ea fiind descoperită de agenţia Graziela Models. Tot în acea perioadă, în vara anului 2010, BIHOREANUL a prezentat-o la rubrica "Frumoasele Bihorului".

La câteva luni după aceea, orădeanca a primit o ofertă de la o agenţie de modeling din China, ţară în care a locuit apoi timp de trei luni. "Chiar dacă aveam o vârstă fragedă, tatăl meu m-a lăsat să plec şi m-a sprijinit foarte mult", povesteşte acum tânăra. În China, frumuseţea ei a fost remarcată rapid, iar la doar 16 ani, a apărut pe coperta revistei "Naturade". 

Orădeanca a lucrat apoi pentru agenţii din Japonia, Corea de Sud, Taiwan, Franța şi Italia.  

Din iubire, în Italia

La scurt timp după ce a terminat liceul la Colegiul Tehnic Transilvania, în 2015, aceasta s-a mutat în oraşul italian Pompei, pentru a fi mai aproape de iubitul său Davide Matrone, pe care l-a cunoscut la 18 ani. "De atunci familia lui a devenit şi a mea, iar mama lui este chiar fanul meu numărul unu", a mai spus ea. 

În Italia, Estera a continuat cariera în modelling. Sâmbăta trecută, la concursul World Top Model, care a avut loc în Salento, Italia. "Ştiam că vom fi 47 de concurente şi nici măcar nu mi-am imaginat că voi fi câştigătoarea", a recunoscut tânăra.

La finalul probelor, însă, ţinute într-un resort exclusivist, juraţii au decis că orădeanca este cea care merită să reprezinte Italia la etapa mondială a concursului, care va avea loc la Roma, reunind concurente din 50 de state.

Articole pe aceeași temă:
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
in ce directie mergem?
Tot ma uit si tot ma intreb, in ce directie merge frumusetea?
Postat 27 Septembrie 2020, 20:22 de Timea
Premiul îi revine makeup artistului
Juriul cred că a fumat ceva.
Postat 27 Septembrie 2020, 18:20 de zsizsi
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6036 RON
  • 1 EUR = 4.9747 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON