URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
26 Septembrie 2023, 11:27

Cea mai bogată ediție a Oradea FestiFall! Concerte Richard Clayderman și Nouvelle Vague, show de drone și acrobații la înălțime (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Directorul APTOR, Alexandru Chira, a anunțat marți, într-o conferință de presă, „cea mai complexă și ambițioasă ediție a Zilelor orașului”. La Oradea FestiFall (13-15 octombrie) va cânta celebrul pianist francez Richard Clayderman, alături de 12 instrumentiști ai filarmonicii locale, precum și trupa Nouvelle Vague. Se anunță, de asemenea, un spectacol cu drone, precum și unul aerian, adus de acrobați spanioli, care vor oferi un show la 30 de metri înălțime. 

Vor fi în acest an cinci locații și trei scene, peste 100 de spectacole și concerte, aduse de peste 400 de artiști locali, naționali și internaționali. 

Bugetul evenimentului se ridică la peste 1,6 milioane de lei. 

Sărbătoare extinsă

Piața Unirii va fi „epicentrul orașului, va fi centrul de gravitație al festivalului, care va găzdui cele mai mari concerte și spectacole de seară”, iar Pietonala Vasile Alecsandri „va prinde viață cu artiștii stradali, care vor aduce culoare și energie după-amiezilor de weekend”.

Organizatorii mai anunță că Palatul Episcopal Greco-Catolic „își deschide porțile pentru a deveni, timp de un weekend, Palatul Creativ. Aici vizitatorii vor descoperi expoziții ale designerilor locali, lucrări ale studenților Facultății de Arte, de la Universitatea Oradea, și ai Facultății de Arte, de la Universitatea Creștină Partium, precum și un târg de fashion sustenabil, „Designer Sustainable Fair”. 

Piața Ferdinand, „care a fost inaugurată în ediția anterioară ca locație în cadrul FestiFall, redevine o scenă de distracție urbană cu DJ Set-urile Dinsubsol și dj-i invitați. În locație vor mai fi amplasate food trucks, un drink zone și un cort destinat activităților pentru copii”. 

În premieră, strada Libertății se pregătește să găzduiască a treia scenă, cu un program muzical colorat cu world music și jazz. „Colaborarea cu Jazz in the Park aduce artiști de prim rang, care vor ajunge pentru prima dată în Oradea”, mai arată reprezentanții Visit Oradea.

Acrobații la înălțime

Ediția 2023 va găzdui totodată un spectacol aerian. „Spectacolul Sylphes este o producție impresionantă care combină dansul, acrobația, muzica și proiecția live, la peste 30 de metri înălțime. 15 acrobați spanioli vin pentru prima dată în Oradea, să cucerească cerul înstelat, în primele două seri ale festivalului. Creatorii Aerial Strada au pus în scenă spectacolele care au survolat cerurile a peste 45 de țări”, a spus Alexandru Chira. 

(sursa foto: Aerial Strada)

Un aspect important al noii ediții a Oradea FestiFall este faptul că va aduce artiști internaționali importanți. 

Duminică, 15 octombrie, pe scena orădeană va urca Richard Clayderman, legendar pianist francez. „Într-un moment cu totul special, scena FestiFall va fi luminată de prezența renumitului pianist și compozitor francez, Richard Clayderman. Cu o carieră impresionantă, Clayderman a lansat numeroase albume care au devenit adevărate succese. Cele mai populare lucrări de muzică clasică vor crea o atmosferă deosebită în Piața Unirii în seara de 15 octombrie, începând cu ora 20:00. Va fi acompaniat de 12 instrumentiști ai Filarmonicii de Stat din Oradea”, menționează organizatorii. 

De asemenea, orădenii vor putea să se bucure de concertul unei trupe apreciate de coveruri din Franța, Nouvelle Vague, care cântă un mix of bossa nova și new wave. Trupa a avut cinci albume de succes. 

Totodată, pe scena din Piața Unirii, publicul se va putea bucura de prezența artiștilor cunoscuți pe plan național precum Moonlight Breakfast, Loredana și Mădălina Pavăl Orchestra, alături de trupe locale consacrate precum NOR și Celelalte Cuvinte.

(foto: Facebook / Loredana)

Cu show de drone 

Ediția din această toamnă cuprinde și un spectacol cu 300 de drone care vor „dansa” pe cerul orașului. Va fi cel mai mare show cu drone dat în Oradea.

O altă premieră o reprezintă implicarea în festival a celor mai importante instituții culturale ale orașului. Oradea va fi sărbătorită cu o multitudine de programe artistice și educative în weekendul 13-15 octombrie. De la Teatrul Regina Maria, Teatrul Szigligeti, Filarmonica de Stat, Muzeul Țării Crișurilor, Inspectoratul Școlar Județean și până la liceele din Oradea, toate instituțiile se pregătesc cu activități și programe speciale. 

De asemenea, o mulțime de reprezentații de artă stradală vor împânzi timp de 3 zile strada Vasile Alecsandri, Piața Unirii, Piața Ferdinand și strada Republicii, pentru a sărbători Ziua orașului. Orădenii se vor bucura de spectacolele stradale de sunet și lumină ale celor de la Light Drummers, Steampunk Travelers și Light Walkers.

Participarea la toate evenimentele din Oradea FestiFall este gratuită, însă în cazul celor ținute în sălile de spectacol (Filarmonica, teatrele orădene), doritorii vor trebui să-și ridice bilete cu valoare 0 de la agenții, pentru a-și rezerva locurile. 


Program Festifall, ediția 2023

Vineri, 13 octombrie 2023

Piața Unirii

15:00    Moment artistic - Liceul de Arte Oradea

15:30    Moment artistic - Liceul de Arte Oradea

16:00    4 ani Guiness World Record - Kangoo Jumps

16:00 – 23:00    Palatul Creativ – Palatul Episcopiei Greco–Catolice de Oradea 

16:40    Moment artistic - Palatul Copiilor Oradea- Ansamblul Palatului „Florile Bihorului”

19:30   Concert - Moonlight Breakfast             

20:30   Concert - Loredana     

21:30   Sylphes - spectacol balet aerian

Piața Ferdinand – Dj&urban stage

16:00     DJ set Christia

20:00    DJ set Strigoi

Jazz by the river - strada Libertății (în parteneriat cu Jazz in the park)

18:00     7th Sense (HU)

20:30    New Fossils (HU)         

Activități urbane, culturale, educative

10:00 - 18:00     Colosseum – expoziție temporară a artistului plastic Aurel Roșu, Muzeul Țării Crișurilor Oradea, sala Etnografie, et. II

10:00 - 18:00     Patrimoniu recuperat. Obiecte nou intrate în colecțiile Muzeului Țării Crișurilor- Muzeul Tarii Crisurilor - parter (intrare libera)

10:00 - 18:00     Colecții militare ale tinerilor orădeni – expunere și prezentare obiecte, curtea Muzeului Țării Crișurilor Oradea, activitate organizată în colaborare cu Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” Muzeul Tarii Crisurilor - parter (intrare libera)

17:00 - 19:00     Recital aniversar de vioară cu Lucian Malița - Muzeul Memorial „Aurel Lazăr” (intrare liberă)

18.00 - 20.00     Lansare de carte: Pr. lect. dr. Florin Toader Tomoioagă, Unitatea pierdută a creației. Introducere în ecoteologia ortodoxă- Muzeul Memorial „Iosif Vulcan (intrare liberă).

18:00   Spectacol Schmürz- (Teatrul Szigligeti Oradea ) Cinema Transilvania -  intrare libera. „Le Schmürz” este câștigătorul Premiului pentru Cel mai bun spectacol al Festivalului Internațional de Artele Spectacolului „Atelier” din Baia Mare în anul 2023.

19:30  Concert simfonic - Armonii Festifall - Filarmonica de Stat Oradea - intrare libera                               

Sâmbătă, 14 octombrie

Piața Unirii

08:00 - 13:00  Piața volantă Festifall- Târg producători locali

10:00 - 19:00  Cort activități Banca Transilvania

12:00     Dans sportiv - Clubul Exclusive Dance

12:30     Moment artistic - Majoretele liceului Don Orione         

14:00    Moment artistic - Liceul Baptist Emanuel

15:00     Moment artistic - Palatul Copiilor Oradea

15:30     Moment artistic - Palatul Copiilor Oradea

11:00 – 23:00 Palatul Creativ – Palatul Episcopiei Greco – Catolice                    

18:30     Concert - NOR            

19:30     Concert - Celelalte Cuvinte                  

20:30    Concert - Mădălina Pavăl și Orchestra             

21:30     Sylphes - spectacol balet aerian                       

22:30    Show de drone

Piața Ferdinand – Dj&urban stage

14:00    DJ set Albui

18:00     DJ set Motiv

22:00    DJ set Olga Korol

23:00    Olga Korol (after party Casa de Cultură a Sindicatelor – intrare liberă)

Jazz by the river - strada Libertății (în parteneriat cu Jazz in the park)

18:00     Andrei Petrache Trio (RO)

20:30    Luiza Zan Quintet (RO)

Activități urbane

10:00 - 18:00     Colosseum – expoziție temporară a artistului plastic Aurel Roșu, Muzeul Țării Crișurilor Oradea, sala Etnografie, et. II Muzeul Tarii Crisurilor - parter (intrare libera)  

10:00 - 18:00     Patrimoniu recuperat. Obiecte nou intrate în colecțiile Muzeului Țării Crișurilor, Muzeul Tarii Crisurilor - parter (intrare libera)   

10:00 - 18:00     Colecții militare ale tinerilor orădeni – expunere și prezentare obiecte, curtea Muzeului Țării Crișurilor Oradea, activitate organizată în colaborare cu Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”  Muzeul Tarii Crisurilor - parter (intrare libera)   

10.00 - 12.00     Cusături pe etamină cu motive tradiționale – atelier, urmat de vizitarea Secției de Etnografie (grupă vârstă 7-14 ani, max 15 copii)  Muzeul Tarii Crisurilor - intrare pe baza de programare - 0259/706.101        

10.00 - 13.00     Locuri din Oradea și povestile lor - tur ghidat gratuit. Grupă de vârstă: + 14 ani (max. 20); programări la nr. de tel: 0259/706.101           

11:00 - 12.30      Vizită ghidată în sălile cu pictura murală și parcul arheologic al Palatului Princiar maximum 20 persoane; programări la nr. de tel: 0771741331- Cetatea Oradea

11:00 - 13:00      Activități de îndemânare: morișca de vânt - Curtea Muzeului Țării Crișurilor Oradea; Grupă de vârstă: 5-8 ani (max. 20); programări la nr. de tel: 0742054686     

13:00 - 15:00     Vizită ghidată în cadrul expozițiilor cultelor confesionale, maximum 20 de persoane; programări la nr. de tel: 0771741331- Cetatea Oradea

17:00 - 19:00     Proiecție de film - Remember Iuliu Maniu (1986)- proiecție de film, Muzeul Orașului Oradea, maximum 25 de persoane, programări la nr. de tel: 0771741331, Cetatea Oradea.

Duminică, 15 octombrie 2023

Piața Unirii

08:00 - 13:00 Piața volantă Festifall - Târg producători locali

10:00 - 19:00: Cort activități copii

12:30     Moment artistic - Liceul Don Orione    

13:00     Moment artistic - AUA Meloteraphy Music Studio

13:40    Moment artistic - Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu"

14:00    Moment artistic - Liceul Don Orione- Corul Liceului „Don Orione”

14:30    Moment artistic - Elevi ai Liceului de Arte Oradea

15:30     Moment artistic - Palatul Copiilor Oradea

11:00 – 23:00  Palatul Creativ – Palatul Episcopiei Greco – Catolice     

20:00    Concert - Richard Clayderman             

21:00    Concert - Nouvelle Vague                   

22:00    Spectacol artificii          

Secondary Stage - Piața Ferdinand

14:00    DJ Set Axel

18:00     DJ Set Robinski

21:00     Soundopamine

Jazz by the river - strada Libertății (în parteneriat cu Jazz in the park)

18:00     Jazzybit (RO)

20:30    Jazzbois (HU)

Activități urbane

19:00 - 21:00    Până când moartea ne va despărți - Cinema Transilvania - spectacol gratuit Teatrul Regina Maria

10:00 - 18:00   Colosseum – expoziție temporară a artistului plastic Aurel Roșu, Muzeul Țării Crișurilor Oradea, sala Etnografie, et. II (intrare liberă)

10:00 - 18:00   Patrimoniu recuperat. Obiecte nou intrate în colecțiile Muzeului Țării Crișurilor, Muzeul Tării Crișurilor - parter (intrare liberă)

10:00 - 18:00   Colecții militare ale tinerilor orădeni – expunere și prezentare obiecte, curtea Muzeului Țării Crișurilor Oradea, activitate organizată în colaborare cu Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” - Muzeul Tarii Crisurilor - parter (intrare libera)

10.00 - 13.00   Locuri din Oradea și poveștile lor - tur ghidat gratuit. Grupă de vârstă: + 14 ani (max. 20); programări la nr. de tel: 0259/706.101

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Buget de 1,6 milioane lei...
Vă dați seama se festival făcea și Buzatu de 1,25 milioane lei...??? Săracu'... l-au înhățat... ghinion... :))
Postat 26 Septembrie 2023, 16:02 de Taxi-driver
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON