Mai exact, ce poți păți dacă mergi la Poșta Mare din Oradea? Pentru că impresionanta clădire intrase deja de câțiva ani în auto-demolare, un coleg a avut curiozitatea să vadă dacă acolo nu cumva sălășluiesc mai multe lighioane decât la Grădina Zoologică. Evident că imobilul era deja nepotrivit pentru cerințele secolului XXI, singurul beneficiu pe care îl aducea orădenilor fiind că managerii din București, în loc să facă renovarea, preferau să achite Primăriei Oradea, anual, supraimpozitarea de 500%.
Pentru că am scris despre afacerea bulgărească, directorul Poștei Române, domnul Valentin Ștefan, ne-a dat în judecată, că deh, i-am jignit zidurile. În fond, un proces nu înseamnă mare lucru pentru ditamai directorul din Capitală, mai ales că nu plătește avocatul din buzunar, ci din banii Companiei.
Dar acum, ce să vezi, domnul director a ajuns la concluziile noastre, constatând că din banii de supraimpozitare putea renova de două ori sediul Poștei. În plus, se plăteau sume exorbitante și pentru încălzirea și iluminarea unui spațiu de 10.000 de metri pătrați, pentru activități care s-ar fi putut desfășura în niște birouri noi, confortabile și mult mai mici.
Acum, domnul Ștefan nu doar s-a angajat că va renova Poșta, dar are de gând să o și „mărite”. Locația este excelentă, iar clădirea, cu toate că e neîngrijită, este somptuoasă. Păi, dacă tot vrei să te scapi de ea, nu mai bine îl lași pe viitorul chiriaș, sau poate proprietar, să o renoveze după gustul lui?
E păcat că, atunci când vine vorba de banii statului, managerii nu se îngrijesc să-i chivernisească mai bine. Și nici nu le pasă că slujbașii se chinuie de ani de zile să muncească într-un mediu insalubru și ostil.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.