URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
14 Octombrie 2023, 14:45

Ce facem cu hainele?

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Oficialii europeni vorbesc tot mai des despre economia circulară, adică prelungirea vieții oricărui produs și reducerea la minimum a deșeurilor. Nu-i de mirare: omenirea lasă în urma ei gropi de gunoaie tot mai mari.

O provocare pentru economia circulară este industria textilelor, cu „fast fashion” - adică producția rapidă de piese de vestimentație în tendințele modei și la prețuri accesibile pentru cumpărători - în plină glorie.

Datele statistice ale Agenției Europene a Mediului arată că, pe continent, consumul de textile este a patra cauză ca mărime ce pune presiune asupra mediului înconjurător, după locuințe, alimente și mobilitate. Fie pentru că nu sunt de calitate sau au ieșit din tendințe, hainele se transformă prea repede în gunoi, și nu există nici soluții convenabile pentru reciclarea lor, nici obligații ferme.

Într-un singur an (2019), Europa a exportat 1,7 milioane de tone de textile uzate, iar jumătate din această cantitate a ajuns în țări din Africa, dar fără ca toate hainele trimise acolo să fie refolosite. Realitatea este că Europa „îmbracă” cu mizerii societățile mai sărace.

Până acum, singura măsură clară luată de UE a fost să introducă, din 2025, obligația colectării separate a deșeurilor textile. Ce se va întâmpla cu ele, odată colectate, este greu de spus, dat fiind că pe tot continentul sunt puține fabrici specializate în reciclarea lor.

În schimb, UE ar vrea să convingă europenii să renunțe la moda consumului. În Parlamentul European se dezbate strategia Uniunii privind produsele textile, care își propune ca, până în 2030, să combată efectele „fast fashion”, prin scheme de răspundere extinsă a producătorilor. Un efect preconizat este ca în următorii ani să prospere moda textilelor second-hand, tot mai multe branduri faimoase asigurând în magazinele lor spații dedicate acestor produse vestimentare.

Mai rămâne să înțeleagă și consumatorii că haina nu îl face pe om, dar în schimb face Pământul să fie plin de gunoaie ce puteau fi evitate.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON