URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 05 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În sfârșit, Primăria se apucă de proiectarea reabilitării și extinderii Stadionului Tineretului. Vreme de mulți ani baza sportivă a rămas la stadiul anilor 70, doar că ceva mai dărăpănată. De altfel, multe obiective au căzut pradă, în toată țara, lipsei de bani sau nepăsării, pentru că patrimoniul aparține diverselor ministere incapabile să acceseze fonduri europene.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 27 ianuarie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie foarte importantă cu privire la infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența stupefiantelor. Decizia a fost motivată și publicată în Monitorul Oficial, pe 28 ianuarie.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 Noiembrie 2024, 16:19

CCR a declanșat o nebunie: Renumărarea voturilor de la Prezidențiale nu poate fi făcută decât cu prețul amânării turului II

CCR a declanșat o nebunie: Renumărarea voturilor de la Prezidențiale nu poate fi făcută decât cu prețul amânării turului II sursa foto Inquam Photos / Octav Ganea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Decizia Curții Constituționale a României luată joi pentru renumărarea tuturor voturilor exprimate în primul tur al alegerilor prezidențiale nu poate fi pusă în practică de joi până vineri, așa cum au cerut judecătorii CCR. Un reprezentant al Biroului Electoral Județean Bihor afirmă că, din cauza deciziei CCR, al doilea tur, cel decisiv, riscă să fie amânat cu cel puțin o săptămână. Asta, dacă nu cumva se ajunge la reluarea alegerilor...

Ca un „ultimatum”, nerealist

„1. Reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule la alegerile pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024. 2. Înaintarea rezultatelor reverificării și renumărării Curții Constituționale de către Biroul Electoral Central. 3. Termen de judecată pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00”, sunt cele trei directive ale CCR adoptate joi, în urma înregistrării a două cereri pentru anularea rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale, desfășurat pe 24 noiembrie.

Decizia, însă, nu poate fi pusă în aplicare, așa cum a cerut CCR, până vineri la ora 14.00, iar asta din motive obiective, dintr-o serie de imposibilități tehnice și fizice, spune un reprezentant al BEJ Bihor, care o consideră „nerealistă” și „un ultimatum”.

„Pui în pericol alegerile parlamentare”

Conform legislației electorale, renumărarea voturilor nu este de competența Birourilor Electorale Județene, ci a Birourilor Secțiilor de Votare.

„Asta înseamnă să convoci, în Bihor, peste 4.000 de oameni, la 659 secții de votare cu câte 9 persoane în fiecare Birou. Presupunând că ar răspunde la telefoane ori mesaje, aceștia ar trebui să preia sacii sigilați cu buletinele de vot, să se deplaseze la sediile secțiilor și să înceapă renumărarea. O altă problemă este că președinții, locțiitorii și operatorii de tablete din birourile secțiilor de votare de la Prezidențiale sunt aceiași și în birourile secțiilor de votare pentru Parlamentare. Dacă ar participa acum la renumărarea voturilor de la Prezidențiale, nu ar mai fi apți din punct de vedere fizic să lucreze duminică la Parlamentare”, a explicat BIHOREANULUI, cu condiția protejării identității, un reprezentant al BEJ, solicitat să arate cum ar putea fi pusă în aplicare decizia CCR.

„În plus, mai este și Diaspora, nu ai cum să faci așa ceva în străinătate într-un timp așa scurt”, a adăugat reprezentantul BEJ Bihor.

Turul 2, amânat?

În această situație, afirmă sursa citată, este practic clară amânarea desfășurării celui de-al doilea tur al Prezidențialelor, programat pentru duminica viitoare, pe 8 decembrie.

„În condițiile în care duminica aceasta și luni trebuie numărate voturile pentru alegerile parlamentare, renumărarea voturilor pentru Prezidențiale poate începe cel mai devreme marțea viitoare. După validarea rezultatelor, nu va mai fi timp și pentru tipărirea și distribuirea buletinelor de vot pentru turul II al alegerilor prezidențiale, astfel că acesta va trebui amânat cu cel puțin o săptămână”.

Asta, dacă nu cumva se ajunge la concluzia că alegerile trebuie reluate cu totul, fiindcă, dacă renumărarea schimbă ordinea candidaților care se califică în turul doi, potrivit legii, se anulează rezultatele și se reia turul 1, nicidecum nu se continuă al doilea tur cu noii candidați.

Potrivit G4Media.ro, în cererea către BEC, Curtea Constituțională a invocat două motive pentru această cerere: ”numărul semnificativ de voturi nule” și ”neconcordanţele dintre voturile valabil exprimate și consemnarea acestora în procesele-verbale” pentru candidații Elena Lasconi și Ludovic Orban.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
BOLOJAN PREMIER
A demonstrat la Oradea si apoi Bihor că se poate.
Postat 29 Noiembrie 2024, 22:16 de Sandu2100
Votul e la noi. Inca!
Duminica niciun vot pt psd sau pnl, iar daca se reia votarea pt presedinte, niciun vot pt ma_ciuca sau pt covrigar!
Postat 29 Noiembrie 2024, 11:19 de pinonel
Nu se amână nimic, dacă la CCR sunt oameni cu capul pe umeri.
Georgescu președinte și Ciolacu premier. Asta ar fi configurația firească de putere, la acest nivel și raportat la această perioadă.
Postat 29 Noiembrie 2024, 10:08 de KP
PSD afară din țară
Împreună cu Iliescu si sicriul lui, cu formol cu tot, plecați dracului. Avem un BOLOJAN și v-ați bătut joc de el, PROSTILOR.
Postat 28 Noiembrie 2024, 23:54 de Sandu2100
Democratie fara vot nu exista.
Democratie fara sa tii seama de vot nu exista. Orice interventie e de neinteles. Daca structurile au informatii despre fraudare, cine a facut asta sa intre in puscarie imediat. Nu ca Clotilde. Traim in minciuni si presa si masmedia contribuie din plin la asta.
Postat 28 Noiembrie 2024, 22:03 de scarbit
Întreb, cine-i Georgescu?
Pentru că aici nu este vorba de a pierde ciolanul, aici este vorba de muuult mai mult. Se zvârcolesc ca râmele când dau de soare.
Postat 28 Noiembrie 2024, 19:03 de Maikeltroll
Dacă
se reiau alegerile,trebuie să dăm... înapoi sau ce a mâncat lupul e bun mâncat? Întreb pentru mai mulți prieteni care au votat cu un looser.
Postat 28 Noiembrie 2024, 18:52 de nealiniat
Cică sacii cu buletinele de vot..
..au ajuns prin curți, prin beciuri etc. Dacă îi vreo problemă la reteaua de canalizare / sanitara etc., dacă o mai rămas vreunul prin ploaie..ups. Mai se bagă câte un săculeț nou / fresh cu Ciolacu și uite-așa. Probabil că se anulează tot. Pe banii noștri. Bolojan nimic?! Tace ca Iohannis?!
Postat 28 Noiembrie 2024, 18:38 de georgemarian
Care partide de 35 de ani...
...conduc CCR-ul? Știe cineva? O mânuță pe sus vă rog! Poți tu vota cât vrei că re-numărarea e baza!
Postat 28 Noiembrie 2024, 18:13 de georgemarian
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.817 RON
  • 1 EUR = 4.9769 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON