Designerul Cătălin Botezatu a petrecut câteva zile de vis la Paris împreună cu cele două finaliste ale emisiunii "Burlacul", Mihaela şi Violeta.
În ultimul show, difuzat joi seara la Antena 1, telespectatorii i-au putut vedea pe cei trei vizionând un spectacol la celebrul "Moulin Rouge" ori pe Champs Elysees.
La final, plin de emoţie, Cătălin Botezatu a decis care este fata pe care o vrea alături. Aleasa lui Bote a fost Violeta Babliuc, care a izbucnit în plâns imediat după aflarea deciziei. "Violeta este cea mai naturală femeie pe care am cunoscut-o. Are acea notă de copilărie, de feminitate, de naivitate", a spus Botezatu.
Învinsă, Mihaela a fost răvăşită de faptul că nu a fost ea cea care a rămas cu Cătălin. "Se va întoarce la iubitul ei, în Italia", a spus Botezatu.
Acesta i-a dat câştigătoarei şi un inel în valoare de câteva mii de euro şi a promis că o va sprijini în ceea ce vrea să facă. "Categoric că va deveni manechinul meu preferat şi o voi promova. Am de gând să investesc toate resursele mele în Violeta şi s-o ajut să ajungă acolo unde îşi doreşte ea, indiferent care vor fi opţiunile ei profesionale. Indiferent cum va decurge relaţia noastră, îi voi fi un bun prieten", a mai spus designerul.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.