URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 30 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu cred că există un cetățean care ar dori să-și vadă casa distrusă numai pentru că acolo trebuie să treacă un drum ori să se facă un pasaj sau un sens giratoriu. Și chiar dacă sumele oferite drept despăgubire sunt generoase, ceea ce nu e cazul la scârțara Primărie Oradea, tot mai rămâne disconfortul de a-i scoate pe oameni din rutina zilnică.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
06 Iunie 2017, 10:01

Cât de mult ne iubim copiii?

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Potriveala calendarului şi ambiţia Partidului de a fi popular, de a ne da "liber" şi de a trece plin de sfinţi, ne-a scos din priză din ajunul lui 1 Iunie până de lunea Rusaliilor. Părinţi, mătuşi, bunici, toţi ne-am străduit de Ziua Copilului să le oferim o bucurie, cât de mică, micuţilor noştri. După ce le-am luat care o kendama, care doar o ciocolată, iar în cazurile fericite ne-am şi petrecut ziua cu ei, ne-am întors la ale noastre. Ne-am procurat tradiţionalii mititei şi strămoşeasca bere, şi am petrecut "cum se cuvine" (aşa ne asigură TV-urile) "binemeritata" minivacanţă.

Nu cred că în aceste zile ne-am oprit mulţi asupra unei ştiri, totuşi, importante. Chiar de Ziua Copilului, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului a sesizat Parchetul General asupra tratamentelor neomenoase aplicate copiilor în perioada comunistă în trei cămine spital, între care şi cel din Cighid - Bihor, unde în doar doi ani şi jumătate, între 1 octombrie 1987 şi 31 martie 1990, au fost lăsaţi să moară 138 de copii cu deficienţe psihice. Un demers care, ca multe altele, trebuia făcut de mult, pentru că în comunism aşezămintele de acest fel erau adevărate centre de exterminare, în care regimul "casa" în linişte, după modelul nazist, exemplarele ratate ale "omului nou", copii născuţi cu malformaţii în urma unor avorturi nereuşite, dar şi a malnutriţiei, poluării, ignoranţei etc.

Da, nu e o plăcere să-ţi aminteşti orori. Dar nu uitaţi că mulţi dintre vinovaţi - foşti miniştri, mahări ai Partidului, şefi de Direcţii Sanitare, de spitale şi de orfelinate - încă trăiesc, şi încă bine, cu pensii speciale. Mulţi sunt chiar părinţii lupilor tineri care ne conduc acum. Pentru cei peste 10.000 de copii omorâţi în comunism prin înfometare, frig, privare de medicaţie şi fără niciun efort de recuperare, cineva trebuie să plătească. Fie şi tardiv, fie şi simbolic.

Dar nu cumva pruncuciderea continuă, în surdină, şi în democratură? Din 1990 au fost avortaţi peste un milion de copii, de data asta nu din lipsa anticoncepţionalelor, ci a educaţiei. Peste jumătate din cei 3,6 milioane de copii ai României trăiesc sub spectrul sărăciei, mii de copii sunt puşi să cerşească, să se prostitueze, exploataţi ca vitele de povară. Avem cea mai ridicată rată a abandonului şcolar din Europa. Dintre adolescenţi, jumătate consideră că succesul în viaţă e să părăsească ţara. Nou-născuţii mor prin spitale arşi sau ucişi de malpraxisul tot mai multor posesori de diplome calpe. Mii de copii de vârstă şcolară trăiesc doar cu laptele şi cornul guvernamental de tot mai proastă calitate, iar mai nou nu suntem în stare nici măcar să-i vaccinăm, ca să nu piară de boli pe care le credeam eradicate.

Copiii noştri, de fapt, sunt buni doar la serbări, doar pentru propagandă, să ne lăudăm cu ei pe Facebook (deja aşa le spunem la mulţi ani, virtual) şi să-i bage Partidul în postere mândre de campanie. În rest, nu sunt decât o nouă viitoare generaţie de sacrificiu, ca noi şi ca părinţii noştri, pentru că le lăsăm moştenire nu o ţară mai bună, aşezată, civilizată, bine gospodărită, educată, ci datoriile pentru "bunăstarea" de acum.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Înafară de partea cu vaccinurile
..aveți dreptate. Cît privește actul introducerii direct în fluxul sangvin al copiiilor, al mercurului(tiomersal), formaldehidei, aluminiului, glutamatului monosodic, adjuvanților și a unor virusuri recombinante, e mai degrabă crimă și NU vre-o binefacere. Autismul nu exista pe vremuri, acum este un adevărat dezastru. Cei mai sănătoși copii pe care i-am văzut, sunt cei nevaacinați. Însă sunt bine îngrijiți, din toate punctele de vedere. Decesele datorate rujeolei, au survenit pe un fond de probleme grave de sănătate preexistente. Căutați Nuvaccinurilor.
Postat 06 Iunie 2017, 14:34 de Oarecine
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6036 RON
  • 1 EUR = 4.9747 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON