URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 20 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Indiscutabil că piețele volante din Oradea au succes. Poate și pentru că tradiționalele piețe încep să dispară, Nufărul și Ioșia fiind deja două mari cartiere lipsite de așa ceva. Pe de altă parte, nici piețele care au mai rămas încă în picioare nu sunt întotdeauna pe placul mușteriilor. Mare parte dintre țăranii care vând în Rogerius sau la Cetate nu sunt decât niște reselleri, adică revând cu un preț mai mare marfa adusă de la West Market...
Zic şi eu
Adrian Cris
Controversele asupra Inelului Metropolitan de Nord al Oradiei au revenit în actualitate, așa cum era de așteptat, după ce în campania pentru alegerile locale un grup de proprietari din Podgoria și Paleu au organizat nu mai puțin de 5 proteste, lacom instrumentate politic de USR și PSD.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
29 August 2024, 09:43

CAS Bihor reamintește: Asigurații peste 40 ani au dreptul la investigații pentru prevenție, vezi care sunt acestea!

CAS Bihor reamintește: Asigurații peste 40 ani au dreptul la investigații pentru prevenție, vezi care sunt acestea! foto generic, arhivă BIHOREANUL
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Casa Județeană a Asigurărilor de Sănătate Bihor amintește persoanelor asigurate a căror vârstă depășește 40 de ani și sunt „asimptomatici”, adică nu știu să sufere de vreo afecțiune, că beneficiază de investigații recomandate pentru prevenție, adică pentru depistarea precoce a unor eventuale boli.

Așa-numitul pachet de prevenție cuprinde de la consultații până la investigații paraclinice, adică analize de laborator, fiind reglementat de un ordin comun al conducerii Ministerului Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, și anume Ordinul 1857/441/2023.

De la medicul de familie

Potrivit actului normativ, „Toate persoanele asimptomatice cu vârsta de 40 ani şi peste beneficiază de 1- 3 consultaţii/asigurat/pachet prevenţie ce se decontează anual”, pachetul de prevenţie cuprinzând maximum trei consultații ce pot fi acordate într-un interval de maximum 6 luni consecutive: consultaţie de evaluare iniţială, consultaţie pentru intervenţie individuală privind riscurile modificabile şi consultaţie pentru monitorizare/control.

Pachetul de prevenţie se decontează anual, el fiind stabilit de medicul de familie, care evaluează expunerea la factorii de risc și completează o riscogramă pentru persoanele din lista de pacienți care se încadrează în categoria de beneficiari.

Tot medicul de familie măsoară tensiunea arterială, IMC (indicele de masă corporală), află istoricul familial de deces prematur prin boli cardiovasculare şi/sau ale metabolismului, statusul de fumător, transmițând aceste date în PIAS (Programul Informatic al Asigurărilor de Sănătate) odată cu raportarea serviciului, în vederea validării acestuia.

Investigațiile preventive

În cadrul consultaţiilor preventive, beneficiarii pachetului de prevenție au dreptul la analize de laborator pe baza biletului de trimitere eliberat de medicul de familie, dacă în anul în care se acordă consultaţiile preventive de evaluare a riscului individual nu au efectuat aceste investigaţii.

Investigaţiile paraclinice recomandate pentru prevenţie pentru adultul asimptomatic cu vârsta cuprinsă între 40 şi 60 de ani sunt:

        - hemoleucogramă completă

        - proteina C reactivă

        - glicemie

        - colesterol seric total

        - LDL colesterol

        - creatinină serică cu determinarea ratei de filtrare glomerulară estimată - RFGe

        - TGO

        - TGP

        - determinarea raportului albumină/creatinină în urină (RACU)

        - examen microscopic al secreţiei vaginale la femeile active sexual

        - test imunologic cantitativ pentru depistarea hemoragiilor oculte în materiile fecale, pentru femei şi bărbaţi, începând cu vârsta de 50 de ani și până la vârsta de 60 de ani inclusiv, o dată la 2 ani

        - pentru femei la risc înalt cu vârsta cuprinsă între 40 şi 49 de ani inclusiv, ecografie de sân şi mamografie 2D, anual

        - pentru femei începând cu vârsta de 50 de ani până la vârsta de 60 de ani inclusiv, mamografie 2D, o dată la 2 ani

        - testare HPV

        - TSH şi FT4 la femei

        - pentru bărbaţi, PSA, începând cu vârsta de 50 de ani, o dată la 3 ani. 

De notat că aceste servicii sunt decontate de CAS pentru asigurați, deci pot fi efectuate gratuit, însă aceștia se confruntă adesea cu insuficiența fondurilor disponibile la nivelul prestatorilor de servicii, în special la final de lună.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4504 RON
  • 1 EUR = 4.9744 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON