URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 01 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
13 Martie 2012, 14:32

Caritas Eparhial organizează o loterie pentru a le putea oferi duşuri gratuite oamenilor străzii

În perioada 8 martie - 25 aprilie, Asociaţia Caritas Eparhial organizează o loterie pentru a putea continua programul "Duşuri pentru oamenii străzii", în cadrul căruia, de două ori pe săptămână, în funcţie de programări, aceştia pot să se spele, iar dacă au nevoie, să primească şi un schimb de haine, la centrul Maria Rossa, din strada Theodor Aman. Acolo funcţionează şi o cantină unde mănâncă gratuit aproximativ 35 de nevoiaşi.

"În România nu există programe prin care să fie alocate fonduri pentru astfel de servicii. În schimb, cheltuieli există pentru duşuri, prosoape, apa caldă, săpun, lame de bărbierit şi alte produse", a afirmat pr. Olimpiu Todorean, preşedintele Caritas Eparhial Oradea.

Drept urmare, în această perioadă, orădenii pot achiziţiona, la preţul de 5 lei, un bilet de loterie de la Librăria Gutenberg (strada Episcop Mihai Pavel nr. 4) sau de la voluntarii asociaţiei. Premiile, oferite pro-bono de diferite firme sau asociaţii, sunt însemnate. Marele premiu este o excursie de o săptămână la Rimini, în Italia, cu transportul, cazarea şi masa asigurată, urmat de un weekend în Băile Felix pentru două persoane, şcoala auto categoria B pentru o persoană şi produse electrocasnice.

"Extragerea premiilor va avea loc pe 30 aprilie, ora 11, la sediul Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea, în prezenţa presei. Orice persoană care doreşte este liberă să participe la extragere", se arată într-un comunicat al asociaţiei.

Numerele câştigătoare cu premiile aferente vor fi afişate pe site-ul asociaţiei, www.caritaseparhial.ro. "Persoanele care se află în posesia unui bilet de loterie câştigător pot veni să îşi revendice premiul de la sediul asociaţiei, de luni până vineri, între orele 9 şi 15, dar nu mai târziu de 10 mai 2012", se mai arată în comunicat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
:)
super acei oameni merita:)
Postat 29 Mai 2012, 19:59 de Lluvia
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON