URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 05 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În sfârșit, Primăria se apucă de proiectarea reabilitării și extinderii Stadionului Tineretului. Vreme de mulți ani baza sportivă a rămas la stadiul anilor 70, doar că ceva mai dărăpănată. De altfel, multe obiective au căzut pradă, în toată țara, lipsei de bani sau nepăsării, pentru că patrimoniul aparține diverselor ministere incapabile să acceseze fonduri europene.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Martie 2021, 09:37

Carieră ilegală, descoperită de comisarii de mediu într-un sat din Bihor. Au fost sesizaţi procurorii (FOTO)

Carieră ilegală, descoperită de comisarii de mediu într-un sat din Bihor. Au fost sesizaţi procurorii (FOTO) foto: Garda de Mediu Bihor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Comisarii Gărzii de Mediu Bihor au descoperit, în satul Picleu din comuna Brusturi, o carieră ilegală, unde s-au excavat nisip fără niciun fel de autorizaţie.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de instituţie, sesizaţi de un cetăţean, comisarii au mers în control şi au văzut că în zonă s-au făcut lucrări de exploatare de resurse minerale, mai precis de nisip.

"În această zonă au fost identificate urme de excavare / exploatare a nisipului, dimensiunile estimate ale acestui perimetru fiind de circa 30 m lăţime, circa 18 m front în adâncime şi circa 10 m înălţime, din care circa 2,5 m sol vegetal", se arată în comunicat.

Comisarii de mediu au cerut Primăriei Brusturi detalii privind proprietarul terenului, însă, potrivit documentului, "conducerea UAT Brusturi nu a putut oferi niciun fel de lămuriri". În schimb, verificările făcute de Garda de Mediu Bihor au confirmat că, pe respectivul amplasament, nu există nicio autorizaţie pentru exploatarea nisipului.

Drept urmare, Garda de Mediu Bihor "a sesizat organele de urmărire penală, în vederea constatării existneţei sau inexistenţei unei infracţiuni, precum şi pentru stabilirea persoanelor vinovate de săvârşirea acesteia".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.817 RON
  • 1 EUR = 4.9769 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON