URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 05 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În situația în care cererea introdusă nu este timbrată, judecătorul îi va pune reclamantului în vedere că, în termen de maximum 10 zile de la data primirii notificării, are obligația să achite suma respectivă, sub sancțiunea anulării cererii. În această situație, însă, pe lângă plată, cetățeanul mai are două posibilități: fie să conteste modalitatea de stabilire a taxei, dacă aceasta este greșită, fie să formuleze o cerere de ajutor public judiciar, dacă se încadrează în limitele de venit legale pentru a obține această facilitate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
17 Septembrie 2020, 17:55

Candidaţii POL acuză Primăria Oradea că „umflă” suprafeţele verzi din oraş şi că numără arbuştii şi gardul-viu alături de arborii plantaţi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pe vremuri colaborator al primarului Ilie Bolojan, acum candidat din partea Partidului Oamenilor Liberi la Consiliul Local Oradea, ecologistul Orlando Balaş a lansat, joi, un nou şir de acuze la adresa edililor liberali, arătând că suprafaţa de spaţii verzi din Oradea a fost „umflată” din pix, doar ca să pară că urbea respectă normele europene, şi că atunci când se laudă cu plantările de arbori, Primăria nu spune că, de fapt, sădeşte şi arbuşti care nici măcar o jumătate de metru nu ating înălţime.

Balaş a prezentat şi dovezi, arătând documente şi informaţii din cadastrul verde al oraşului, care niciodată n-a fost la dispoziţia cetăţenilor.

„Verde din pix”

Potrivit lui Balaş, minciuna a început în 2011, când Primăria a prezentat rezultatele primului cadastru verde făcut în Oradea, de firma angajată de municipalitate, Geodis, „o firmă serioasă cu realizări respectabile în domeniu”. În memoriul tehnic de predare a lucrării, Geodis a informat Primăria că suprafaţa totală a spaţiului verde din Oradea este de 595 ha, din care 442 ha spaţii verzi amenajate, 66 ha de terenuri degradate ce pot deveni spaţii verzi şi 87 ha de cimitire.  

Culmea este că, potrivit lui Balaş, peste aceste date cineva a tăiat cu pixul şi le-a înlocuit, făcând să pară că Oradea are 663 ha spaţii verzi, din care 510 amenajate. „Pe acest document, care are suprafeţe calculate în mod nejustificat, cineva mai face o corectură din pix şi modifică suprafaţa spaţiului vede, fix cât era necesar pentru ca primăria să declare că oraşul are o suprafaţă verde de 25 mp/locuitor”, a declarat Balaş, într-o conferinţă de presă susţinută joi.

În realitate, Oradea ar avea doar 302 ha de spaţii verzi, ceea ce înseamnă 13 mp/locuitor, mult sub normele europene.

Ecologistul susţine că de fapt cadastrul verde a fost „umflat” cu spaţii verzi de la marginea Oradiei care sunt departe de a fi locuri de relaxare, cum e cazul fostelor sere de pe Calea Borşului, năpădite de buruieni şi unde niciun orădean nu se relaxează, în natură.

De altfel, despre această „şmecherie” a Primăriei a relatat şi BIHOREANUL, la începutul acestui an, dar edilii oraşului nu au comentat situaţia, lăsând fără explicaţii motivul pentru care au introdus în cadastrul verde suprafeţe degradate.

Probleme la plantări

Orlando Balaş a mai spus că Primăria minte şi când spune că Oradea are 124.094 arbori (informaţie regăsită în HCL 511/2011 pentru aprobarea cadastrului verde), pentru că Geodis ar fi inventariat şi arbuştii care nu cresc mai mult de 50 de cm ori gardul viu.  

Ecologistul critică şi faptul că municipalitatea a introdus obligaţia plantării de arbori care au circumferinţa trunchiului de minimum 26 cm, pentru că, susţine el, aceştia riscă să se usuce mai repede. „Niciun arbore nu rezistă fără tratamente, dacă e plantat atât de bătrân”, a spus Balaş.

Dacă ar planta arbori cu o circumferinţă mai mică, Primăria nu doar că ar plăti mai puţin, ci ar avea şanse mai mari să îmbunătăţească fondul vegetal al urbei. Eşecul plantărilor a fost exemplificat de Balaş cu mai mulţi arbori sădiţi în anii trecuţi în Parcul Nicolae Bălcescu, pe latura dinspre strada Sucevei, şi care sunt aproape complet uscaţi.

Ecologistul a mai spus că Primăria trebuie să aibă propriii angajaţi la întreţinerea arborilor, pentru ca firmele să nu mai fie interesate să toaleteze crengi la volum, dar şi să consulte specialişti atunci când avizează tăieri de arbori.

Strategia culturală unde e?

Pe de altă parte, în aceeaşi conferinţă de presă, candidatul POL la Primăria Oradiei, Mircea Jacan, a criticat municipalitatea că n-a mai adoptat o strategie culturală pentru oraş din 2013, dar şi că strategia precedentă, pentru anii 2009-2013, n-a fost respectată. „Cultura se reduce la concerte, focuri de artificii şi influenceri aduşi pe bani”, a spus Jacan.

Fostul jurnalist propune ca Primăria să reînfiinţeze Casa de Cultură a Municipiului, să amenajeze un spaţiu expoziţional generos în oraş şi să acorde finanţări pentru proiecte de cultură, tineret şi sport.

De asemenea, Mircea Jacan a criticat decizia administraţiei liberale din Oradea de a construi un stadion în oraş, spunând că mai util ar fi ca municipalitatea să amenajeze stadioane mai mici sau săli de sport în cartiere. „Deplâng transformarea stadionului Voinţa în parcare”, a mai spus candidatul PMO la fotoliul de primar.

Jacan mai consideră utilă acordarea de vouchere de 200 sau 300 lei pentru copiii care se înscriu la un club sportiv, bani pe care să-i folosească pentru achiziţia de echipamente.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Alo!...aloha
"documente şi informaţii din cadastrul verde al oraşului, care niciodată n-a fost la dispoziţia cetăţenilor." Pai ce facem noi aici?Ne apucam sa share-uim cu cetateanul,cu alegatorul,bucataria noastra interna?Ati vrut dezvoltare,ati primit dezvoltare...Acuma vreti si formula magica? Nu cumva vreti si ecuatia de functionare a Termoficare SA?Ia uite cum "Tribunalul Bihor ne-a dat dreptate în prima instanţă, dispunând ca pârâta Termoficare SA Oradea să ne comunice informaţiile solicitate încă din 22 octombrie 2019";"E clar că administraţia publică locală nu doreşte ca publicul larg să afle informaţiile ";"cel mai probabil decizia va fi să facem recurs la Curtea de Apel", a spus directorul comercial al Termoficare, Dan Creţu. Hai,valea cu scaunele din parc,sa va bagati voi nasul in chilotii Primariei Oradea,doar nu vreti si sa candidati? Acuma cind orasul e pus pe roate...
Postat 17 Septembrie 2020, 22:04 de excalibur
Fara CSM
In loc sa aloce milioane de euro pentru cativa sportivi de performanta mai bine cate un pic la fiecare copil si astfel banii ajung la cluburi de sport private. Legat de spatii verzi... Trebuie doar sa copiem ce si cum se face mai la vest de noi.
Postat 17 Septembrie 2020, 21:47 de ip
Interesant
Nu stiu ce solutii au stimabilii pentru cresterea suprafetei verzi in interiorul orasului si nici de unde ar scoate bani pentru proiectele sportive si culturale. Pe Jacan il stiu de pe vremea cand era antrenor de karate langa Bridge si parea a fi un om responsabil. Cum o fi azi, dupa stagiul la CJ nu stiu zau. Sigur ca ne interesează spatiile verzi si restul insa as fi curios sa aflu ce solutii ar avea pentru țânțarii care au invadat orasul si de care nicicum nu scapam cu toate trâmbițatele dezinsectii, facute la norma in acest an. As mai intreba si de tigrul platanului care a invadat si ciresii in acest an. Daca ar garanta cu pozitia vizata in CL pentru starpirea tantarilor si tigrului platanului, eu l-as vota pe Jacan. Primul mi se pare ca doar cauta nod in papura cu spatiile verzi, de vreme ce nu ofera solutii.
Postat 17 Septembrie 2020, 21:28 de Doru2019
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.564 RON
  • 1 EUR = 4.9748 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON