În doar câteva săptămâni, este posibil ca România să se relaxeze, din perspectiva restricțiilor anti-Covid. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că din martie s-ar putea renunța la certificatul digital sau la purtatul măștii în exterior. Totodată, este posibil ca starea de alertă să nu mai fie prelungită.
Decizia privind restricțiile se va lua după ce România va ajunge la o rată de incidență scăzută. „Ultimele restricții care se vor ridica, dacă pot fi considerate așa, vor fi legate de utilizarea măștii în interior”, a precizat Rafila, într-un interviu la Digi24. „În rest, probabil că vom putea reveni la normal și sper să putem să renunțăm și la starea de alertă, care deja se prelungește de aproape doi ani în România. Ne putem gândi că vom putea scăpa de mască chiar și în interior, dar lucrurile trebuie făcute gradual”, a subliniat ministrul.
Premierul Nicolae Ciucă a confirmat și el, miercuri, că discuțiile despre eventuale măsuri de relaxare ar putea avea loc începând de săptămâna viitoare. „Nu vreau să mă antepronunț. Am discutat cu dl ministru Rafila și el a spus că după 15 februarie, în funcție de datele în evoluția infectărilor, vom putea să discutăm despre măsurile care pot fi luate la nivelul guvernului”, a declarat Ciucă, la Antena3.
Tot săptămâna viitoare se va discuta și dacă poate fi ridicată starea de alertă, după doi ani. Hotărârea actuală care instituie această stare va expira pe 6 martie.
Dacă România va ieși din starea de alertă, majoritatea restricțiilor vor fi ridicate, a spus și Rafila. „Ridicarea stării de alertă va duce și la ridicarea majorității restricțiilor. Masca nu este neapărat o restricție, este o metodă de protecție. Și chiar dacă ea, din punctul de vedere al obligativității, va dispărea, sigur că în interior, în spații aglomerate, cel puțin pentru o perioadă de timp, probabil că vom recomanda utilizarea în continuare a măștii”, a declarat, sâmbătă, ministrul Sănătății.
Potrivit acestuia, masca ar trebui purtată și după ridicarea stării de alertă, în semn de „respect față de ceilalți”.
Sâmbătă, în România, au fost anunțate 18.571 de noi infectări cu Covid-19, cu 3.986 mai puțin decât în ziua anterioară. 2.141 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.