Călugări contra Statului: Cum încearcă Ordinul Premonstratens să pună mâna pe 1.000 de hectare care nu îi aparţin!

Premieră în Justiţia românească! Un Ordin călugăresc catolic din Oradea, Premonstratens, vrea reluarea unui proces început în 1936 despre care susţine că nu s-a finalizat până în ziua de azi, pentru a-şi recupera averi care valorează în prezent sute de milioane de euro.

Atunci, în urmă cu aproape opt decenii, constatând că Ordinul Premonstratens nu avea calitatea de persoană juridică, deci nu putea deţine în proprietate bunuri imobile, dar şi în baza unor documente ce arătau că încă din perioada Imperiului Austro-Ungar pământurile pe care le exploata nu au fost ale sale, ci ale statului, Judecătoria Oradea dispunea înscrierea în Cartea Funduară a proprietăţii Statului Român.

Acum, la 76 de ani distanţă, profitând că şi-au dobândit personalitatea juridică datorită neştiinţei de carte şi de lege a politicienilor care au condus Secretariatul de Stat pentru Culte după Revoluţie, Premonstratenşii încearcă marea lovitură. Să întoarcă istoria până în Evul Mediu şi să pună stăpânire pe un imobil impozant din centrul Oradiei şi pe întinse terenuri din împrejurimile acestuia.

Revizionism în justiţie

Până nu demult, orice orădean ştia că, aşa cum Ordinul călugărilor catolici Mizericordieni revendică sediul fostei Policlinici Mari din strada Republicii după ce a reprimit deja localurile fostului Spital de Boli Infecţioase din bulevardul Magheru şi ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă din strada Snagov, Premonstratenşii pretind clădirea Colegiului Naţional Mihai Eminescu din strada Roman Ciorogariu şi terenurile din centrul staţiunii Băile Felix, afirmând că acestea le-au aparţinut "în netulburată stăpânire" încă din Evul Mediu, de prin secolul XII, de când există în această parte de lume. Era vorba de 27 de terenuri din staţiune, totalizând 135.619 metri pătraţi, unele ocupate cu construcţii.

Anul aceasta, însă, Ordinul Premonstratens a venit cu o surpriză de proporţii: cere să-i fie înapoiate şi terenul din strada George Bariţiu pe care se află Stadionul Voinţa, iar în comunele Sânmartin şi Hidişelu de Sus susţine că a avut alte 1.000 de hectare de terenuri arabile, păşuni, păduri şi construcţii. Noutatea a ieşit la iveală abia după ce, în luna martie, Ordinul Premonstratens a depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o acţiune extraordinară, pentru continuarea unui proces început în anul 1936.

"În comuna Sânmartin Ordinul deţine: Biserica, Mănăstirea, clădiri de economie, moara de apă, stabilimentul Băile Felix, 5 edificii de hotel, 3 edificii de băi, locuinţele particulare (...), 126 hectare, etc", se arată în acţiunea înregistrată la ÎCCJ, completată ulterior cu numeroase precizări cum că în Oradea a deţinut şi 2 hectare de vie, la Sânmartin 200 hectare de teren arabil, la Hidişelu de Jos 616 hectare, la Hidişeu de Sus 242 hectare, la Târguşor 63 hectare, iar la Betfia 12 hectare.

De ce Premonstratenşii se leagă tocmai de un proces din perioada interbelică, deşi în baza legislaţiei româneşti, prin Ordonanţa de Guvern 94/2000, pot fi revendicate doar bunuri confiscate de regimul comunist între 6 martie 1945 şi 22 decembrie 1989? Explicaţia vine la capătul unei poveşti pe cât de stufoase, pe tot atât de palpitante - o istorie despre rapacitate, ocupaţie seculară, patriotism şi erudiţie a politicienilor şi cărturarilor care au apărat interesele României după Marea Unire, dar şi despre indiferenţa şi chiar corupţia urmaşilor lor de acum.

O poveste pe care BIHOREANUL o va depăna, începând din această săptămână, într-un serial ce va conţine informaţii în detaliu, spectaculoase şi inedite, relevante atât în ce priveşte revendicările Premonstratenşilor, cu argumentele care le însoţesc, cât şi motivele pentru care Statul Român este îndreptăţit să le respingă.

Pretenţii respinse

Conflictul juridic dintre Ordinul Premonstratens şi Statul Român, materializat până acum în 12 procese aflate la mai multe instanţe, de la Judecătoria, Tribunalul şi Curtea de Apel din Oradea până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, a fost declanşat după ce în 2003 Premonstratenşii, reprezentaţi la acea vreme de Kincses Elod (foto) - avocat din Târgu Mureş şi lider al UDMR care a lansat conceptul de "autonomie naţională a maghiarilor din Transilvania" - a depus la Comisia specială de retrocedare a bunurilor bisericeşti abuziv confiscate de regimul comunist o cerere prin care, în baza Ordonanţei de Guvern 94/2000, revendica clădirea Colegiului Mihai Eminescu din Oradea şi terenurile din centrul staţiunii Băile Felix.

Pe ce temei? Acestea le-ar fi fost confiscate în 1948, când Statul Român îşi trecea în proprietate bunurile imobile ale "bisericilor şi congregaţiilor ce au servit pentru funcţionarea şi întreţinerea instituţiilor de învăţământ confesionale". Proba, au arătat Premonstratenşii, ar fi Încheierea nr. 2435 din 1948 a Judecătoriei Oradea prin care s-a radiat din Cartea Funciară dreptul de proprietate al Ordinului şi s-a transcris proprietatea în favoarea Statului Român.

Numai că, în loc să-i dea satisfacţie, Comisia specială de retrocedare a decis în noiembrie 2009 să respingă cererea, cu argumentul că nu făcea obiectul OG 94/2000, deoarece intabularea din 1948 nu era prima, ci a doua, şi nu fusese făcută în baza Decretului de naţionalizare 176/1948, ci a Legii 260/1945. Or, aceasta n-a fost nicidecum o lege de naţionalizare, ci de reparare, care doar a anulat, în baza Convenţiei de Armistiţiu dintre beligeranţii celui de-al II-lea război mondial, toate actele normative emise în perioada 1940-1945 de către regimul fascist al lui Miklos Horthy, în timpul ocupaţiei asupra Transilvaniei de după Dictatul de la Viena din august 1940. Inclusiv un act normativ, Ordonanţa 1440/1941, care a avut ca finalitate radierea proprietăţii Statului Român asupra bunurilor Premonstratenşilor ce data dinainte de război.

Adevărul istoric

Astfel a ajuns Ordinul Premonstratens să atace prima intabulare a Statului Român, consemnată în Cartea Funciară prin Încheierea 3461/1937, dispusă tot de Judecătoria Urbană Oradea. Ce s-a întâmplat atunci?

Versiunile poveştii diferă radical. Reprezentanta Ordinului, o anume Varga Andreea Tunde, cetăţean maghiar domiciliat în Budapesta, susţine că "aşa-zisul profesor universitar Onisifor Ghibu", care "nici măcar nu avea studii juridice", ba mai şi era "naţionalist" şi "antimaghiar", s-a "dat" drept delegat al Ministerului Instrucţiunii Publice pentru a "spolia" Ordinul Premonstratens prin transcrierea dreptului de proprietate al acestuia în numele statului, fără niciun proces.

În schimb, actele demonstrează că Ghibu, o somitate în drept, profesor universitar la Cluj, fusese delegat special nu doar de Ministerul Educaţiei, ci şi de cel al Muncii, deoarece studiase 17 ani istoria Ordinului şi a Imperiului Austro-Ungar, precum şi Dreptul civil maghiar, demonstrând că Premonstratenşii nu aveau personalitate juridică, iar bunurile le deţineau încă din vremea Austro-Ungariei doar în administrare, nu şi în proprietate. De altfel, tocmai documentarea sa i-a ajutat pe cei 14 avocaţi ai ministerelor să câştige şi recursul soluţionat la Tribunalul Bihor în 1938, instanţa dispunând chiar plata a 10.000 lei cheltuieli de judecată de către episcopul romano-catolic al vremii şi de cei doi fruntaşi ai Premonstratenşilor.

Aceeaşi mandatară a Ordinului afirmă în acţiunile prin care acum încearcă reluarea procesului la Înalta Curte că Ghibu ar fi uzat de forţă împotriva Premonstratenşilor, dispunând o percheziţie abuzivă şi evacuarea acestora din sediu. În replică, însă, un Raport al Inspectorului General al Jandarmeriei informa ministrul de Interne că în urma percheziţiilor de la sediul Premonstratenşilor, care era şi sediul Partidului Maghiar din Oradea, s-a descoperit că Ordinul era o adevărată "oficină" de spionaj a Ungariei.

Va urma

Cert e că, dincolo de susţinerile Premonstratenşilor şi ale avocaţilor statului din perioada interbelică, apelul extraordinar făcut în perioada interbelică la Înalta Curte de Casaţie nu s-a mai judecat din pricina apropierii războiului, iar apoi a instaurării regimului comunist, împrejurări pe care BIHOREANUL vi le va prezenta pe larg în episoadele viitoare.

Tot atunci vom face şi profilul anonimului "prepozit-prelat" Fejes Rudolf Anzelm şi pe cel al Andreei Varga, cea care reprezintă acum Ordinul în faţa autorităţilor române, recomandându-se când simplu "mandatar" al acestuia, "fără pregătire juridică", când "istoric", în ambele ipostaze terorizând ani întregi nu doar funcţionari ai Arhivelor Naţionale din Oradea şi din Bucureşti, cărora le solicita diverse acte în regim urgent, ci şi miniştri din Guvernul României şi chiar magistraţi ai Înaltei Curţi, pe care n-a ezitat - doar pentru că aceştia nu-i dădeau dreptate - să-i acuze de corupţie şi de ură naţionalistă şi şovină, ameninţându-i cu procese la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Nu pierdeţi, aşadar, următoarele numere ale BIHOREANULUI, care vor prezenta în detalii spectaculoase şi până acum necunoscute publicului larg atât argumentele revendicărilor Ordinului Premonstratens, cât şi contraargumentele reprezentanţilor Statului Român. Cei de odinioară, grijulii să-i apere interesele, căci cei de acum, cel puţin din pasivitate dacă nu din complicitate, nu par să aibă nicio tresărire în ce priveşte posibila lor înstrăinare...

CINE SUNT PREMONSTRATENŞII
Din negura Evului Mediu

Ordinul Premonstratens a fost instituit de Sfântul Norbert în oraşul Premontre, pe teritoriul actual al Franţei, în timpul Sfântului Imperiu Roman de Apus (anul 1121). În 1150 împăratul Ştefan al II-lea, care era şi rege al maghiarilor, a "chemat" Ordinul pe teritorii care astăzi aparţin Slovaciei, Cehiei, României şi Ungariei, unde s-au înfiinţat 65 de mănăstiri, toate distruse de turci în secolele XI şi XVI.

Pe teritoriul României, Premonstratenşii, cunoscuţi datorită culorii rasei drept "călugării albi" (foto), s-au aşezat în regiunea Crişanei, primind posesiuni întinse "pentru a susţine bisericile, mănăstirea şi Ordinul", adică pentru propria întreţinere.

Împăratul Iosif al II-lea (1765-1790) a dizolvat Ordinul, iar zestrea a trecut-o statului, ca "Fond Religios", dar în 1802 Francisc al II-lea i-a redat-o printr-o "Diplomă restituţională", punând Premonstratenşii "să predea învăţământul" în şcoli anume încredinţate lor.

În prima Carte Funciară a Oradiei (1866), Ordinul a fost notat cu "drept de proprietate" asupra imobilelor deţinute, dar fără să îi fie intabulată efectiv proprietatea.

După Marea Unire (1818), Tratatul de la Trianon (1920) şi Legea pentru Reformă Agrară (1923), cea mai mare parte a posesiunilor Ordinului a fost transferată în proprietatea Statului Român, prin exproprieri cu despăgubiri băneşti, dar şi ca efect al nerecunoaşterii personalităţii juridice a acestuia. După Dictatul de la Viena (1940), aceasta a fost din nou recunoscută prin Ordonanţa 1440/1941 a Guvernului lui Miklos Horthy. Ulterior, a fost anulată printr-o Hotărâre a Consiliului de Miniştri al României din 1949.

Cu puţine luni înainte, în acelaşi an, Ordinul făcea demersuri la Curtea Supremă pentru reluarea procesului "suspendat" în 1938, în vederea recuperării averilor, la fel cum, încă inexplicabil, aveau să procedeze şi în 1954, când cel puţin teoretic nu mai existau legal. De altfel, Securitatea raporta la mijlocul anilor '50 despre ultimul şef al Ordinului că s-a retras la Carei şi "trăia din meditaţii", unii din cei 5-6 călugări au fost arestaţi pentru "inversiuni sexuale", iar ceilalţi s-au retras "ca civili".

În 1991, Secretariatul de Stat pentru Culte a certificat calitatea de persoană juridică a Ordinului prin simpla abrogare a legilor comuniste, pe considerentul - eronat - că Premonstratenşii sunt "parte componentă a Episcopiei catolice locale". În realitate, conform dreptului canonic, nicio congregaţie nu e de fapt subordonată vreunei episcopii.

În prezent, potrivit mandatarei Varga Andreea, "activitatea Ordinului este multilaterală şi constă în oficierea de slujbe liturgice solemne şi pastoraţie de orice fel". Cam puţin pentru o avere aşa uriaşă...