URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 13 MARTIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Călin Georgescu zice că ar trebui să ieșim din NATO și UE, că nu avem nevoie de fonduri europene câtă vreme îl avem pe Dumnezeu, iar unei jurnaliste din Basarabia i-a povestit despre poporul moldovean. Numai pentru asemenea vorbe, CCR ar fi îndreptățită să nu-l lase să participe la alegerile prezidențiale...
Zic şi eu
Adrian Cris
Vechea mantră a orădenilor nemulțumiți, că „Bolojan e de vină” pentru-absolut-tot, devenită memă pentru alții, s-a transformat în ultimele săptămâni, cu sens schimbat, în ditamai comandamentul național. „O problemă de securitate națională a României”, a opinat CTP-ul, potrivit căruia ar fi „un risc major de securitate” dacă, în furtuna de acum, Bolojan nu rămâne președinte sau nu devine premier.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum priviți decizia BEC și CCR de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 18 februarie 2025, Curtea Constituțională a admis, cu majoritate de voturi, o excepție de neconstituționalitate vizând un text din Codul de procedură penală ce reglementează motivele pentru recursul în casație în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
19 Ianuarie 2024, 18:01

Calendarul curățeniei: Când va colecta RER Vest deșeurile voluminoase și periculoase din Oradea?

Calendarul curățeniei: Când va colecta RER Vest deșeurile voluminoase și periculoase din Oradea? GRATUIT. În anul 2024, RER Vest va organiza în Oradea patru campanii de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și periculoase
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pentru ca orădenii să își poată planifica cum scapă de vechea canapea, de mobilierul de baie sau chiar de vopseaua care a rămas după ce și-au renovat apartamentele sau casele, operatorul de salubrizare RER Vest a stabilit deja datele pentru cele patru campanii de colectare a deșeurilor voluminoase și periculoase.

Cu programare

Fiecare din aceste campanii se va desfășura pe parcursul a câte două săptămâni. Prima va avea loc în perioada 8 aprilie - 19 aprilie, a doua din 10 iunie până în 21 iunie, a treia va fi organizată între 19 și 30 august, iar ultima din anul 2024 între 11 și 22 noiembrie.

Ridicarea deșeurilor se face de la limita de proprietate, în cazul orădenilor de la case, iar în cazul celor care locuiesc la apartamente, din fața blocului. Doritorii vor trebui să se programeze pentru colectarea deșeurilor la numărul de telefon 0751-306.526, care va fi disponibil între orele 8.30 și 15.30, însă doar din prima zi a campaniei de colectare. 

Pentru colectarea deșeurilor nu se va percepe nicio taxă, cu condiția ca solicitantul să fie client al companiei de salubritate, cu plata facturilor la zi. 

Ce se preia și ce nu 

Deșeurile voluminoase care se pot preda în aceste campanii gratuite sunt piese de mobilier, obiecte de uz casnic, covoare și saltele, calorifere, mobilier de baie, cabine de duș fără sticlă, canapele, precum și deșeuri periculoase ca vopsea, solvenți, spray-uri, insecticid, baterii și acumulatori. Cele două tipuri de deșeuri vor fi colectate în zile diferite, pentru a respecta fluxul separat al deșeurilor.

Nu se pot preda în cadrul acestor campanii frigidere, mașini de spălat, aparate de gătit, nimic din ce înseamnă electrocasnic sau electronic. DEEE-urile pot fi totuși predate la cele două Puncte  de colectare separată din Oradea, de pe străzile Thurzo Sandor și Uzinelor, care sunt deschise de luni până sâmbătă, după programul de iarnă, adică între orele 8 și 17.

Și deșeurile voluminoase și periculoase pot fi duse și predate gratuit la cele două centre de colectare, oricând în afara campaniilor de colectare. Așadar, orădenii au soluții la îndemână pentru a-și păstra casele și curțile curate...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
@KP
Alta obsesie! Care e legatura cu articolul in care se vorbeste despre colectarea gratuita a deseurilor voluminoase? Cum ai calculat tu ca sunt doar 25% de solicitanti serviti? Lucrezi pe masina RER cu care se colecteaza deseurile?
Postat 20 Ianuarie 2024, 16:40 de Biggie
Baliverne selective. Pentru unii doar.
Toate demersurile din ultima vreme în materie de colectare a deșeurilor au rolul de a justifica triplarea tarifului pentru populație și agenți economici în ultimii 3 ani. Nu toți cei care solicită colectarea deșeurilor voluminoase și/sau periculoase sunt serviți ... doar cca. 25% dintre solicitanți.
Postat 20 Ianuarie 2024, 09:15 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5636 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON